• Peste 3,4 kilometri de drumuri din comuna Grivița vor fi asfaltați cu bani de la bugetul de stat. Investiția, care se ridică la peste 4,3 milioane de lei cu TVA și care va fi finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI), vizează reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viiturile din iulie 2018.

Pe 30 septembrie, Compania Națională de Investiții, în calitate de autoritate contractantă, a publicat pe SICAP, noul portal pentru licitațiile online, anunțul privind un pachet de investiții ce include două loturi și care vizează județele Teleorman și Vaslui. Cel referitor la județul nostru are în vedere Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiective de investiții incluse în „Subprogramul lucrări în prima urgență” – Lot 2 – «Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Grivița». Investiția are o valoare de 3.613.700 lei fără TVA (4.300.303 lei cu TVA). Potrivit anunțului, ofertele firmelor interesate de acest contract sunt așteptate până pe data de 28 octombrie, ora 15.00. Odată deschise eventualele oferte depuse, acestea vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar, iar ulterior să fie desemnat un câștigător.
Așa cum se arată în caietul de sarcini atașat la anunțul licitației, edilii comunei doresc reabilitarea a 14 străzi, totalizând 3,462 kilometri, din localitatea Grivița. Pe respectivele străzi, lucrările de colectare și evacuare a apelor pluviale sunt deficitare sau lipsesc cu desăvârșire, conducând la o evacuare incorectă a apelor și impunând astfel îmbunătățirea condițiilor de mediu. Motivul care a stat la baza acestei decizii este faptul că, după ploile torențiale din 7 iulie 2018, în comună s-au produs pagube însemnate întrucât străzile și podețele existente nu asigură scurgerea apelor, iar în cazul unor noi viituri, se vor produce inundații care vor afecta terenurile învecinate și gospodăriile populațiie. De asemenea, străzile și podețele existente vor deveni impracticabile, ducând la izolarea locuitorilor deserviți de acestea. În plus, în cazul producerii unui incendiu sau a unei urgențe medicale, echipajele de specialitate nu pot interveni, fiind puse în pericol vieți omenești.
Astfel, se vor asfalta strada nr. 13 (115 metri liniari); strada nr. 20 (152 metri liniari); strada nr. 22 (137 metri liniari); strada nr. 27 (120 metri liniari); strada nr. 24 (139 metri liniari); strada nr. 27 (121 metri liniari); strada nr. 36 (141 metri liniari); strada nr. 43 (120 metri liniari); strada nr. 35 (142 metri liniari); strada nr. 49 (121 metri liniari); strada nr. 51 (195 metri liniari); strada nr. 25 (986 metri liniari); strada nr. 21 (260 metri liniari); strada nr. 32 (713 metri liniari).
„Prezenta documentație propune un sistem rutier și un profil transversal corespunzător clasificării străzilor: • lungimea totală a traseului – L = 3,462 km; • străzi secundare; • viteza de proiectare – 30 km/h, conform ord. MT nr.1296/2017; • lungime drumurilor laterale de amenajat – 4 buc x 5 ml (L = 0,020 km); • lățimea părții carosabile în aliniament – 4 m și 5,5 m conform ord. MT nr. 1296/2017; • platforma drumului 5 – 6,70 m; • panta în profil transversal pe partea carosabilă va fi de 2,5 % pantă unică. Sistem rutier propus: • strat de formă din balast în grosime de 10 cm după compactare; • strat de fundație din balast în grosime de 20 cm după compactare; • strat de bază din piatră spartă în grosime de 12 cm după compactare; • strat de legătură din mixtură asfaltică tip BADPC 22,40 în grosime de 6 cm; • strat de uzură din mixtură asfaltică tip BAPC 16 în grosime de 4 cm. Acostamentele se vor executa din balast și acolo unde rigola este betonată acesta se va realiza din beton, cu o pantă transversală de 4% către rigole / șanț”, se arată în caietul de sarcini.
Așa cum se precizează în documentele atașate, durata de realizare a investiției este de 12 luni, din care două luni pentru proiectare și zece luni pentru execuția lucrărilor.










