Ziua de 7 ianuarie, sãrbãtorirea Sfântului Ion Botezãtorul, marcheazã punctul final al sãrbãtorilor de iarnã si reprezintã totodatã si încheierea oficialã a sezonului rece, deschis la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Este o lunã de iarnã autenticã nu numai prin dificultãtile ei, dar si prin cumularea de sacralitate, cu sãrbãtori importante într-un ciclu de treizeci de zile.
Sãrbãtoarea de Sfântul Ion mai este cunoscutã si sub numele de „Sfânt-Ion“, „Înaintemergã torul Domnului“ sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezãtorul“. Sfântul Ioan Botezãtorul a fost cel mai mare om care s-a nãscut pe pãmânt din femeie, dar cel mai mic în Împãrãtia Cerurilor. S-a nãscut cu sase luni înaintea lui Iisus Hristos, în cetatea Orini. Pãrintii Sf. Ioan Botezãtorul au fost Zaharia si Elisaveta, rudenie a Fecioarei Maria. Elisaveta nu putea avea copii, cãci era neroditoare. În timpul oficierii slujbei, lui Zaharia i sa arãtat Arhanghelul Gavril, care îl înstiinteazã cã nevasta sa, Elisaveta, va avea un copil si încã din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune cã numele copilului sãu va fi Ioan. Pentru cã nu a crezut spusele îngerului, Zaharia rãmâne mut pânã la nasterea fiului sãu. Dupã ce Elisaveta a nãscut, Zaharia a spus cã numele copilului va fi „Ioan“. La vârsta de 30 de ani, Ioan Botezãtorul a primit chemarea. Misiunea pe pãmânt a Sfântului Ioan a fost aceea de a pregãti poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut poporului lui Israel. Mesajul pe care Sfântul Ioan îl transmitea era „Pocãiti-vã, cã s-a apropiat împãrãtia cerurilor!’’ Evanghelistul Ioan reda mãrturia Botezã- torului: „Cel ce m-a trimis pe mine sã botez cu apã, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se si rãmânând peste El, Acesta este Cel ce boteazã cu Duhul Sfânt. Si am vãzut si mãrturisit cã El este Fiul lui Dumnezeu“. Sfântul Ioan a fost un model al smereniei, un îndreptar pentru fiecare dintre noi spre a ne birui mândria si de a avea capacitatea de a ne jertfi pentru aproapele nostru, asa cum a fãcut el pentru Iisus Hristos si cum singur mãrturiseste cã „Eu trebuie sã mã micsorez, iar El trebuie sã creascã.“ În fiecare an, pe 7 ianuarie, sãrbãtorim Soborul Sfântului Ioan Botezãtorul. Biserica noastrã crestin-ortodoxã i-a închinat Sfântului Ioan Botezãtorul mai multe date la care este prãznuit, si anume pe 23 septembrie se sãrbãtoreste zãmislirea lui. Nasterea Sfântului Ioan Botezãtorul este sãrbãtoritã în fiecare an pe 24 iunie, tãierea capului, pe 29 august, prima si a doua aflare a capului sunt prãznuite pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului, pe 25 mai. Dupã cum este obiceiul, Biserica a rânduit ca dupã unele mari sãrbãtori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeazã praznicului sã fie cinstit principalul personaj secundar al marii sãrbãtori. Astfel, în ziua dupã Botezul Domnului se face prãznuire de sfântul Ioan Botezãtorul si Înaintemergãtorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care strigã în pustie „Gãtiti calea Domnului, drepte faceti cãrãrile Lui!“, turtureaua pustiei care a bine-vestit primãvara harului, fãclia Luminii dumnezeiesti, rãsãritul ce a vestit pe Soarele Dreptãtii, ca un înger pãmântesc si om ceresc, care stã la granita dintre cer si pãmânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sã anunte vestea cea bunã a venirii lui Mesia Hristosul, si sã pregãteascã calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Iisus în apele Iordanului. Din aceastã zi nu lipsesc însã nici traditiile si obiceiurile populare. În multe sate din nord încã se mai practicã obiceiul Vergelului sau spargerea Crãciunului si se manifestã prin ospetele si manifestãrile orgiastice care pãstreazã amintirea manifestã- rilor specifice cultului zeului Dionisos, iar în nord aceiasi petrecere zgomotoasã a femeilor cãsãtorite, organizatã în aceeasi zi este numitã Ziua Femeilor, Iordãnitul sau Tontoroiul Femeilor, de fapt, un ritual strict, o petrecere a nevestelor bãtrâne care primeau în grupul lor pe cele mai tinere. Fetele de mãritat pregãteau cosuri cu mâncare si bãuturã si însotite de feciorii din sat, care plãtesc muzicantii, merg în curtea unde se tine Vergelul. În horã intrã fetele care se vor mãrita în cursul anului, petrecerea încheindu-se cu o masã mare care, de asemenea, curmã oficial sirul sãrbãtorilor de iarnã. Dimineata, ospãtul se încheia cu deplasarea tuturor participantilor la râu si stropirea lor cu apã. În paralel se practicã si „Iordaneala’’, adicã stropitul oamenilor cu agheasmã nouã, luatã de la bisericã în ziua de Boboteazã, pentru a fi feriti de boli în decursul anului. De Sfântul Ioan Botezãtorul, în putine zone mai dãinuie un alt obicei frumos mostenit din practicile pãgâne, numit „Zãuritul“ sau „Udatul Ionilor“ la persoanele ce poartã acest nume sfânt. La portile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar acestia dau o petrecere cu lãutari. Mai mult, cei care au acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pânã la râu, unde sunt botezati sau purificati. Se spune cã dacã un flãcãu a fost „iordãnitor“ un an, trebuie sã continue trei ani la rând. Traditia mai spune cã de Sfântul Ioan toatã lumea trebuie sã fie veselã, sã petreacã pentru cã cine nu se veseleste în aceastã zi va fi trist tot timpul anului. Sfântul Ioan fiind protectorul copiilor sãrbãtoarea se tine pentru ca pruncii sã se nascã sãnãtosi, fãrã malformatii sau diformi. Crestinii respectã aceastã zi si o sãrbãtoresc asa cum se cuvine pentru a fi sãnãtosi si feriti peste an de necazuri, pentru a avea noroc si spor în ceea ce fac si sã le fie ferite gospodãriile de foc si animalele de fiarele sãlbatice. Traditia popularã spune cã dupã Sfânt-Ion se duce neaua „se boteazã gerul“, adicã se înmoaie frigul si începe sã se facã mai cald. Dacã iarna a adus-o Sfânt-Nicoarã cu cal alb, Sfânt-Ion va merge pe cal negru, adicã va duce iarna. Dacã în aceastã zi va fi ger, vitele vor fi sãnãtoase peste an. Ioan este un nume iudaic: „Iohanan“ prescurtare din „Iehohanan“ si înseamnã „Dumnezeu s-a milostivit“. Foarte multi români poartã numele de Ion (forma neaosã), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionicã, Nicã, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcãtuind cea mai bogatã familie onomasticã din România. La multi ani, tuturor!
Dan Horgan
Bibliografie:
• Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea“, Editura Minerva, Bucuresti, 1976; • Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român“, Editura Paideia, 2001; • Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român“, Editura Polirom, Iasi, 1998; • Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românes ti“, Editura Elion, Bucuresti, 2002; • Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului român 2000“, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999; • Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997; • Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români“, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001; • Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românes ti“, Editura Humanitas, 1998; • Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români“, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã“, 2001; • Tudor Pamfile – „Sãrbãtorile la români“, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997; • „Vietile Sfintilor“, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
