Laringita este produsã de inflamatia, iritarea sau folosirea excesivã a corzilor vocale ce apartin laringelui. Cauzele tin de infectiile tractului respirator superior, în special virozã respiratorie (rãcealã) sau gripã, dar si de folosirea excesivã a corzilor vocale prin vorbitul îndelung si cu voce tare, prin tipat sau cântat, de alergii sau de expunerea la substante iritante, cum ar fi fumul sau substantele chimice. Simptomele cronice sunt cele care dureazã douã sãptãmâni sau chiar mai mult si indicã o afectare mult mai severã a corzilor vocale decât o simplã inflamatie, cum ar fi afectarea nervilor, aparitia unor leziuni sau a unor polipi la nivelul laringelui, si o posibilã aparitie a unor zone îndurate, asa numitii noduli laringieni.
Cele mai frecvente cauze ale laringitei sunt: – infectiile de tract respirator superior de cauza viralã, cum ar fi cea mai frecventa dintre ele – virozã respiratorie; în majoritatea cazurilor, laringita apare în acelasi timp sau dupã o infectie de tract respirator superior si se poate asocia cu prezenta de secretii mucoase sau mucopurulente în exces, ce ajung pe peretele posterior al faringelui si provoacã tuse; alte simptome pot fi prezent a mucozitãtilor la nivelul nãrilor si o usoarã crestere a temperaturii; – sinuzita, care reprezintã inflamatia sinusurilor; – expunerea la noxele din mediul înconjurãtor; tusea si prezenta secretiilor la nivelul posterior al faringelui poate, de asemenea, duce la aparitia laringitei, dacã persoana a fost expusã la diferiti alergeni sau iritanti; fumul de tigarã, inclusiv fumatul pasiv, poate fi considerat unul dintre principalii factori iritanti; – vorbirea excesivã si îndelungatã: vocea rãgusitã, îngrosatã sau soptitã; poate apãrea si dupã folosirea excesivã a acesteia, asa cum se întâmplã la sustinerea echipei favorite, în cadrul unui eveniment sportiv; – boalã de reflux gastro-esofagian: acidul gastric refluat din stomac poate irita si inflama laringele, asa numitul reflux laringian; unul dintre simptomele refluxului, cum ar fi pirozisul (arsurã retrosternalã), poate sã nu fie întotdeauna remarcat; laringita poate fi uneori primul semn al aparitiei refluxului. Desi rare, infectiile respiratorii produse de fungi pot duce la aparitia laringitei mai ales la persoanele cu o imunitate slabã.
Simptome
Principalul simptom al laringitei este modificarea caracterului vocii; aceastã poate fi rãgu- sitã, subtiatã, îngrosatã sau abia perceptibilã. În unele cazuri, laringita poate duce la incapacitatea de a vorbi. Se poate întâmpla cã, înainte de aparit ia modificãrilor vocii, sã existe durere la nivelul gâtului (ce se poate înrãutãti pe mãsurã ce se accentueazã) si schimbarea caracterului vocii. Primele modificãri legate de voce apar dimineatã la trezire, când efortul de a vorbi este mult mai mare si vocea nu mai sunã la fel cã pânã atunci. Existã, de asemenea, nevoia de a tusi si de a se curatã rapid gâtul, mai ales atunci când cauzele laringitei sunt legate de infectii, în special de cele virale. Aceste simptome sunt de obicei temporare, în afarã de cazul când poate existã o altã afectiune. Dacã simptomele mai includ si dureri severe la nivelul gâtului, dificultãti la înghitire, tuse cu expectoratie cu sânge sau o formatiune vizibilã la nivelul gâtului, trebuie neapãrat sã se prezinte de urgentã la medicul de familie. Un copil care prezintã dureri severe la nivelul gâtului saliveazã si are dificultãti în a respira poate avea epiglotitã (inflamatia epiglotei), o afectiune acutã care necesitã tratament de urgentã.
Diagnostic
Desi simptomele laringitei dispar de obicei în mai putin de câteva zile, pot dura pânã la douã sãptãmâni sã disparã complet, dar existã o recuperare totalã. Trebuie consultat medicul, în cazul în care simptomele au apãrut brusc si fãrã o anumitã cauzã si nu scad în intensitate în câteva zile. Dacã existã durere severã si greutate la înghitire, iar atunci când persoanã tuseste existã si o expectoratie sangvinolentã, trebuie neapãrat sã se consulte medicul. Pentru a diagnostica laringita, medicul va întreba pacientul despre antecedentele lui medicale si va efectua un examen fizic. Medicul va cãuta zonele de sensibilitate sau eventualii noduli de la nivelul gâtului, apoi va cãuta la nivelul nasului, gurii si a gâtului zonele de inflamatie. Aceste examinãri îl vor ajuta pe medic sã-si dea seama dacã simptomele sunt legate de laringitã sau existã posibilitatea unei alte patologii. Dacã alte modificãri sunt prezente, cum ar fi polipii sau zone de ulceratie la nivelul laringelui, laringita va fi eliminatã ca posibilitate de diagnostic, însã este dificil de observat rapid aceste modificãri, de aceea este bine sã existe o nouã evaluare medicalã specializatã.
