Concursul „Luceafărul” și-a desemnat câștigătorii

• În plină pandemie de SARS-CoV-2, curtea Școlii „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad a găzduit festivitatea de premiere a Concursului de creație poetică „Luceafărul”, organizat de Asociația Astronomică Sirius” Bârlad.

Zilele trecute, Asociația Astronomică „Sirius” (AAS) – Club UNESCO a organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, Societatea Științifică „Orion” Tulcea, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad, Consiliul Local și Primăria Bârlad festivitatea de premiere a celei de-a VI-a ediție a Concursului regional de creație poetică „Luceafărul”. Competiția face parte din activitățile proiectului „Priviți cerul înstelat!”, implementat din anul 2014 de AAS sub egida Uniunii Astronomice Internaționale, și s-a desfășurat în perioada ianuarie – mai 2020.

Juriul coordonat de profesoara Rica Luchianov a fost format din cadre didactice de specialitate și scriitori consacrați, criteriile de jurizare fiind creativitatea și originalitatea. În prima fază au fost acordate 15 premii la secțiunea „Poezie”, 20 de premii la secțiunea „Eseu” și 23 de premii la secțiunea „Science Fiction”. În cea de-a doua fază, în urma evaluării lucrărilor care au obținut premiul I, scriitoarea Liliana Liciu a stabilit cîștigătorii Trofeului ediției a VI-a, pe fiecare secțiune și categorie de vârstă. Toate rezultatele pot fi găsite pe pagina de internet a AAS (www.astronomica.ro).

La festivitatea de premiere găzduită sâmbătă, 12 septembrie, de Școala „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, au participat elevi, părinți, bunici, cadre didactice, conducerea școlii gazdă, parteneri din Tulcea (prof. Niculae Dobrescu – președintele Societății Științifice „Orion”, căpitan Eugen Filipescu – coordonatorul Astroclubului „Orion”), din Constanța (prof. dr. Narciza Paraschiva Topor, prof. Elena Cristina Ursu – Liceul Teoretic „Decebal”) și din Bușteni, județul Prahova (prof. Iuliana Ciubuc – Colegiul „Ion Kalinderu” / Școala Gimnazială Sanatorială). Au luat parte, de asemenea, membri din conducerea AAS (prof. Maria Giușcă, educ. Diana Scântei, înv. Iulia-Florentina Agavriloaei), membri ai juriului (scriitoarea Liliana Liciu din București, prof. Rica Luchianov, prof. Camelia Stoica, prof. Gabriela Dobrea, prof. Ionel Șerban – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad).

Nu au putut participa, din păcate, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2 elevii de la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc” Chișinău, Republica Moldova, și coordonatorul lor, prof. Ina Logaciova, dar nici premianții din județele Argeș, Neamț și Sibiu.

„Mihai Eminescu ne-a arătat că limbajul științific poate fi apropiat de limbajul poetic, utilizând subtilitatea unor metafore. Plecând de la aprecierea că Mihai Eminescu este definit cel mai bine ca «Luceafărul poeziei românești», concursul ce scoate în evidență talentul și creativitatea artistică a elevilor în realizarea unor lucrări literare pe teme cosmogonice a primit denumirea «Luceafărul». Concursul stimulează elevii de gimnaziu și liceu pentru realizarea de creații literare în care unul dintre motivele temei de concurs este proporția gigantică a spațiului și timpului universal, în fapt viziunea asupra Cosmosului în antiteză cu ființa umană neînsemnată și muritoare, evoluția Cosmosului, armonia născută din rotirea aștrilor și perspectiva mitologică. Concursul «Luceafărul» a crescut de la o ediție la alta, adunând elevi din diverse regiuni ale României și din Republica Moldova. Creațiile elevilor ne-au încântat sufletul și ne-au arătat că tinerețea înseamnă creație, bucurie și frumos! Felicitări participanților și cadrelor didactice coordonatoare pentru implicarea în proiect!”, a declarat prof. Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad și coordonatorul proiectului.

Trebuie spus că municipalitatea a alocat 2.500 de lei pentru premiile elevilor ce au ocupat locul I, în timp ce scriitoarea Liliana Liciu a oferit Trofeul concursului la fiecare secțiune și categorie de vârstă, iar AAS și Școala „Episcop Iacov Antonovici” au oferit diplomele și revista „Pași spre infinit”. Tot cu această ocazie, partenerilor în proiect le-au fost înmânate diplome de excelență pentru contribuția deosebită la succesul manifestării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.