Veste bună pentru negreșteni: Spitalul orășenesc, inclus pentru reabilitare și dotare pe lista sinteză a CNI

Noul primar al orașului Negrești, liberalul Cristi Rusu, a anunțat cu satisfacție o primă împlinire a programului cu care s-a prezentat în fața alegătorilor la alegerile locale din septembrie anul trecut. „Dragi prieteni, Vești bune primite de la Compania Națională de Investiții (CNI). Obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare Spital Orășenesc Negrești” a fost introdus pe lista sinteză a subprogramului „Unități Sanitare” aprobată prin ordinul M.L.P.D.A nr. 141/11.02.2021”, a anunțat primarul într-o postare pe Facebook. Spitalul orășenesc din Negrești a fost închis în 2011, printr-o decizie a Ministerului Sănătății la scurt timp după ce se încheiase reabilitarea și dotarea lui, obligând peste 60 de mii de locuitori din nordul județului să se deplaseze zeci de kilometri pentru a beneficia de servicii medicale spitalicești.

La 1 aprilie 2011, 67 de spitale din întreaga țară, între care și Spitalul Orășenesc din Negrești, erau închise printr-o decizie a Guvernului Boc de la acea dată, în numele rentabilizării și modernizării sistemului național de sănătate. Pentru guvernanți, nu a contat atunci nici faptul că peste 60 de mii de locuitori din zona de nord a județului vor trebui să se deplaseze câteva zeci de kilometri, către unități din Vaslui, Iași sau Roman, pentru a beneficia de îngrijire medicală de specialitate, în caz de nevoie, nici de faptul că câteva zeci de cadre medicale vor rămâne fără activitate ori vor trebui să facă naveta la Vaslui, și nici faptul că spitalul din Negrești tocmai fusese construit, cu 4 ani în urmă, și se primiseră și echipamente medicale noi, după ce statul cheltuise 5,5 milioane de euro în acest sens. Rând pe rând, primarii localității au încercat redeschiderea spitalului, o primă inițiativă, în 2013, fiind prin încheierea unui contract de concesiune către o clinică bucureșteană. Totul a picat după ce s-a aflat că noul investitor ar fi avut alte planuri cu clădirea spitalului, iar înțelegerea a fost ruptă. În 2016, autoritățile locale în subordinea căruia se află spitalul, au oferit gratuit spre administrare pe o perioadă de câteva zeci de ani, Bisericii Ortodoxe Române, în ideea înființării acolo a 4 secții, pediatrie, interne, ginecologie și chirurgie, specialități medicale de care locuitorii din zonă aveau cea mai mare nevoie. Nici această intenție nu s-a materializat. Ulterior, în urmă cu doi ani, DGASPC Vaslui a dorit preluarea unei aripi a spitalului, pentru a muta acolo beneficiarii unor servicii care funcționau în vechea clădire a Azilului de Bătrâni de la Huși. Ideea a fost abandonată, din cauza costurilor mari pentru reabilitarea clădirii ajunsă între timp într-o stare avansată de degradare, și pentru recompartimentarea și utilarea spațiilor respective pentru a corespunse noilor cerințe.

În sfârșit, la 10 ani de la închidere, Spitalul orășenesc primește o nouă șansă de a funcționa conform scopului și menirii sale. Datorită diligențelor făcute de noul primar al orașului Negrești, liberalul Cristi Rusu, care, la nici o lună de la preluarea mandatului, a făcut diligențe către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Ordin de ministru, nr. 141/11.02.2021, obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare Spital Orășenesc Negrești” a fost introdus pe lista sinteză a subprogramului „Unități Sanitare”, derulat de către Compania Națională de Investiții. Chiar dacă finanțarea obiectivului se va face funcție de alocările bugetare viitoare, sunt șanse mari ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, spitalul din Negrești să fie redeschis locuitorilor din zonă.. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.