Alimentul este cel mai bun medicament (Hipocrate)
(continuare din numrul trecut)
n lumea antic, exista termenul latin dioita, care includea toate elementele ce contribuie la mentinerea strii de sntate: aer, ap, hran, temperatur, exercitiu fizic, odihn, iar Hipocrate scrie nc din sec IV .e.n. despre regimul alimentar la omul sntos si bolnav. Herodot aminteste conceptia egiptean conform creia hrana este sursa tuturor relelor, conceptie prelut de europeni prin pitagoricieni n formula hrana este izvorul tuturor bolilor. Mai mult dect att, Hipocrate, vorbind despre regimul alimentar al omului sntos, spunea c dac reusim s gsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentatie si exercitiile fizice astfel nct s nu fie nici mai mult nici mai putin, am reusit s descoperim mijlocul de ntretinere a snttii (De lancienne medicine – Tremolliere). Aceast afirmatie avea s stea la originea concept iei moderne, adic a echilibrului ntre ceea ce primeste organismul (hran) si cheltuieste (prin miscare), cei doi poli care concur la men- tinerea snttii: hrana si miscarea, asigurnd n acelasi timp dezvoltarea fizic, forta si aptitudinile individuale. Bazele stiintifice ale acestei conceptii vor apare abia dup ce stiinta, prin Lavoisier, a demonstrat, n sec al XVIII-lea, c n organism se produce un proces de combustie lent a carbonului si hidrogenului (adusi prin alimentatie) n prezenta oxigenului (adus prin respiratie), rezultatul fiind energia eliberat de aliment prin descompunearea sa pn la de bioxid de carbon si ap. Relatia alimentatiei cu sezonul, profesia si zona geografic erau bine cunoscute nc din antichitate ntre alimentatie, origine, si locul geografic ocupat de un popor este o legtur care nu trebuie rupt niciodat, sau, dup cum spunea Hipocrate, mai degrab un regim alimentar nepotrivit dect s schimbi obiceiurile alimentare ale bolnavului. Din acest concept vor decurge si principiile generale ale terapiei dietetice (din nefericire att de neglijate astzi chiar de unele scoli de prestigiu), care vor intra n arsenalul terapeutic al oricrui tip de mbolnvire, cu deosebire n patologia digestiv si nutritional sub denumirea generic de tratament igieno-dietetic. Aceste principii, dup Wohl si Goodhart, ar putea fi urmtoarele; – principiul respectrii obiceiurilor alimentare, n virtutea cruia dieta va fi modelat n asa fel nct s se adapteze specificului zonei si preferint elor alimentare ale bolnavului. Prin urmare, dieta terapeutic va fi o diet normal pentru zona geoclimatic n cauz, modificat doar calitativ n functie de suferinta bolnavului. – principiul respectrii comportamentului alimentar al bolnavului, ce tine de o serie de factori cum ar fi: factorii emotionali, economici, tipul de munc, familie si statut social, pentru c o diet prelungit poate conduce la consecinte grave printre care si modificarea personalittii. – dieta se adapteaz gravittii si duratei bolii, ndeosebi pentru bolile care se nsotesc de autofagie tisular, cum sunt bolile metabolice dezechilibrante, bolile cronice consumptive, febra prelungit etc. Aceste stri patologice conduc la un bilant azotat negativ, generat ndeosebi de pierderile excesive de azot. – corectarea dezechilibrelor nutritionale determinate de boal, sau puse n evident cu ocazia investigatiilor, corectie care se face concomitent sau naintea abordrii cauzei bolii. Dac ultimele dou principii sunt pur medicale, primele dou au puternice baze fiziologice, strns legate fiind de caracteristicile zonei geoclimatice si a obiceiurilor alimentare ancestrale, care-si pun amprenta pe tipologia individual a unui popor, ntr-un spatiu geografic delimitat.
Globalizarea si uniformizarea alimentatiei
Nocivitatea rspndirii stilurile alimentare strine pe care le aduce globalizarea afecteaz profund capacitatea organismului de a face fat unor activitti metabolice diferite, care presupun supralicitarea unor ci metabolice alternative, activitti enzimatice diferite a cror rezultat pe termen mediu si lung nu pot fi altele dect boli metabolice si nutritionale ce pot afecta toate vrstele. Evocatoare n acest sens este patologia digestiv (mai frecvent astzi ca oricnd), pornind de la sindroame dureroase abdominale (aproximativ 30% din patologia copilului si adolescentului), sindroamele de maldigestie si malabsorbt ie, pn la bolile inflamatorii cronice si neoplazice ale stomacului, duodenului, intestinului subtire si colonului. Mai mult dect att, adoptarea unor regimuri dietetice din alte zone geografice pentru anumite mbolnviri sau situatii fiziologice particulare s-au dovedit contraproductive, pentru simplul fapt c, fcnd abstractie de specificul local, produc dezechilibre metablice si endocrine severe. Un exemplu n acest sens este adoptarea dietei gravidei cu suplimente de principii alimentare dup tratate americane sau central europene, diete care se rsfrng asupra ftului, conducnd la obezitatea infantil, prin mecanism hipotalamic si umoral: sistemul endocanabinoid, sistemul grelin-lectin, orexigeneanorexigene etc. Un alt exemplu ce se adaug acestui aspect vine din domeniul dieteticii infantile. Aceasta a suferit mutatii importante n ultimele decenii, prin utilizarea preparatelor industriale de lapte apartinnd altor zone geoclimatice, cu adaosuri substantiale de vitamine, olgoelemente, acizi grasi polinesaturati si alte ingrediente, chipurile ca rezultat al cercetrilor stiin- tifice de avangard (n bun parte stipendiate de marile companii, ale cror interese comerciale sunt usor de intuit), care nu fac altceva dect s deturneze un metabolism ancestral determinat. Rezultatul este unul dezastruos, pentru c obezitatea infantil a ajuns s depseasc 40%, cifr care se regseste si n populatia general, prin urmare, ntr-o pupulatie n care cu nici 30 de ani n urm obezitatea nu depsea 10%, iar la copil era o raritate. Iat de ce o atitudine de bun simt, att n cercetarea stiintific ct si n promovarea unor produse alimentare, cere cu necesitate respectarea obiceiurilor alimentare, a traditiiilor n arta culinar, n cadrul crora s-a realizat de-a lungul timpului acea adaptare metabolic ca o trstur caracteristic unei populatii date si pentru care exist puternice argumente biologice.
