Absorbtia fondurilor europene se prefigureaz a fi un mare esec pentru judetul Vaslui. Putinele ghiduri publicate pn la aceast dat sunt cele mai proaste din ultimii 15 ani si, practic, fac imposibil atragerea banilor europeni. Patronatul local sustine c, n materie de proiecte europene, totul este ntr-o „dezordine cumplit”. Cu sau fr ghiduri care s le vin n ajutor, autorittile asteapt deschiderea liniilor de finantare.
Atragerea fondurilor europene se transform intr-o misiune aproape imposibil pentru autorittile publice si agentii economici din judetul Vaslui. Dincolo de faptul c foarte multe axe de finantare nerambursabil european sunt blocate, nici ghidurile solicitantului care au fost publicate nu sunt de o real ajutor. Ovidiu Copacinschi, presedintele Asociatiei Patronale a ntreprinderilor Mici si Mijlocii Vaslui, a precizat c actualele ghiduri sunt extrem de complicate. „Sunt cele mai proaste ghiduri ale solicitantului de cand Romania a avut acces la fondurile de preaderare, in urm cu peste 15 ani. Aceste ghiduri ii debusoleaz pe cei care vor s acceseze fonduri europene. Este din ce in ce mai greu s poti implementa un proiect european. Agentii economici care ar avea curaj s acceseze fonduri europene sunt in situatia de a renunta. Totul este intr-o ceat cumplit, este o dezordine cumplit!”, a spus Ovidiu Copacinschi. n opinia reprezentantilor patronatului, pentru deblocarea actualei situatii este nevoie de voint, de o decizie politic in vederea reindustrializrii trii. „Au trecut deja trei ani din exercitiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene si mai sunt doar patru ani. Cand s se mai intocmeasc proiecte, s se aprobe si s se implementeze investitiile? Este nevoie de o decizie politic, pentru a pune la dispozitia firmelor fondurile europene”, a explicat Copacinschi.
Strategia prefectului Olteanu, n conservare
Dac pe segmentul fondurile europene nu se intampl absolut nimic, nici diligentele de la nivel local in ceea ce priveste dezvoltarea judetului Vaslui nu au succes. Desi s-a ajuns la o intelegere intre autorittile publice si mediul de afaceri in vederea schitrii unei strategii de dezvol – tare economic, toate planurile au rmas la stadiul de discutii. „Din tot ce s-a discutat la Prefectura Vaslui in vederea constituirii unui grup de lucru pentru intocmirea unei strategii economice de dezvoltare a judetului nu s-a materializat absolut nimic”, a precizat Ovidiu Copacinschi. Oamenii de afaceri vasluieni au cerut in repetate randuri intocmirea unei strategii de dezvoltare la nivel local, pentru ca, in locul unor discutii sterile, s se treac la actiuni concrete. La sfarsitul lunii iunie 2016, Daniel Olteanu, prefectul judetului Vaslui, declara c a initiat o consultare in vederea infiintrii unui grup de lucru privind situatia economic a judetului Vaslui. Proiectul ins a fost inghetat din cauza alegerilor locale, iar odat cu constituirea consiilor locale, vor incepe discutile in cadrul grupului. „Nu conteaz sub patronajul crei institutii, Prefectura sau Consiliul Judetean, vor avea loc discutiile legate de viziunea economic a judetului. E greu s facem noi o strategie de dezvoltare, planificare, dar ne putem clarifica niste idei a cii de urmat”, preciza Olteanu.
Proiecte, n asteptare
Ionel Constantin, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultur (CCIA) Vaslui, a spus c, in prezent, nu se implementeaz niciun proiect european, nici o nou investitie pe fonduri europene nerambursabile. „Marea noastr sperant este c, cel putin in anul viitor, s mearg bine absorbtia fondurilor europene. Nici investitiile de stat nu functioneaz, iar acestea reprezentau o gur de oxigen pentru firmele locale. Nu se intampl nimic!”, a precizat Ionel Constantin. Consiliul Judetean (CJ) Vaslui are in lucru, la aceast dat, 10 proiecte pe finantare european nerambursabil. Valoarea investitiilor preconizate se ridic la peste 300 milioane de euro, iar odat cu deschiderea liniilor de finantare vor fi depuse si proiectele la care se lucreaz in prezent. n conditiile in care resursele financiare locale sunt total insuficiente pentru sustinerea unor programe de dezvoltare iar investitiile guvernamentale lipsesc aproape in totalitate, fondurile europene reprezint sigura surs extern viabil de obtinere de fonduri. „Absorbtia este oprit de tot. Stm pe loc. Avem proiectele care vin din trecut. La aceste noi nu se poate accesa nimic. As vrea s se desfsoare procedurile. n perioada cand s-a absorbit proiectele pe PIDU, cele pe msura 322, proiectele finantate de la bugetul national, oamenii au fost ocupati, s-au fcut investitii, au fost pltite taxe”, a spus Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui.










