Asa cum a obisnuit, de cand a devenit un pionier la nivelul Romaniei n aplicarea de tehnologii prietenoase cu mediul, Constantin Paslaru, directorul SC Tehnic Paint Design SRL, a explicat publicului larg de ce trebuie intervenit n domeniul dezvoltarii regionale ntr-un sector atat de pretentios, cum este cel al imprimarii hidragrafice pe diferite componente. „Economia regionala se poate dezvolta, relativ simplu, prin atragere de investitori mici si medii, care aplica noi tehnologii si care sunt deschise n principal pe atragerea oamenilor din alte domenii. Ne referim aici la cei peste 40 de ani, dar si la cei foarte tineri, tintele cele mai importante pentru reconversia profesionala, respectiv conversia n domenii inovatoare. Astfel, vedem o solutie foarte simpla n dezvoltarea Barladului ntr-un brand national pentru crearea de produse sau servicii noi. Asa cum este n prezent cazul unor localitati precum Slatina, Valcea, Arad, Timisoara, Cluj si multe altele… nsa, o gandire sanatoasa si eficienta pe aceasta directie nu poate functiona, deci nu poate aduce investitori mici si mijlocii, fara un dialog continuu si transparent cu institutiile abilitate ale statului. Aici vorbim de colaborari stranse si directe cu Camera de Comert si Industrie, cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de munca, directiile de asistenta sociala si chiar cu primariile locale. Acestea sunt entitatile care pot stimula si cu rol decisiv ntre cerinta pietei de munca si oferta profesionala. Punctual, societatea noastra se confrunta acum cu o penurie de personal pregatit pentru domenii inovatoare, dar care, culmea, nu necesita o pregatire avansata de specialitate. Noi speram, n schimb, sa deschidem dialoguri ferme cu entitatile mentionate, ntrucat suntejm dispusi 100% sa pregatim personal n vederea calificarii la locul de munca’, a spus Contantin Paslaru. Anterior, directorul SC Tehnic Paint Design SRL a prezentat publicului larg avantajele introducerii productiei de subansamble pe piata din Barlad iar acum vine, pe acelasi subiect, cu o solutie pentru gasirea fortei de munca pe acest segment. „Relocarea productiei de subansamble n Barlad nu poate fi sustinuta financiar din fonduri europene atat timp cat tu nu ai forta de munca pregatita. Solutia de aplicat rapid, eficient si cu efecte imediate este ca institutiile publice mentionate anterior sa sprijine financiar calificarea la locul de munca, dar mai ales sa faca demersuri pentru introducerea noilor meserii n Nomenclatorul de meserii. O plata corespunzatoare a personalului care trebuie calificat ar garanta imediat mentinerea lui n domeniu, n special si pe piata muncii, n general’, a conchis Constantin Paslaru, directorul SC Tehnic Paint Design SRL.










