Joia trecut, la ora 13.52, Inspectoratul pentru Situatii de Urgent Podul nalt al judetului Vaslui a fost solicitat s intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o locuint din zona Bariera Perieni, municipiul Brlad. Ca urmare a apelului prin care se sesiza faptul c incendiul se manifest la acoperisul unei case, pentru localizarea si lichidarea incendiului, la fata locului s-a deplasat Detasamentul de Pompieri Brlad, cu dou autospeciale de stingere. n momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta la un aparat electrocasnic din buctrie, cu degajare de fum prin acoperisul locuintei. Pentru lichidarea acestuia a fost necesar folosirea unui mijloc de prim interventie, respectiv a unui stingtor cu pulbere. Flcrile au distrus cablul de alimentare al frigiderului si au deteriorat suprafete de circa opt metri ptrati din planseu, respectiv peretii buctriei. mprejurarea determinant care a condus la generarea acestui incendiu a fost efectut termic de la un conductor electric cu izolatia deteriorat.