Orientari si perspective
Pentru exemplul dat mai sus, solutia ar fi ca alimentatia gravidei s urmeze obiceiurile zonei geografice respective, cu asigurarea necesarului sub aspect cantitativ si calitativ, utiliznd ca baz alimentele cu care este obisnuit, iar pentru copilul nscut, alimentatia cu laptele mamei si diversificarea clasic cu alimente naturale, autohtone, preparate n stil traditional, si evitarea pe ct posibil a preparatelor comerciale, a cror nocivitate este deja vizibil. Desigur, aceste consideratii pot fi extinse la toate categoriile de vrst. Cteva concluzii s-ar putea desprinde din prezentarea de mai sus. Aceste concluzii ar putea fi extrem de utile n conditiile civlizatiei noastre amenintat de globalizare: – comportamentul alimentar al unei populatii date are resorturi biologice consacrate istoric. Sub acest aspect, nota caracteristic poporului nostru este o predominent a hidrocarbonatelor, cantitti reduse de grsimi si chiar mai reduse de proteine. Modificarea acestor obiceiuri pot conduce la deturnri metabolice a cror consecint sunt bolile nutritionale (obezitatea, diabetul tip II insulinorezistent, dislipidemii, ateroscleroz etc., n crestere exploziv astzi), boli care sunt mai periculoase prin complicatii dect unele carente din regimurile traditionale, usor de compensat astzi. – modul de preparare a alimentelor n buc- tria romneasc traditional este fierberea, frigerea si coacerea, toate avnd calitatea de a prezerva ntr-o mare msur valoarea nutritiv si caracterul natural al alimentelor. Prjirea, desi are ca rezultat un produs mai apetisant, prin modificarea caracteristicilor alimentului si prin realizarea unor structuri chimice nocive, devin mai greu de digerat si au un impact negativ n primul rnd asupra organelor digestive, ceea ce a si condus la o patologie digestiv particular evocat mai sus. – este absolut necesar ca prepararea alimentelor s se fac preponderent din produse autohtone care pstreaz caracteristicile solului si climei, la care poporul nostru s-a adaptat de-a lungul existentei sale. – evitarea condimentelor, conservantilor, aditivarea cu substante chimice, a semipreparatelor, a preparatelor tip fast food si mai ales a preparatelor industriale, care n genere au o nocivitate crescut prin substantele chimice pe care le contin, devine o necesitate imperioas pentru zilele noastre si n perspectiva vremurilor ce vin. Reamintim aici c procedeele traditionale de conservare – afumarea, uscarea, conservarea prin sare si otet – s-au dovedit a fi incomparabil mai putin nocive dect metodele industriale actuale. – buctria traditional rmne solutia cea mai bun ca rspuns la ofensiva comercial a productiei alimentare, prin urmare recurgerea la aceast form de preparare culinar poate fi si solutia mentinerii strii de sntate. n respectarea acestor principii se poate regsi arta de a tri sntos la romni, popor care prin persistenta multimilenar n spatiul su geoclimatic si-a creat un mod de a fi consacrat n obiceiuri si traditii, a cror valabilitate are girul istoriei si se fundamenteaz pe puternice resorturi biologice. Mai mult dect oricnd, preceptele hipocratice privind alimentatia devin imperative ale zilelor noastre, pentru c stilul modern de alimentat ie si sedentarismul sunt amenintrile cele mai mari pentru toate vrstele. Prin urmare, realizarea acelui echilibru ntre aport si consum n viata de zi cu zi, altfel spus ntre alimentatie si miscare, vor mpiedica aportul alimentar s devin cauza tuturor relelor, sau a tuturor bolilor, cum pe bun dreptate credeau anticii. Astfel, aportul alimentar va ajunge s corespund afirmatiei lui Hipocrate c cel mai bun medicament este hrana.
Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale
Referinte bibliografice 1. Benetato Gr. A. – Problema alimentatiei pentru individ si colectivitate, 1939. 2. Ciupal A – Istoria modern a romnilor, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2009. 3. Criniceanu Gh. – Igiena tranului romn, Tipografia Carol Gobl, Bucuresti, 1895. 4. Feshegiere A. H. – Hipocrate Lancienne Medecine, Klincksieck, Paris, 1948. 5. Mencinicopschi Gh., Negulescu R. G. – Alimentatia pentru o viat sntoas, Ed. Litera, Bucuresti, 2010. 6. Mincu I. – Tratat de dietetic, Ed Med., Bucuresti, 1974. 7. Mincu I. – Universalitatea alimentatiei. Istoria si particularittile alimentatiei la romni, Ed. Med., Bucuresti, 2000. 8. Tremolieres J., Mosse A., Delbes L. – Dietetique therapeutique, Ed G Doin, Paris, 1958. 9. Wohl M., Goodhart R. – Modern Nutrition.
