• Pentru al doilea an consecutiv, municipalitatea bârlădeană va aloca lunar bani pentru îngrijirea bătrânilor cu domiciliul în Bârlad, dar care în prezent sunt cazați în Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova. În acest sens, consilierii locali au aprobat o convenție de colaborare.

La cea mai recentă ședință ordinară a Consiliului Local Bârlad, din 27 februarie, aleșii au votat în favoarea unui proiect de hotărâre ce viza „aprobarea încheierii unei convenții de colaborare între Bârlad și Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova în scopul asigurării cotei părți de finanțare din cheltuielile aferente acordării serviciilor sociale acordate beneficiarilor cu domiciliul în Bârlad”. Asta în condițiile în care, în prezent, la nivelul Bârladului nu există un astfel de azil care să funcționeze (cel din oraș e în construcție de mulți ani), astfel că vârstnicii ce nu au pe nimeni care să-i îngrijească au apelat la serviciile celui din Tutova.
„Din păcate, în Bârlad nu sunt dezvoltate servicii sociale care să aibă drept activitate asistența socială a persoanelor vârstnice. Momentan, în Bârlad funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență «Elena Farago», aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, cu un număr de 47 de locuri, insuficient pentru acoperirea numărului de cereri. Una din condițiile internării în acest centru este obținerea unui certificat de handicap. În Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova sunt internate persoane care au venituri, dar care sunt insuficiente pentru acoperirea standardului minim de cost prevăzut. Colaborăm cu această instituție foarte des, din păcate, pentru rezolvarea cazurilor sociale pe care ni le relatează Spitalul de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad. Familiile beneficiarilor contribuie și ele la susținerea cheltuielilor, în limita posibilităților, dar rămâne o cotă parte care nu poate fi acoperită. Astfel, intră în obligația UAT-ului să își asume obligația subvenționării acestor costuri”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.
Consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi această inițiativă a cărei anexă prezintă și modelul de Convenție de colaborare. Potrivit acesteia, convenția se încheie anual, după aprobarea bugetului propriu, iar municipalitatea bârlădeană se obligă să asigure finanțarea cotei părți din cheltuielile necesare acordării serviciilor sociale către beneficiarii cu ultimul domiciliu în Bârlad, dar și să monitorizeze și să verifice modul în care se utilizează fondurile puse la dispoziție de la bugetul local. Iar Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova se obligă să transmită către Primăria Bârlad, în intervalul 1-10 al fiecărei luni, pentru luna în curs, solicitarea privind plata cotei părți a cheltuielilor de întreținere, avizată de directorul și contabilul șef al căminului. De asemenea, se obligă să colaboreze cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bârlad, în vederea identificării unor soluții pentru reintegrarea în familie a acestora sau a identificării unor aparținători legali care au obligația de a-i întreține, conform legii.
Trebuie spus că o hotărâre similară a fost adoptată de consilierii bârlădeni și în iulie 2019. Și atunci, ca și acum, primarul Bârladului a fost mandatat să semneze această convenție.
De menționat că instituția funcționează în câteva corpuri de clădire în care, până în 2011, a funcționat Spitalul de Boli Cronice „Dr. I. T. Nicolăescu” Tutova. Odată cu desființarea spitalului (1 aprilie 2011), prin ordin de ministru, autoritățile tutovene au fost printre primele din țară care au accesat, încă înainte ca lacătul să fie pus pe ușă, programul „Dezvoltarea rețelei de cămine pentru persoane vârstnice”, cu finanțare integrală de la bugetul statului. După înființarea Căminului, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin intermediul Agenției Județene de Prestații Sociale Vaslui, a încheiat cu Consiliul Local Tutova un contract de finanțare, toate cheltuielile de funcționare fiind acoperite de stat.
În prezent, Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova găzduiește 60 de pensionari, cu o medie de vâstă cuprinsă între 70-75 ani, cei mai mulți dintre ei fiind singuri pe lume și bolnavi și nu au unde se duce sau cine să-i îngrijească. Aceștia sunt repartizați în 27 de camere și sunt îngrijiți de 30 de angajați (4 asistente medicale, 11 personal administrativ și 15 personal de îngrijire).










