• Circa 4 milioane de lei va cheltui Primăria comunei Fălciu pentru construirea și dotarea unui nou corp de clădire în cadrul Liceului Tehnologic „Dimitrie Cantemir” Fălciu. Aproape 98% din sumă reprezintă fonduri de la Uniunea Europeană, ce vor fi alocate prin POR 2014-2020.
La începutul lunii mai, reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est și ai Primăriei Fălciu au semnat (în format electronic) contractul de finanțare al investiției „Construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic «Dimitrie Cantemir» Fălciu”. Este vorba despre un proiect ce presupune construirea unui nou corp de clădire pe actualul teren de sport al unității liceale, dar și dotarea cu tot ce trebuie pentru a funcționa în condiții optime. Valoarea totală a investiției anunțată la acel moment era de 5.128.229,85 lei cu TVA (972.550 euro), din care 97,95% reprezenta valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri UE, iar diferența până la 100% reprezenta cofinanțarea comunei Fălciu.
Acum, mai exact pe 28 august, reprezentanții primăriei au lansat procedura de licitație publică pentru „Servicii de proiectare faza Proiect Tehnic, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea investiției «Construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „Dimitrie Cantemir” Fălciu», comuna Fălciu, județul Vaslui”. Așa cum apare pe SICAP, noul portal pentru licitațiile online, valoarea totală a contractului se ridică la suma de 3.351.873,39 lei (adică 3.988.729,33 lei cu TVA), din care 2.932.586,59 lei (adică 3.489.778,04 lei cu TVA) reprezintă fonduri europene. Finanțarea va fi făcută în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 10, Prioritatea de investiții 10.1 / Obiectivul Specific 10.2 „Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții”.
Potrivit anunțului, ofertele firmelor interesate de această investiție sunt așteptate până pe data de 14 septembrie, ora 15.00. Ulterior, până pe 14 ianuarie 2021, eventualele oferte vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport calitate – preț, în care componenta financiară a ofertei are o pondere de 75%, capacitatea profesională a șefului de proiect – 10%, capacitatea profesională a arhitectului – 10%, iar capacitatea profesională a inginerului proiectant structură/rezistență contează în proporție de 5%. Odată desemnat un câștigător și semnat contractul, proiectarea și execuția lucrărilor se vor realiza în decurs de 20 de luni.
Potrivit unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Fălciu în 30 martie 2018, prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici (actualizați în 13 februarie 2020), descrierea investiției și documentația tehnico-economică (faza SF cu elemente de DALI), noul imobil va avea un regim de înălțime parter + etaj, o arie construită de 680 metri pătrați, o arie desfășurată de 1.335,31 metri pătrați și o arie utilă de 1.105,57 metri pătrați. Construcția va adăposti săli de clasă, laboratoare, o cancelarie, birouri administrative, spații pentru depozitare, grupuri sanitare pentru elevi, pentru profesori, persoane cu dizabilități, o bibliotecă, etc.
Autoritățile locale au demarat demersurile în vederea obținerii de finanțare pentru această investiție întrucât, în anul școlar 2017-2018, liceul a funcționat cu câteva zeci de elevi peste capacitatea de școlarizare, liceenii fiind nevoiți să învețe în două schimburi, din cauza spațiilor insuficiente pentru studiu. Așa cum se arată în caietul de sarcini atașat, liceul are trei clase de profil profesional și patru clase de profil tehnic, precum și clase de învățământ preșcolar, primar și gimnazial. Unitatea școlară este alcătuită din patru corpuri de clădire, cu o sală de sport, 13 săli de clasă și două ateliere.