‘Sinodul mitropolitan a luat act cu tristete de existenta in spatiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natur moral atribuite Preasfintitului Corneliu, episcopul Husilor. Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declaratia Preasfintitului Corneliu, care a afirmat c acuzatiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false. Sinodul mitropolitan a analizat cu atentie intreaga problematic legat de acest caz, urmand ca forurile prevzute de legislatia bisericeasc in vigoare s randuiasc cele cuvenite in astfel de situatii. Ierarhii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei indeamn clericii si credinciosii din Moldova s struiasc in rugciune, statornicie in dreapta credint si in implinirea poruncilor lui Dumnezeu’, se arat intr-un comunicat remis presei de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Sinoadele mitropolitane nu au posibilitatea derulrii unor anchete asupra ierarhilor din eparhiile care compun mitropoliile respective, a declarat pentru AGERPRES preotul Marian Timofte, purttorul de cuvant al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei (MMB). ‘Acest lucru se poate intampla doar la nivelul Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, conform preve – derilor statutare si regula mentare bisericesti. La nivelul Sinodului Mitropolitan poate fi fcut o analiz, ceea ce a si fost in cadrul sedintei de astzi si apoi, concluziile Sinodului Mitropolitan sunt inaintate ctre Sinodul BOR’, a precizat reprezentantul MMB. Dup ce a fost informat c Vasile Bnescu, purttorul de cuvant al Patriarhiei, sustine c ‘Patriarhia Roman, aici, la Bucuresti, nu poate intreprinde o actiune pe cont propriu, pentru c actiunea aceasta ii incumb Sinodului Mitropolitan de la Iasi’, Timofte a declarat c, cel mai probabil, reprezentantul Patriarhiei sa referit la sedinta care a avut loc vineri la Iasi in cadrul Sinodului Mitropolitan. ‘Nu e o judecat propriu-zis. Judecarea ierarhilor este competenta doar a Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane’, a declarat Marian Timofte, purttorul de cuvant al MMB. Potrivit acestuia, vineri s-a intrunit la Resedinta mitropolitan din Iasi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. ‘Sinodul mitropolitan a luat act cu tristete de existenta in spatiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natur moral atribuite Preasfintitului Corneliu, episcopul Husilor. Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declaratia Preasfintitului Corneliu, care a afirmat c acuzatiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false. Sinodul mitropolitan a analizat cu atentie intreaga problematic legat de acest caz, urmand ca forurile prevzute de legislatia bisericeasc in vigoare s randuiasc cele cuvenite in astfel de situatii. Ierarhii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei indeamn clericii si credinciosii din Moldova s struiasc in rugciune, statornicie in dreapta credint si in implinirea poruncilor lui Dumnezeu’, se arat intr-un comunicat remis presei de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. ntrucat episcopul Husilor, Corneliu Barldeanu, nu a recunoscut autenticitatea inregistrrilor vehiculate in spatiul public, reprezentantii MMB au trimis Patriarhiei un proces-verbal despre discutiile purtate in sedint, pentru a lua astfel act si ‘de a dispune mai departe cele ce se cuvin’. ‘Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Sinodul Mitropolitan nu poate afirma in acest moment dac episcopul Husilor este vinovat sau este nevinovat. Nu avem un temei in baza cruia s ne pronuntm, nu exist o cercetare, nu exist nicio anchet. Sunt mai multe elemente care trebuie luate in calcul pentru ca un organism bisericesc sau civil s isi poat face o prere. Probabil vor trebui audiate mai multe persoane. Evident, va fi important rezultatul unei expertize tehnice a inregistrrilor respective. Sunt mai multe elemente care ar trebui s stea la baza unei convingeri de vinovtie sau nevinovtie’, a declarat Marian Timofte. El sustine c membrii Sinodului Mitropolitan nu si-au format un punct de vedere fat de vinovtia sau nevinovtia episcopului Husilor, ins au luat act de declaratiile acestuia conform crora ‘acuzatiile sunt false si nu au suport real’. Dar MMB nu va ‘musamaliza’ cazul dac acuzatiile aduse episcopului se vor dovedi a fi reale, a precizat purttorul de cuvant al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. ‘ncredintm pe toat lumea c Biserica nu intentioneaz musamalizarea sau ascunderea sub pres in situatia in care aceste acuzatii aduse episcopului Husilor se vor dovedi a fi reale. Biserica este un organism viu, care are un sistem imunitar bine pus la punct si dac acuzatiile aduse episcopului Husilor se vor dovedi a fi reale, cu certitudine el nu va mai rmane in slujitor al Bisericii Ortodoxe Romane’, a declarat pentru AGERPRES Marian Timofte. Reprezentantul MMB a declarat totodat c a solicitat redactiei ziarului ‘Cancan’ imaginile neblurate, dar c solicitarea a rmas fr rspuns. ‘Cea de pe internet, cu foarte mult greutate, am reusit s vd cam jumtate. Nu am avut starea sufleteasc s pot s privesc acele imagini, dar erau doar sugerate, fiind imagini neclare, incetosate. Chiar si asa, ce se sugera a fi acolo este foarte greu de urmrit. Dup prerea mea, este imposibil de a identifica vreun personaj din inregistrare. Cu greu ai putea s-ti dai seama ce e acolo. Dincolo de faptul c poart o hain neagr lung, nici nu poti s spui dac e vorba de brbat sau femeie sau cine e acolo. Cu atat mai mult s spui c e chipul unei persoane pe care s o recunosti’, a afirmat Marian Timofte. La sfarsitul lunii iunie procurorii DNA Iasi au trimis in judecat, in stare de arest la domiciliu, trei preoti din judetul Vaslui acuzati c l-au santajat pe episcopul Husilor. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopal Husi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judetean Vaslui, si Bumbu Rzvan Mihail, preot paroh la Parohia Vleni, au fost retinuti pe data de 15 iunie, fiind acuzati c ar fi cerut bani sau functii pentru a nu face publice o serie de imagini video in care episcopul Husilor, Corneliu Barldeanu, ar aprea in ipostaze compromittoare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se mentine msurile preventive dispuse in cauz.
Biserica Ortodoxa Romana in frunte cu preafericitul Daniel este o institutie de facut bani pe spatele si naivitatea celor slabi de ingeri,Cum sa recunoasca mitropolitul ca preasfintitul Barladeanu aducator de venit al mitropoliei este vinovat. Lumea a inceput sa vada ce magarii fac popii.Popii respecta Biblia cum respecta parlamentarii constitutia.