Doresc, de ceva vreme, s transmit spre publicare un material care s scoat in evident priceperea unor ilustri medici care activeaz in municipiul Vaslui, acolo unde se spune c nu vine nimeni s vindece bolile din viata oamenilor de pe aceste meleaguri, unde srcie este la ea acas. n urm cu ceva timp, am fost nevoit s m internez la Sectia de Cardiologie a Spitalului Judetean de Urgent Vaslui, unde sef de sectie era chiar directorul pe atunci al acestei unitti spitalicesti, ilustrul medic Gheorghe Dasclu, un bun ‘reparator’ de inimi. ntre timp, acesta s-a pensionat, regretat de miile de pacienti pe care i-a avut si vindecat de-a lungul prestigioasei sale activitti. n locul su, a venit un tanr medic din Iasi, Romulus- Daniel Munteanu, specialist in cardiologie, la care, trimis de o alt specialist de la Sectia Neurologie, dr. Mariana Condrea, a ajuns s-i fie pacient sotia mea. Chiar dac nu a dovedit un comportament prea sociabil in relatia medic – pacient, dr. Munteanu a dovedit un profesionalism demn cu adevrat de un medic al zilelor noastre. Chiar dac este tanr, s-a dovedit a fi un bun specialist si a avut un comportament profesional de inalt clas fat de sotia mea, pe care a consultat-o cu mult discernmant si simt de rspundere. Medicul Romulus – Daniel Munteanu s-a dovedit astfel un bun urmas al fostului sef de sectie Gheorghe Dasclu, impreun cu care au grij zilnic de peste 40 de pacienti cu probleme cardiologice si pe care-i scot la liman, redandu-le speranta de viat. Se poate trage concluzia c zicala ‘Omul potrivit la locul potrivit’ se aplic si la Vaslui, problemele cardiologice rezolvandu-se acas la noi, de ctre astfel de medici care-si respect cu toat fiinta acel jurmant depus la terminarea studiilor universitare. Sunt la Vaslui si alti medici tineri, in diferite specialitti, care se druiesc meseriei alese si care, incet – incet, preiau locul celor care ies la pensie, din garda veche, cum se spune, schimbarea de generatii fiind necesar si inevitabil. Cred in generatia nou de medici, dar pentru ca acestia s ajung s profeseze in toate localittile cu populatie mai numeroas, autorittile locale ar trebui s aib grija acestora, s le asigure strictul necesar: locuinte si lefuri corespunztoare, care s-i tin pe loc, ca s nui tenteze salariile din strintate, dar si alte facilitti ce se pot oferi pe plan local. Stiu c, pentru a atrage specialisti, li s-au oferit locuinte de serviciu, iar Spitalul Judetean de Urgent Vaslui este dotat cu un microbuz pentru naveta Vaslui – Iasi a medicilor de diverse specialitti care lucreaz aici, dar nu doresc ca ‘mam’ Vasluiul, oras care nu le ofer la fel de multe oportunitti ca un centru universitar. Ar fi bine ca cei din conducerea judetului si a spitalului s se preocupe mai mult de atragerea unor specialisti in medicin cum este dr. Romulus- Daniel Munteanu si altii ca el, care fac cinste meseriei pe care siau ales-o. Doar asa vom avea si noi, vasluienii, sansa s avem acces la o medicin de calitate, chiar la noi acas!
M. Savin