(continuare din editia precedentã)
O remarcã aparte meritã lucrarea monumentalã „Cronica Husilor si a Episcopiei cu asemenea numire“ (1869), indispensabilã în cercetarea trecutului urbei de pe Drãslãvãt si care-si pãstreazã, si astãzi, nestirbitã marea ei valoare. Dupã tipãrirea si legarea volumului, în conditii excelente, autorul a trimis câteva exemplare, spre distribuire, directorului seminarului din Husi, arhiereul Inochentie Moisiu. Credea, pe bunã dreptate, cã pe huseni îi intereseazã scoaterea la luminã a trecutului târgului si a Episcopiei lor. Spre rusinea lor însã, Inochentie Moisiu i-a rãspuns, dupã un timp, cã din tot orasul, numai Sulim Zarafu, un evreu, s-a interesat sã aibã „Cronica“. Nici astãzi husenii nu cinstesc asa cum se cuvine memoria ierarhului cãrturar Melchisedec Stefãnescu. În dorinta sa ca Biserica sã aibã conducãtori luminati, Melchisedec s-a îngrijit si de ucenici. Pe unii i-a întretinut el la studii, la Kiev, ca pe Silvestru Bãlãnescu, viitor episcop de Husi, Teodosie de Roman, pr. Const. Nazarie, fost profesor universitar. A creat „Fondul Melchisedec“, de care au beneficiat alti bursieri, precum: pr. Ludovic Cozma, din satul Botesti, Stefan Berechet, ajuns profesor universitar la Facultatea de Drept din Iasi, pr. profesor Ioan Tincoca din Iasi, Nicodem Munteanu, Episcop de Husi, al doilea Patriarh al României, si altii. Orasul Husi se mândreste cu acest profesor, director de seminar, deputat si Locotenent de episcop. Numele lui stã cu cinste nu numai între marii ierarhi ai tãrii, ci si între învãtatii si prolifici istorici ai ei. În Husi, amintirea lui se pãstreazã prin numele strãzii de lângã Episcopie, în partea de nord-est, anume „Melchisedec Stefãnescu“. Traditia husanã leagã de numele sãu si „Procesiunea stâlpãrilor“, practicatã numai la Husi si Roman, unde a pãstorit el. În sâmbãta Floriilor, tot clerul din oras, profesorii, elevii, autoritãtile si credinciosii multi, se adunau, la vremea Sfintei Liturghii, la biserica Sfântul Dumitru din Husi. De acolo se pleca, dupã slujbã, în impresionanta procesiune, direct la Episcopie, cu cruci, prapore, lumânãri aprinse. Fiecare participant purta în mâini stâlpari verzi, „mâtisori“, dupã expresia moldoveneascã, crengi de salcie înfrunzitã – ca „popoarele“, odinioarã, la intrarea triumfalã a Domnului în Ierusalim. Dupã cântãreti si coristi, doi preoti duceau icoana mare a Floriilor. Pe laturi, diaconi cãdelnitând. Si pe tot parcursul, de vreun kilometru si mai bine, pe strada Stefan cel Mare, elevii seminarului, scolii de cântãreti si scolii primare de bãieti nr. 2, dascãlii, preotii si mirenii intonau alternativ canonul stâlpãrilor. În rotundul din fata bisericii episcopale, astepta Vlãdica înconjurat de clerul Catedralei. Toate clopotele din oras sunau. Ierarhul primea sfânta icoanã cu plecãciune si închinare; apoi urãri de sãnãtate si spor în credintã, de la cei prezenti, începând cu micutii de la grãdinitele de copii, care-i predau si stâlpãrile. La sfârsit se sãvârsea un polihroniu în bisericã si preotul de la Sfântul Dumitru îsi lua, cu trãsura Episcopiei, icoana si o ducea la biserica sa, unde este si astãzi, pe „scaunul cel de sus“ din Sfântul Altar. Nu se stie când s-a introdus, când a început la Husi aceastã impunãtoare procesiune religioasã, însã cu sigurantã între 1877 si 1946 se practica. Un cãlugãr si un învãtat arhiereu de talia lui, de o atât de înaltã valoare intelectualã si moralã, nu a ridicat totusi treptele scaunelor bisericesti mai înalte. Interesele politice si meschine din rândurile politicienilor si clerului vremii l-au tinut departe de scaunul mitropolitan, de la care a fost împiedicat de oameni mãrunti, în 1875 si 1886. De aceea, si moartea lui a trecut neobservatã. La Roman l-a gãsit cea care nu crutã pe nimeni, curmându-i neobosita sa activitate la 16 mai 1892, când a trecut la Domnul. Tot ce-a avut a lãsat pentru scopuri bisericesti si umanitare. Între altele, 150.000 lei pentru organizarea unei grãdinite de copii si a unei scoli de cântãreti bisericesti la Roman, iar Academiei Române, 2.511 volume pretioase si 83 manuscrise, precum si 114 monede. Se numãrã printre ctitorii Bibliotecii Academiei Române. A fost înmormântat la Roman, lângã Episcopie, în grãdina Fundatiei ce-i poartã numele. Atunci, Bogdan Petriceicu Hasdeu, cu care Melchisedec s-a aflat în disputã în chestiuni de interpretare istoricã a unor fapte si documente, a scris: „Episcopul Melchisedec, fãrã îndoialã a fost bãrbatul cel mai cu stiintã dintre preotii nostri contemporani si locul sãu la Academie i se cuvenea lui în toatã puterea cuvântului. În episcopul Melchisedec strãlucea munca literarã. Ca academician, el va rãmâne cu tot dreptul, în panteonul nostru national“. Nicolae Iorga va afirma: „Melchisedec, clericul de o largã culturã, cu o chemare stiintificã netãgãduitã; om cinstit, modest si binefãcãtor… o podoabã a Bisericii“ sau „Îmbrãcat simplu, strein de lumea mireanã a claselor înalte, purtând cu mândrie vesmântul rosiatic de siac cãlugãresc, Melchisedec a dus o viatã care poate fi exemplu oricui“. Reputatul istoric Mircea Pãcurariu îl considerã o „podoabã“ a întregii Biserici Ortodoxe Române si îl aseazã alãturi de Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Veniamin Costachi si Andrei Saguna. Aprecierile de mai sus rãmân valabile si astãzi, când goana dupã arginti întrece menirea duhovniceascã si culturalã a celor îmbrãcati în sutanã.
