Primăria Vaslui extinde măsurile de protecție a contribuabililor!

0

• Municipalitatea vasluiană a pus în discuție publică un proiect de Hotărâre a Consiliului Local privind adoptarea unor măsuri economice și fiscale destinate contribuabilillor, aplicabile în acest an. În primul rând, este vorba de reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică, pentru cei care au fost nevoiți să-și întrerupă total activitatea pe perioada stării de urgență impusă ca urmare a pandemiei de Covid 19. O a doua categorie de contribuabili vizată este a celor cu obligații bugetare restante la data de 31 martie 2020. Aceștia ar putea scăpa de penalități și majorări de întârziere, dacă vor achita aceste datorii și vor depune cerere în acest sens, până pe 15 decembrie 2020. Vor beneficia de aceste facilități și cei aflați în această situație și care și-au achitat deja debitele restante până pe 14 mai!

Municipalitatea vasluiană extinde setul de măsuri de protecție aplicate pe perioada stării de urgență contribuabililor persoane juridice afectați de pandemia de coronavirus și care au fost obligați să-și suspende activitatea. Dacă inițial, aceștia au fost scutiți de la plata unor obligații fiscale doar pe perioada respectivă, acum, aceștia ar putea beneficia de reducerea impozitului pe clădiri pe tot anul 2020, cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică. Pentru a beneficia de această facilitate, proprietarii clădirilor au obligația ca, până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii impozitului pe clădiri, însoțită de o declarație pe propria răspundere. Pe lângă aceste documente, proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale utilizate pentru activitatea economică proprie trebuie să depună și o copie a certificatului pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. „În cazul proprietarilor care care dețin clădiri nerezidențiale date în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgență, din declarația pe propria răspundere trebuie să reiasă că aceștia se regăsesc concomitent în următoarele situații: a) au renunțat la cel puțin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei, redevenței sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilită conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgență; b) cel puțin 50% din suprafețele totale deținute și afectate activităților economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosință a clădirilor respective au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total și/sau parțial activitatea economică”, se arată în proiectul de Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Vaslui aflat în dezbatere publică.

Conform proiectului, în cazul în care au plătit deja impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, integra sau parțial, până la primul termen de plată, proprietarii de clădiri aflați în această situație pot solicita restituirea, în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea.

Un al doilea subiect al proiectului de Hotărâre vizează debitorii persoane juridice, persoane fizice, indiferent de forma de proprietate, sau asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligații bugetare principale restante la data de 31 martie 2020. Aceștia vor putea beneficia de scutirea de la plată a accesoriilor fiscale, majorări și penalități de întârziere, aferente obligațiilor bugetare principale restante debitelor datorate bugetului local, dacă își vor achita obligațiile fiscale până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv. Totodată, debitori trebuie să sunt stingă, prin orice modalitate prevăzută de lege (plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.

De asemenea, debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local. Termenul limită de depunere a cererilor de anulare a accesoriilor fiscale este 15 decembrie 2020.

Trebuie spus că această măsură a fost implementată cu succes de către municipalitatea vasluiană și anul trecut, sumele atrase la bugetul local fiind consistente. Măsura a fost primită foarte bine de cei care aveau datorii la bugetul local, pentru unii dintre ei, cuantumul accesoriilor la aceste debite restante depășind cu mult obligațiile principale de plată în sine, lucru care le îngreuna plata obligațiilor către bugetul local. Ca o noutate, în acest an, vor putea beneficia de aceste facilități fiscale și cei care și-au stins deja debitele la bugetul local, în perioada 31 martie – 14 mai 2020. Și aceștia, dacă îndeplinesc cumulativ toate condițiile impuse prin proiectul de Hotărâre, după ce acesta va fi aprobat, vor putea solicita stingerea accesoriilor fiscale, printr-o cerere ce va trebui depusă la organul fiscal până cel târziu pe 15 decembrie.

Proiectul de Hotărâre privind adoptarea și instituirii de măsuri economice și fiscale destinate contribuabilillor și aplicabile în acest an este supus dezbaterii publice până pe data de 24 iulie, dată până la care cei interesați pot depune recomandări, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ menționat la registratura Primăriei Municipiului Vaslui, precum și pe adresa de e-mail pmv@primariavaslui.ro.