A nceput rzboiul pentru suprematie n PNL!

bichinet_dan_marian Stul de sursele care l ddeau ba plecat la alte partide, ba scos nc de pe acum de pe lista PNL pentru Camera Deputatilor, Corneliu Bichinet a fcut, prin intermediul unui comunicat de pres, cteva clarificri necesare. Evident, precizrile acestuia nu sunt nicidecum de natur s linisteasc apele n partid, ci s inflameze si mai mult situatia la vrf. Astfel, conflictul latent dintre fostul vicepresedinte al CJ si senatorul Dan Marian, pe care Bichinet l acuz de neutralizarea liderilor partidului, a devenit, n sfrsit, public. n primul rnd, a precizat Bichinet, nu are de gnd s plece din PNL. Dimpotriv, este hotrt s si ajute partidul s cstige, la parlamentarele din toamn, mai mult dect la localele din iunie 2016. n al doilea rnd, Bichinet si-a reafirmat dorinta de a candida la Camera Deputatilor, fr a uita s sublinieze c singurul care face orice pentru a-l impiedica este chiar presedintele interimar al Organizatiei Judetene PNL Vaslui, senatorul Dan Marian. Aparent fr s-i pese de posibilele consecinte ale frondei sale – alt cartonas galben sau chiar excluderea din partid (poate pentru delictul de exprimare liber!?!, n.r.) -, Corneliu Bichinet anunt, de asemenea, c, la anul, va candida la sefia Organizatiei Judetene PNL Vaslui, condus n prezent, acuz el, cu metode deprinse la scoala politic a lui Ion Vrnceanu. Indiferent de evolutia acestui conflict la vrful PNL Vaslui, un lucru e sigur: rzboiul dintre cei doi va zgudui din temelii o organizatie judetean nici acum refcut dup semi-esecul de la alegerile locale.