Opera: Manuale: Manual de Liturgicã, Iasi, 1853, X + 132 p. (ed. a II-a Bucuresti, 1862, XII + 185 p. – prelucrare dupã Ivan Scvortev); Manual de tipic, Iasi, 1854, 100 p.; Teologia dogmaticã a Bisericii Ortodoxe catolice de Rãsãrit, Iasi, 1855, VIII + 419 p.; Scurtã introducere în cursul stiintelor teologice, Iasi, 1846, VI + 168 p.; Catehismul ortodox, Iasi, 1857, VIII + 206 p. (trad. dupã Filaret al Moscovei); Introducere în sfintitele cãrti a Vechiului si Noului Testament, 2 vol., Iasi, 1860, 230 + 223 p.; Teologia pastoralã, parte tradusã, parte prelucratã, Bucuresti, 1862, 280 p. Alte manuale au rãmas în manuscris. Lucrãri: Cronica Husilor si a Episcopiei cu aseminea numire, Bucuresti, 1869, IX + 463 + 175 p. + 3 foi; Cronica Romanului si a Episcopiei de Roman, 2 vol., Bucuresti, 1874 – 1875, IV + 352 p. (I) + VI + 239 p. (II); Lipovenismul, adicã schismaticii si ereticii rusesti…, Bucuresti, 1871, 547 p. (tradusã în greceste si tipãritã la Constantinopole în 1876); Relatiuni istorice despre tãrile române din epoca de la finele veacului al XVI-lea si începutul celui de al XVII-lea, Bucuresti, 1882, 55 p.; Memoriu despre Tetraevanghelul lui Stefan cel Mare de la Humor si Tetraevanghelul mitropolitului Grigorie de la Voronet, Bucuresti, 1882; Inscriptia de la mãnãstirea Rãzboieni, Bucuresti, 1882, 48 p.; O vizitã la câteva mãnãstiri si biserici antice din Bucovina, Bucures ti, 1883, 65 p.; Inscriptiunile bisericilor armenesti din Moldova, Bucuresti, 1883; 71 p.; Catalog de cãrtile sârbesti si rusesti, manuscrise vechi ce se aflã în biblioteca mãnãstirii Neamt, Bucuresti, 1883, 110 p.; Viata si scrierile lui Grigore Tamblac, Bucuresti, 1884, 109 p.; Notite istorice si arheologice adunate de pe la 48 de mãnãstiri si biserici antice din Moldova, Bucuresti 1885, 318 p.; Schite biografice din viata mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) si a altor persoane bisericesti contimporane cu dânsul, Roman, 1886, 69 p.(si Bucuresti, 1887, 80 p.); Viata si minunile Cuvioasei maicei noastre Paraschevei cei nouã si istoricul sfintelor ei moaste, Bucuresti, 1889, 65 p.; Tractat despre cinstirea si închinarea icoanelor în Biserica ortodoxã si despre icoanele fãcãtoare de minuni din România, Bucuresti, 1890, 49 p.; Biserica Ortodoxã în luptã cu protestantismul, în special cu calvinismul în veacul al XVII-lea si cele douã sinoade din Moldova contra calvinilor, Bucuresti, 1890, 116 p. s.a. Câteva lucrãri de istorie bisericeascã i-au rãmas în manuscris. A tradus din limba germanã (dupã K. J. Hefele) 64 de cuvinte sau predici ale Sf. Ioan Hrisostom orânduite dupã sãrbãtori si duminici (Bucuresti, 1883), iar din slavoneste si greceste câteva cãrti de slujbã. Se adaugã la toate acestea numeroase discursuri, dizertatii, memorii, citite în Sf. Sinod (de pildã: Biserica ortodoxã si calendarul, 1881, 44 p.; Memoriu pentru cântãrile bisericesti în România, 1881, 28 p.; Studiu despre ierarhia si institutiunea sinodalã în Biserica ortodoxã a Rãsãritului în genere si despre ierarhia si institutiunea sinodalã în Biserica Ortodoxã Românã, 1883, 75 p.); o Carte de rugãciuni, 1884, 233 p.; corespondentã (publicatã mai târziu); (A se vedea opera sa în Preot. prof. univ. dr. Mircea Pãcurariu, Dictionarul teologilor români, 1996, p. 445-446).
