Peste trei sptmni, membrii PP-DD Brlad, cti mai sunt, si vor alege viitorul presedinte al organizatiei locale. Deocamdat, s-au nscris n curs doar actualul presedinte, Mihai Petrov si „adjunctul” su, Tiberius Nechita, acesta din urm fiind creditat cu cele mai mari sanse s preia conducerea filialei locale.
Anuntul despre sedinta Adunrii Ghenerale pentru Alegeri a PP-DD Barlad a venit ieri, in cadrul unei conferinte de pres. Conducerea formatiunii a anuntat c a fost stabilit data de 30 mai pentru alegerea viitorului presedinte al PP-DD Barlad. „Sedinta va fi organziat de la ora 10.00 si vor putea participa toti membrii interesati, nefiind impus vreun numr maxim de membri. Candidaturile, care vor fi depuse pan cel tarziu pe data de 28 mai, conform statutului partidului nostru, vor trebui insotite, fiecare, de un program politic si un tabel cu minimum zece semnturi de sustinere a candidaturii”, a declarat Mihai Petrov. Acesta a mai spus c va candida si el pentru inc un mandat in fruntea PP-DD Barlad, dar c in curs s-a mai inscris si Tiberius Nechita, cel care ocup in prezent functia de prim-vicepresedinte al organziatiei locale. Imediat dup alegeri va fi format si Biroul Executiv de conducere, care va avea in component un primvicepres edinte, un secretar, dar si un numr cuprins intre 7 si 9 vicepresedinti. Pentru alegerile locale de la Barlad, tinta celor de la PP-DD rmane neschimbat: mentinerea celor 6-7 procente din preferintele electoratului si implicit a numrului de minimum trei reprezentanti in Consiliul Local Municipal Barlad. Membrii Partidului Poporului siar dori mai mult, ins au recunoscut c nu prea-i las realitatea. Asta dup ce au tras linie, la Bucuresti, unde au numrat functiile pe care le mai detin la nivel national in administratie. Potrivit datelor celor din PPDD, gruparea politic a fost grav afectat de arestarea lui Dan Diaconescu, fondator al partidului si mai ales de efectele ordonantei care a permis migratia alesilor locali. Prin urmare, la nivel nivel national, PP-DD se mai poate mandri doar doi vicepresedinti de consilii judetene, 39 de consilieri judeteni, 3 viceprimari de municipii resedint de judet, 24 de viceprimari de localitti si comune, 1.430 de consilieri locali si doar doi primari de comune si orase. Pierderile au fost estimate la circa 50-70% din numrul total de alesi contabilizat dup alegerile locale din 2012. n paralel, asa cum a anuntat Marcel Vasilache, presedintele Filialei Judetene a PP-DD Vaslui, prezent si el la conferinta de pres de la Barlad, va continua reorganziarea filialelor locale de la nivelul comunelor judetului. n prezent, formatiunea politic are filiale in 46 din cele 81 de judete, ins toate sunt conduse de presedinti interimari. „Vrem ca pan la 1 august s finalizm acest proces de reorganizare a filialelor comunale, pentru a putea stabili cat mai repede si candidatii cu care vom intra in cursa electoral din vara anului viitor. Initial, o parte din presedintii interimari vor fi reconfirmati si se vor face alegeri acolo unde se impune”, a spus Marcel Vasilache.











Lasati-o bai moarta cu partidul vostru cu 3 bosorogi , 2 babe si o gramada de traseisti.V-a luat Solomon la butoniera si-acum o ardeti cu parul in ochi.Sunteti jalnici dar va credeti zmei.Soarta PRM-ului va sta scrisa in frunte.PSD.
Comentariile sunt închise.