vineri, mai 8, 2026
Acasă Locale O barladeanca era sa-si omoare sotul si cei doi copii

O barladeanca era sa-si omoare sotul si cei doi copii

0

O femeie din Barlad, sotia unui instructor auto, a provocat un grav accident rutier, in urma caruia nu mai putin de sase persoane au ajuns la spital, inclusiv sotul si cei doi copii ai sai in varsta de 7 si 11 ani. Data fiind gravitatea evenimentului, a fost activat Planul Rosu de Interventie.

Neatentia unei soferite de 40 de ani, din Barlad, sotia unui instructor auto din oras, a fost cat pe ce sa provoace o tragedie pe sosea. Impactul s-a petrecut duminica seara, in jurul orei 19.15, in localitatea Ivesti, la intersectia DJ 243A cu DN 11A, ca urmare a faptului ca soferita a patruns in intersectie fara a se asigura si a intrat intr-o masina cu numere de Suceava care circula regulamentar. Aceasta nu a tinut cont de faptul ca, langa ea, se afla sotul sau, iar pe bancheta din spate sunt copiii lor, doi baieti de 7 si 11 ani, si a riscat viata tuturor.
Dat fiind numarul mare de victime (nu mai putin de sase persoane au fost ranite in impact), a fost activat Planul Rosu de Interventie, grupa operativa fiind condusa de inspectorul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vaslui. in cel mai scurt timp, la fata locului au fost alocate doua Echipaje de Prim Ajutor (EPA) din cadrul ISU Vaslui, doua ambulante din cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean Vaslui, dintre care una de la Substatia Barlad, dar si echipaje de politie si o autospeciala de stingere cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Barlad.
in urma accidentului rutier de la Ivesti au rezultat sase victime, care au fost transportate la spitalul din Barlad. Este vorba despre doi minori de 7 si 11 ani, ce au fost preluati de EPA Vaslui cu traumatisme minore, o femeie de 40 ani cu contuzii preluata de o ambulanta de tip C2 de la Substatia Barlad, un barbat de 29 de ani cu traumatism cranio-cerebral, o femeie de 43 ani tot cu traumatism cranio-cerebral si un traumatism cranio-facial si un barbat de 49 de ani cu traumatism cranio-facial. Toate victimele sunt constiente si stabile, a declarat Georgica Onofreiasa, responsabil mass-media in cadrul ISU Vaslui.
Pe numele soferitei care a provocat accidentul a fost deschis un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa. Planul Rosu a fost dezactivat la ora 20.38.