n perioada 2 – 7 noiembrie, la Alba Iulia s-a desfsurat Campionatul National de Sah al Ministerului Afacerilor Interne, competit ie sportiv care a reunit 60 de sportivi din toate structurile MAI din toate judetele Romniei. Turneul s-a desfsurat n sistem elvetian, 9 runde (2 runde zilnic) de sah clasic, fiecare partid fiind jucat n aproximativ 4 ore, individual si pe echipe. Ca si n anii anteriori, concurentii au participat si la un concurs de Blitz (sah fulger) n cadrul cruia fiecare partid disputat nu a putut depsi intervalul de timp de 3 minute. Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontier Iasi a fost reprezentat la acest turneu de inspectorul principal de politie Cornel Marius Ursan si agentul principal de politie Elis Ciprian Crare, ambii politisti de frontier din cadrul Sectorului Politiei de Frontier Husi. Prestatia inspectorului principal de politie Cornel Marius Uesan a fost la nltimea palmaresului, obtinnd Locul I – cu 7,5 puncte din 9 posibile, iar la categoria Blitz, fiind declarat campion national al MAI. Cellalt husean intrat n competitie, agentul principal de politie Elis Ciprian Crare, aflat la prima competitie de o asemenea anvergur, a avut o prestatie foarte bun, depsind procentul de 50% si reusind s se claseze n primii 25 sportivi. Surpriza turneului a fost ns faptul c, n premier, echipa Politiei de Frontier, format din 14 membri, reprezentanti ai ITPF Iasi, Oradea, Sighetu Marmatiei, Garda de Coast, SFICPPF Iasi si IGPF, s-a clasat pe primul loc la echipe, rezultat remarcabil avnd n vedere puternicele delegatii prezente. A fost un turneu puternic, n care sa luptat pentru medalie pn n ultima rund. M bucur rezultatele obtinute, acestea fiind o ncununare a experientei acumulate, a unei serioase pregtiri si a efortului depus! Sper s dau un exemplu bun de urmat celor o sut de copii din municipiul Husi pe care i antrenez si pe care i nvt c munca si seriozitatea sunt mereu rspltite si c un titlu nseamn 99% transpiratie si doar 1% inspiratie!, a declarat inspectorul principal de politie Cornel Marius Ursan la finalul competitiei. Cei doi politisti de frontier sunt membri activi ai Asociatiei Sportive Frontiera Vaslui, unde, alturi de ceilalti colegi ai lor mprtsesc copiilor de vrst scolar si prescolar, din municipiul Husi si comunele limitrofe, cunostintele lor n domeniul sahului, tenisului de mas, fotbalului, karatelor si oinei, toate acestea doar din pasiune.perioada 2 – 7 noiembrie, la Alba Iulia s-a desfsurat Campionatul National de Sah al Ministerului Afacerilor Interne, competit ie sportiv care a reunit 60 de sportivi din toate structurile MAI din toate judetele Romniei. Turneul s-a desfsurat n sistem elvetian, 9 runde (2 runde zilnic) de sah clasic, fiecare partid fiind jucat n aproximativ 4 ore, individual si pe echipe. Ca si n anii anteriori, concurentii au participat si la un concurs de Blitz (sah fulger) n cadrul cruia fiecare partid disputat nu a putut depsi intervalul de timp de 3 minute. Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontier Iasi a fost reprezentat la acest turneu de inspectorul principal de politie Cornel Marius Ursan si agentul principal de politie Elis Ciprian Crare, ambii politisti de frontier din cadrul Sectorului Politiei de Frontier Husi. Prestatia inspectorului principal de politie Cornel Marius Uesan a fost la nltimea palmaresului, obtinnd Locul I – cu 7,5 puncte din 9 posibile, iar la categoria Blitz, fiind declarat campion national al MAI. Cellalt husean intrat n competitie, agentul principal de politie Elis Ciprian Crare, aflat la prima competitie de o asemenea anvergur, a avut o prestatie foarte bun, depsind procentul de 50% si reusind s se claseze n primii 25 sportivi. Surpriza turneului a fost ns faptul c, n premier, echipa Politiei de Frontier, format din 14 membri, reprezentanti ai ITPF Iasi, Oradea, Sighetu Marmatiei, Garda de Coast, SFICPPF Iasi si IGPF, s-a clasat pe primul loc la echipe, rezultat remarcabil avnd n vedere puternicele delegatii prezente. A fost un turneu puternic, n care sa luptat pentru medalie pn n ultima rund. M bucur rezultatele obtinute, acestea fiind o ncununare a experientei acumulate, a unei serioase pregtiri si a efortului depus! Sper s dau un exemplu bun de urmat celor o sut de copii din municipiul Husi pe care i antrenez si pe care i nvt c munca si seriozitatea sunt mereu rspltite si c un titlu nseamn 99% transpiratie si doar 1% inspiratie!, a declarat inspectorul principal de politie Cornel Marius Ursan la finalul competitiei. Cei doi politisti de frontier sunt membri activi ai Asociatiei Sportive Frontiera Vaslui, unde, alturi de ceilalti colegi ai lor mprtsesc copiilor de vrst scolar si prescolar, din municipiul Husi si comunele limitrofe, cunostintele lor n domeniul sahului, tenisului de mas, fotbalului.










