Bani pentru salariile angajatilor DGASPC

Rectificarea bugetului judetului vine cu o veste bun pentru salariatii DGASPC Vaslui: din banii primiti n urma rectificrii bugetului de stat, CJ Vaslui a suplimentat, cu 6,65 milioane lei, cheltuielile de personal ale institutiei. Totusi, acesti bani nu asigur nici pe departe nevoile pentru salariile celor peste 2.000 de angajati ai DGASPC Vaslui pn la sfrsitul anului. Ct priveste salariile majorate ale personalului administrativ, valabile initial doar pentru luna iulie, ele vor rmne aceleasi ct vreme se ncadreaz n plafonul cheltuielilor de personal.

La sfarsitul lunii iulie, consilierii judeteni au aprobat o Hotrare privind noile salarii ale personalului din familia ocupational ‘Administratie’ a DGASPC, prin care lefurile acestora erau majorate conform noii Legi a salarizrii, nr. 153/2017. n hotrarea in cauz se prevedea c actul respectiv era valabil numai pentru luna iulie 2017, ceea ce insemna c, lunar, in functie de resursele financiare, actul in cauz trebuie reinoit prin votul consilierilor judeteni. Era in fapt un artificiu legal prin care se evita luarea unei rspunderi privind pstrarea salariilor majorate pan la sfarsitul anului, in conditiile in care bugetul in acest sens era insuficient. Asta si pentru c, printr-un memoriu adresat conducerii judetului, sefii DGASPC atrgeau atentia asupra faptului c, chiar si fr majorri salariale, nu sunt destule fonduri pentru asigurarea, pan la sfarsitul anului, a salariilor tuturor angajatilor. n fapt, bugetul alocat cheltuielilor de personal era aproape gol, atunci mai fiind bani de salarii doar pentru luna respectiv. Dat fiind c rectificarea bugetului de stat de zilele trecute a adus ceva fonduri pentru salariile in acest domeniu, conducerea CJ a propus consilierilor judeteni modificarea Hotrarii din iulie, in sensul c ‘Prezentul act administrativ se aplic pe o perioad corespunztoare respec trii cerintelor legale privind incadrarea in plafonul cheltuielilor de personal din bugetul propriu al judetului’. Adic, sunt bani de salarii, v dm, nu sunt, dm o hotrare si… le ajustm!

La rectificare, bani pentru salarii doar pentru unele categorii de salariati

Tot ieri, in cadrul rectificrii bugetului judetului Vaslui, DGASPC i s-a alocat suma de 6,653 milioane lei, destinat cheltuielilor de personal. Banii, proveniti din sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat de Ministerul Finantelor, au ins destinatie precis: plata salariilor doar anumitor categorii de angajati ai institutiei. Este vorba de suma de 4,001 milioane lei, destinat sustinerii cheltuielilor de protectia copilului, respectiv a salariilor celor peste 830 de asistenti maternali, si 2,652 milioane lei, pentru salariile personalului din centrele publice pentru persoane adulte cu handicap. Trebuie spus c doar cheltuielile de personal ale asistentilor maternali reprezint jumtate din totalul acestor cheltuieli la nivel de institutie, iar suma total primit la rectificare, 6,653 milioane lei, fiind cu aproape un milion de lei mai mic decat fondul total de salarii al DGASPC Vaslui pentru… o lun!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.