Se anunt un rzboi total in PNL Vaslui, odat cu iesirea public a lui Corneliu Bichinet impotriva senatorului Dan Marian, prese – dintele interimar al Organizatiei Judetene PNL Vaslui. Prin inter – mediul unui comunicat de pres, postat si pe Facebook, Bichinet rspunde tuturor insinurilor si dezinformrilor aprute, in ul – timele luni, in spatiul public, anuntandu-si, in paralel, intentiile de viitor. Astfel, Bichinet spune c nu are de gand s plece din PNL, partid pe care este decis s il ajute s realizeze, la alegerile parla – mentarele din toamn, un scor electoral mai bun decat la locale. De asemenea, a spus Bichinet, isi mentine dorinta de a candida la functia de deputat, chiar in ciuda demersurilor potrivnice ale lui Dan Marian. n plan politic, Bichinet sper ca PNL s ias din zodia interimatelor prelungite si, in 2017, s fie organizate alegeri. De fapt, arat el, cu sigurant se vor organiza alegeri la toate nivelurile organizatiei, el anuntandu-si inc de pe acum intentia de a candida la functia de presedinte al Orga – nizatiei Judetene, cel mai probabil, impotriva senatorului Dan Marian. Avem, asadar, ingredientele unui dublu rzboi declansat de Bichinet impotriva fostului su aliat de la locale, Dan Marian. Primul este acela de a se impune pe un loc eligibil pe lista PNL pentru Camera Deputatilor, iar al doilea, strict politic, urmreste obtinerea functiei de presedinte ales al Organizatiei Judetene PNL Vaslui. Iat, integral, continutul comunicatului de pres semnat de Corneliu Bichinet si adresat „prietenilor de pretutindeni, si nu numai lor”: „Am constatat faptul c despre oamenii politici se dau stiri „pe surse”, asa c, in ce m priveste, fr a minimaliza ori ridiculiza importanta „surselor”, v prezint, in mod direct, fr intermediari, cateva date: 1. Luna iulie, la care se adaug jumtatea lui august, am avut dese si aplicate intalniri cu cetteni ai judetului Vaslui si cu membri de partid, apoi, mi-am definitivat PROIECTUL POLITIC pentru etapa urmtoare, considerand c in PNL Vaslui poti avea optiuni si te si poti exprima. M-am exprimat in sedintele de partid, in plenul Consiliului Judetean Vaslui, acolo unde sunt consilier, si in cadrul celor patru emisiuni tumultoase de la televiziunile centrale. Pe la colturi nu m-am exprimat si n-am de gand s o fac! 2. Pe termen mediu si lung, m strduiesc ca, printr-o competitie intern cinstit, s m pozitionez corect pentru alegerile parlamentare si s infrang obstructi – onarea ostil si grosier pe care incearc s o instrumenteze, asa cum stie el mai bine, presedintele interimar al Organizatiei Judetene, organizatie pe care o confund, probabil, aproape pan la identificare, cu o stan de capre aflat in deriv si in cutare de hran, pe arsit, penduland in peregrinarea ei pe granita iluzorie dintre putere si opozitie. Sunt pregtit s candidez pentru Camera Deputatilor; vor s-o fac si alti colegi, ceea ce este normal, asa c, sper, prin vot, vor decide asupra noastr alesii locali, cei care si-au castigat prin munc, si cu ajutorul unora dintre noi, locurile! De asemenea, doresc ca PNL Vaslui s castige in confruntarea electoral cu celelalte partide, in toamn. Oricum, mai mult si mai consistent decat la alegerile locale, pe care, surescitat, le-a „coordonat” interimarul cu pricina, „sftuit” de niste ilustri consultanti, pltiti cu sume dolofane din banii candidatilor de la comune, orase si municipii. 3. n urma reflectiilor personale, v comunic intentia ca, in 2017, s m inscriu in cursa intern pentru presedintia PNL Vaslui, fiind sigur c, in anul de gratie 2017, o s avem alegeri in partid si o s se termine pentru totdeauna cu toti interimarii aproape eterni, de jos pan sus, de sus pan jos! i rspund, astfel, interimarului vasluian in functie, care, dup ce la fcut KO, la Bucuresti, pe Florin Ciurariu, dup ce i-a „neutralizat” pe toti „vechii liberali” si pe aproape toti „democratii autentici” din filial, crede c m poate „rezolva” si pe mine, c s-i rman, de smant, in opozitie doar distinsa profesoar Elena Monu si atat! Care pe care, nu?! Ca la babaroase… Ce-ar fi s luptm cu armele democratiei, nu ca la „scoala politic” a lui Ion Vranceanu, la care eu nu m-am format? Ce-ar fi…!?! 4. Am instiintat conducerea central a PNL, pe cei doi copresedinti, despre intentiile politice si organizatorice, printr-un memoriu scris si semnat olograf. Astept rspuns, iar atunci cand o s-l primesc, vi-l voi prezenta. Asa mi se pare corect. 5. n toat aceast perioad, in care atacurile concentrate impo – triva mea s-au intetit (justificat, nu?) – doar s-au terminat alegerile locale -, am fost contactat de ctre lideri nationali ai diferitelor partide politice, fiecare propunandu-mi lucruri concrete pentru alegerile din toamn si pe mai departe. Nu caut, nu am cutat pe nimeni! Rspund la telefon, ascult pro – puneri, nu zgreptn la usa nimnui. Cine vrea s vorbeasc, s discute cu mine, m gseste acas, la liceul unde lucrez, la sediul puternic zvorat al PNL-ului. Eu sunt pe scri!… N-am cheia. Pot s-l „prsesc” eu pe interimarul de serviciu al PNL Vaslui, pe cel care se mandrea cu mine in campania local si m „fugrea” si la sase-sapte intalniri electorale pe duminic, considerand c reprezint varful de lance in tentativa noastr de a invinge PSD-ul?!?… Exclus! Acum, la cel mai greu ceas al vietii sale zbuciumate, cand, ca lovit cu leuca, indrgostit lulea, s-l las prad pierzaniei?! ndrgostit devastator de valorile liberale, se- intelege! Si de moral crestin, in acelasi timp, dar in ritm mai molcom. 6. O precizare si pentru Dumitru Buzatu, care, mi se pare, se imagineaz mai mult decat ceea ce este (presedinte PSD Vaslui) si imi d „sfaturi” otrvite prin ziare. Nu te alinta, nu ti-am cerut sfatul si, chiar dac ti l-as fi cerut, mi l-ai fi dat cu mare intarziere ori exact pe dos, asa cum stii tu s „sftuiesti” prostii care te-au tinut pe umerii lor toat viata. Semeni mult cu interimarul de la PNL, numai c tu pari a fi o eternitate. Unul la stanga, unul in dreapta mea. mi ajunge „ajutorul” vostru pentru viat pmantean; faceti o pauz pan „dincolo”, cand, probabil, o s ne intalnim. O s v ajut atunci, c-o s fie foc mare! 7. Numai pentru prieteni. Din printi tineri, Elena si Vasile, romani cinstiti si iubitori, pe 28 august 1956 am aprut eu pe pmant, Corneliu. Am fost copil ca si voi, m-am bucurat de eternitatea satului romanesc, de scoal si prieteniile legate in adolescent si tinerete, am fost student bun si implicat, am trit ca si voi bucuriile si tristetile din viata fireasc in campul muncii, am iubit, mi-am intemeiat familie si am copii sntosi, cat am putut, am ajutat si o voi face tot timpul. N-am putut s m feresc de ri… Nici voi n-ati putut intotdeauna. Asa e viata, plin de tumult si neprevzut, unic si irepetabil. S ne bucurm de tot ce-i frumos pe lumea aceasta! Iar eu, cand peste dou sptmani implinesc saizeci de ani, v astept pe toti la Negresti, pe toti aceia care au reprezentat si reprezint pentru mine ceva, prietenii!” – Corneliu Bichinet

