Un barladean de 63 de ani, pasager intr-un autoturism de tip taxi, a ajuns la Spitalul de Urgenta Elena Beldiman Barlad dupa ce masina in care se afla a fost izbita in plin de o autoutilitara (dubita). Vinovat de producerea accidentului rutier este soferul dubitei, un barbat in varsta de 23 de ani, care a iesit de pe o strada laterala si nu s-a asigurat corespunzator, astfel ca a intrat in taxiul care circula regulamentar. Ulterior, autoutilitara a intrat intr-un gard. Impactul a avut loc pe strada Locotenent Major Martac, din cartierul Cotu Negru, vineri, 10 mai, in jurul orei 11.30, si a fost atat de violent incat pasagerul a ramas incarcerat in masina, insa taximetristul nu a patit nimic. Asa ca a sunat imediat la numarul de urgenta 112 si a alertat autoritatile. La fata locului au sosit atat echipaje de politie si de prim ajutor (SMURD), cat si un echipaj de pompieri din cadrul Detasamentului Barlad pentru a-l descarcera pe pasagerul prins pe bancheta.
Din primele informatii, a rezultat faptul ca un autotuturism de tip taxi, condus de un barbat de 49 de ani, a fost lovit de o autoutilitara, condusa de un tanar in varsta de 23 de ani, care a iesit in drumul principal fara sa se asigure. In urma impactului, pasagerul a ajuns la spital. Ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul alcooltest. In timp ce, in cazul soferului autoutilitarei, a rezultat ca nu consumase alcool, la soferul de taxi testul a aratat o valoare de 0,07 alcool pur in aerul expirat, asa ca a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. In cauza a fost intocmit un dosar penal in care se fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, ne-a declarat Silvia Manta, responsabil mass-media in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui.
In ceea ce-l priveste pe pasagerul accidentat, acesta a fost supus mai multor investigatii medicale in cadrul Compartimentul de Primire Urgente, in urma carora, in prima faza, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral si escoriatie frontala.
Adriana Susnea