‘Fie-vã dragi copiii, purtati-vã cu ei bland, invãtati-i ce e de folos, fiti drepti si-ti vedea cã nu-s sãlbatici. Schimbati-le des ocupatia, jucati-vã cu ei, cãci intre copii trebuie sã fii si tu copil’, spunea la vremea sa Ion Creangã, indrãgostit de scolita lui din Pãcurarii Iasului si fascinat de universul copilãriei pe care avea sã-l descrie cu atata cãldurã si duiosie in Amintirile sale. Un adevãr fundamental, pe care marele nostru povestitor il trãieste si il afirmã cu convingere atunci cand spune ‘cãci intre copii trebuie sã fii si tu copil’. Este de altfel si revelatia pe care cititorul o are atunci cand parcurge paginile cãrtii ‘Ani de luminã’, scrisã de douã autoare, Eugenia Acatrinei si Crina Larisa Potorac, apãrutã in acest an, la Editura PIM. Conceputã mai degrabã ca un album, cartea pare sã rezume experienta a douã personalitãti cu o inclinatie nativã, specialã si distinctã, hãrãzitã anume parcã formãrii personalitãtii umane aflate la primul contact cu societatea si sistemul educational. Este si motivul pentru care cartea este structuratã in trei pãrti distincte. O primã parte destinatã poeziei ce cuprinde un numãr de 68 de poezii, a doua parte, sub genericul ‘Cuvinte izvorate din lumina anilor’, cuprinde la randul ei un numãr de 69 aforisme pe teme educationale, existentiale si filosofice si, in sfarsit, o a treia parte, ce ar putea fi intitulatã ‘Glossar Foto’, incluzand 99 de instantanee color ce ilustreazã o preocupare educationalã sustinutã si variatã in lumea fascinantã a varstei cand crizantema vietii infloreste. Desigur, scenele si imaginile au incãrcãtura lor emotionalã, cu atat mai mult cu cat impletesc activitãti profesionale cu amintiri de familie a cãror valoare in timp vor creste sub raport emotional-afectiv. Cu sigurantã o precizare a fiecãrui eveniment cu localizare in timp si spatiu ar putea sublinia autenticitatea, mai ales din perspectiva timpului. O notã distinctã a cãrtii o dau incercãrile de a fixa in versuri o experientã de o viatã mai ales a primei autoare, Eugenia Acatrinei, ajunsã la sfarsitul unei cariere care i-a marcat profund modul de a fi si a gandi. Cum era si firesc, patina timpului s-a asternut benefic asupra judecãtilor surprinse in versurile sale sugestive, imbrãcand acea tentã sfãtoasã si inteleaptã asupra vietii si avatarurilor ei. Prin versuri aparent simple, ce apartin mai degrabã liricii discursive, fiecare poezie contine in structura ei o dozã de nostalgie, fericit impletitã cu acea intelepciunea pe care doar experienta ti-o dã, fiecare temã sfarsind prin asertiuni moralizatoare, izvorate din realitãtile vietii trãite, nu rareori cochetand cu subtilitãti filosofice. Desigur, totul se limiteazã la lumea mirificã a copilãriei, limitatã cum e si firesc de relatia copil, pãrinte, educator, grãdinitã, casã, spatiu de joacã, in fapt universul copilului cu tot ce presupune el: jocul ca modalitte de invãtare, lectii tematice, cu noastere elementarã, raporturi interumane in spiritul afectiunii si dragostei, a prieteniei si respectului pentru valori, toate fiind subiecte de valoare, dupã cum mãrturisesc autoarele chiar in prefatã: ‘În acest volum de versuri / Am creat demersuri / Ca prin acest concept / Sã ating discret / Subiecte de valoare’ (Prefatã, p. 3). Subiectele de valoare nu vor fi putine, ele abundã in fiecare poezie, toate fiind pãtrunse de acel caracter formator si moralizator: Sã scrii frumos / În armonia cantecului / Sã gandesti duios / În linistea sufletului / E ca o razã de luminã (Oazã de luminã, p. 9). Pentru cã Dumnezeu este dragoste si cine rãmane in dragoste, rãmane in Dumnezeu. Respectul pentru cei din jur este o adevãratã cutumã, reluatã cu obstinatie chiar, pentru a o impune subconstientului: Cu smerenie si piosenie / Te apleci panã la pãmant / Dãruind drept multumire / Pãrintilor tãi un regal / Un plai cu dragoste si dor / Un plai cu mandre flori (Plecãciune, p. 10). Respectul trebuie sã se extindã, desigur si asupra colectivitãtii in care copilul socializeazã: Sã ne aducem aminte / Peste ani / De frumoasele clipe trãite / Alãturi de colegi si copii si elevi, dar si asupra dascãlului: Mã-nclin in fata ei / În ochii ei albastri / Ce ne-au vegheat viata / Timp de cinci ani / Ca niste astri (Doamnei Dirigintã, p. 14). Pentru cã dascãlii sunt lumina satului care starnesc gandul cel bun si tainic: E tainic gandul / Care vorbeste / S-aducã- n viasã / Doar bine si frumos / Pentru intreaga obste (Gand tainic, p. 46). Panã la urmã, totul prinde contur prin determinarea care o sãdeste in mintea copilului: Mã bate gandul / Sã-n frunt pãmantul / Sã scot la ivealã / Tot ce este bun / Ce-am invãtat la scoalã (Datorie, p. 30). Dincolo de minunata lume a copiilor, in care autoarele sunt parte activãin virtutea unei experiente de viatã se circumscrie atitudinea lor -, comportamentul lor, limbajul simplu si plin de cãldurã, toate acestea adaptate fireste nivelului de intelegere al copilului care, la randul sãu empatizeazã extrem de usor cand te simte aproape de el. Satisfactia realizãrilor nu este o temã rarã in poezia autoarelor. Ea imbracã de asemenea nostalgia timpului trecut, asa incat varsta senectutii poate sã aibã parte de gratitudinea generatiei tinere pe care a format-o: Varsta nu va fi povarã / Inimile noastre spun / Cã ne-au dãruit din tine / Tot ce-a fost mai sfant / Mai bun (Omagiu, p. 79). Încat, chiar dacã: Se duc bãtranii ca un fum / Ca o mireasmã de tãmaie / Si-n urma lor ce-o sã rãmaie? / Doar buruieni, pustiu si scrum (La mine, acasã, in Romania, p. 80) prin prisma sperantei unui viitor luminos, sãdit cu generozitate in sufletele copiilor de cãtre dascãli si educatori inimosi, pot contrazice perspectiva sumbrã a ultimului vers citat mai sus. Lumea pe care o exploreazã cartea este o lume aparte, complexã, dar plinã de farmec prin inocenta ei. Aici, responsabilitatea celor ce lucreazã in domeniu educatiei este maximã, pentru cã, lucrand cu varsta copilãriei, lucrezi la temelia pe care se zideste lumea viitorului. Si fericiti sunt cei care construiesc aceastã temelie cu atata devotiune, dragoste si sinceritate. Este de fapt nota care strãbate ca un fir rosu acest amplu si frumos demers liric. Culegerea de aforisme, parte semnate de nume celebre, parte fãrã autor, ceea ce sugereazã cã autoarele se regãsesc si in lumea intelepciunii, a judecãtilor de valoare, adaptate acestei lumi a copilãriei, pe care o imbrãtiseazã cu atata cãldurã si dãruire. Asemenea asocieri pot conduce la aparitii editoriale mari tocmai prin candoarea, delicatetea si profunzimea unei lumi din care rãman cele mai frumoase amintiri si inceputuri pentru fiecare dintre noi. Pentru cã, spun autoarele Eugenia Acatrinei si Crina Larisa Potorac: Pe acest pãmant / Nimic nu-i intamplãtor / Mai ales cand vorbim / Despre Copii, Dragoste sau Dor (Lumina din curtea scolii, p. 94).
* Valeriu Lupu
doctor în stiinte medicale