O mutare curajoas sau sinucigasa?

n campania electoral din primvara acestui an, Bichinet si Dan Marian au fost nedesprtiti. I-au tinut impreun – abia acum se vede cu claritate – nevoia de a se sprijini reciproc si a face front comun impotriva aripii Ciurariu – Polak. Aceasta nu-l agrea pe Bichinet in fruntea listei pentru CJ, pozitie pe care s-a aflat Florin Ciurariu, iar pe Dan Marian, din multe alte motive, inclusiv plecarea din PNL la PDL, in 2010, cand aproape a reusit s lase PNL-ul fr alesi locali. ntre timp, gruparea Ciurariu – Polak pare s foe tot mai putin influent in PNL, avand un rol strict decorativ, dup ce, cu abilitate, a fost „neutralizat” de Dan Marian. n acest context, o eventual victorie a lui Bichinet in rzboiul cu Dan Marian ar insemna si salvarea onoarei vechilor liberali, inclusiv a fostilor adversari politici Florin Ciurariu si Simona Polak, deveniti intre timp aliati, pe principiul „dusmanul dusmanului meu…”. Dac in schimb eforturile lui Bichinet nu-i vor aduce victorii pe cele dou fronturi deschise (loc eligibil la Camer si functia de presedinte al Organizatiei Judetene a PNL Vaslui), el poate pierde cel mult calitatea de membru PNL, prin excluderea din partid, si, odat cu ea, pe cea de consilier judetean. Este un risc ridicol de mic, in comparatie cu eventualele castiguri, asa c cel care trebuie cu adevrat s depun eforturi pentru a castiga acest rzboi este, cel putin deocamdat, senatorul Dan Marian.

1 COMENTARIU

  1. Domnilor Bichinet sufera de sefie,in tot trecutul lui el a fost sef,danutu Marian are priza mai buna la Bucuresti iar cel din urma va pierde totul finca este foarte arogant ,sa saturat lumea de filozofia lui de cinzeci de bani,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.