joi, iunie 11, 2026

Brladeanul Daniel Alexandru, numarul II mondial la K1

1

Daniel Alexandru, 27 de ani, lupttor K1 din Brlad, este noul vicecampion mondial al categoriei 85 kilograme la K1. El i-a fcut zile fripte ukrainianului Lyapin, ntr-o final a unei piramide King of Kings (KOK), organizat acum cteva zile la Chisinu.

Daniel a intrat n piramida de pe 4 aprilie, la care s-au nscris peste 20 dintre cei mai valorosi sportivi K1 ai Europei, dup rezultatele exceptionale obtinute n ultimul timp. A disputat dou meciuri. Prima dat a urcat n ring pentru a ntlni un sportiv lituanian, n fata cruia s-a impus fr drept de apel. n schimb, a doua partid i l-a adus n fat, pentru a treia oar n ultimul an, pe ukrainianul Igor Lyapin, campion mondial en-titre al categoriei 85 kilograme. Lupta dintre cei doi a fost pe ct de animat, pe att dur. Prima repriz, din cele trei regulamentare, a fost aprig disputat, arbitri nclinnd balanta spre Daniel Alexandru, chiar dac Lyapin a prut mai agresiv si si-a dorit victoria din prima rund. Din nefericire pentru sportivul din Brlad, n runda secund, o accidentare la tibie, precedat de un low-kick la genunchiul adversarului, a pus capt finalei KOK Chisinu. M cunosc foarte bine cu Lyapin, aceasta fiind a treia oar cnd ne ntlnim n ring. n aceste conditii, cred c l-as fi putut bate, dac nu ar fi fost acea accidentare nefericit. Sunt bucuros, n schimb, c am adus n tar titlul de vicecampion al categoriei mele. Sunt convins c am fcut o figur frumoas iar urmtoarea ntlnire cu ukrainianul va arta total diferit fat de aceasta, ne-a declarat n exclusivitate Daniel Alexandru. Partida disputat de Daniel a putut fi urmrit pe Eurosport n mai putin de 80 de tri. Brldeanul va urca din nou n ring, ntr-o nou gala KOK la Chisinu, pe 26 septembrie.

1 COMENTARIU

  1. sportivi din k1 drogati cu cocainah poate si pe manusi au avocate puternice au si procuror ce din anii 2008 e facut femeie pe simona rusu
    au clanul sportivilor clanul recuperatorilor i-legali

Comentariile sunt închise.