Consultul de specialitate
Trebuie consultat un medic specialist ORL (care se ocupã cu patologia de la nivelul nasului, urechilor si gâtului) atunci când: – simptomele nu s-au îmbunãtãtit sau nu au dispãrut dupã douã sãptãmâni; – au apãrut brusc o serie de modificãri care produc dureri severe (dureri care iradiazã pânã la nivelul urechilor), dificultãti la înghitire sau prezenta tusei cu expectoratie sangvinolentã; – existã o altã suspiciune în urmã examenului fizic si existã un anumit risc dat de antecedentele medicale personale; – medicul de familie crede cã existã posibilitatea cã laringita sã devinã cronicã sau sã conducã la o altã afectiune; de exemplu, un cântãret profesionist poate dezvoltã ocazional episoade acute de laringitã, dar este bine cã acesta sã fie sfãtuit de un specialist ORL, pentru a preveni aparitia unor polipi sau noduli la nivelul laringelui.
Investigatii
Dacã medicul specialist considerã cã modificã rile vocii pacientului depãsesc criteriile de diagnostic al unei simple inflamatii a laringelui, acesta poate recomanda o serie de teste suplimentare, cum ar fi: – laringoscopie: pentru acest examen, medicul va introduce un tub flexibil (fibroscopul) în gât, ceea ce îi va permite sã vadã în detaliu laringele; în timpul acestui test, medicul poate preleva o portiune de tesut de la nivelul laringelui pentru efectuarea unei biopsii; examinarea anatomopatologicã a acestui tesut laringian poate exclude diagnosticul de cancer sau al unei alte afectiuni grave; existã riscul aparitiei cancerului în cazul în care pacientul este fumãtor si prezintã noduli la nivelul laringelui; – laringostroboscopie: acest test permite medicului sã observe vibratiile corzilor vocale pentru studiul mobilitãtii acestora, utilizând un instrument luminos. Alte teste ce pot fi fãcute depind de natura leziunilor depistate prin examinãrile anterioare.
Tratament general
De cele mai multe ori, laringita este consecin- ta unei infectii prezente la nivelul tractului respirator superior, cum ar fi viroza respiratorie. Modalitãtile de tratament la domiciliu similare cu cele pentru rãcealã, cum ar fi repausul vocal si o bunã hidratare, sunt de obicei tot ceea ce este necesar. Dacã aparitia laringitei se datoreazã unei utilizãri prelungite si excesive a vocii, repausul vocal împreunã cu o serie de alte mãsuri de îngrijire la domiciliu reprezintã tratamentul cel mai bun. Totusi, dacã problemele persistã sau dacã revin constant, trebuie avut în vedere si un antrenament special pentru voce. Medicatia poate fi administratã pentru tratamentul laringitei sau pentru a rezolva o serie de simptome ce pot înrã- utãti evolutia laringitei. De exemplu, prescrierea decongestionantelor nazale poate fi utilã pentru eliberarea secretiilor, dacã nasul înfundat este cauzat de o rãcealã sau declansat de o alergie. Când congestia este eliminatã, la nivelul nasului se poate realiza procesul de umidificare, care duce la diminuarea inflamatiei la nivelul laringelui. Medicul specialist poate recomanda exact tratamentul necesar pentru fiecare pacient în parte. Boala de reflux gastro-esofagian este o cauza obisnuitã a laringitei. Tratamentul ambulator pentru scãderea producerii de acid gastric, poate ajuta si la rezolvarea laringitei. Totusi, prescrierea unei retete de cãtre un medic specialist poate fi necesarã. Dacã boala de reflux gastro-esofagian nu este tratatã si devine o boalã cronicã, poate duce la o voce rãgusitã pe termen lung si chiar la zone de ulceratii la nivelul laringelui. Alte afectiuni care au simptome asemãnã- toare cu laringita vor necesitã un tratament specific acestora.
Tratament ambulatoriu
Simptomele laringitei se remit de la sine în mai putin de douã sãptãmâni. Pentru o mai bunã recuperare, se pot lua o serie de mãsuri de tratament si acasã, cum ar fi: – repausul vocal: nu trebuie fãcut un repaus vocal total, dar o utilizare cât mai putinã a vocii ar fi foarte bunã; trebuie sã se vorbeascã încet, dar nu soptit, deoarece acest lucru poate irita laringele mult mai mult decât vorbitul încet; trebuie evitat vorbitul la telefon sau cu voce tare; – trebuie încercat sã nu se facã curãtarea gâtului: acest lucru poate cauza mai multe probleme si poate creste inflamatia de la nivelul laringelui; un eventual tratament supresiv pentru tuse, poate fi de ajutor dacã pacientul respectiv are o tuse seacã, care nu produce mucus; – ar trebui cã pacientii sã se opreascã din fumat si de asemenea sã evite si fumatul pasiv: fumul de tigarã iritã gâtul si laringele si agraveazã inflamatia; – trebuie cã locuinta pacientului sã aibã un anumit grad de umiditate, care sã permitã scãderea cantitãtii de mucus, evitându-se astfel nasul înfundat sau scurgerea de secretii pe peretele posterior al faringelui; – sã existe o bunã hidratare; – eliberarea nasului de secretii: acest lucru poate fi ajutat de mentinerea umiditãtii în camerã, iar o infuzie salinã ar putea fi de ajutor; – prevenirea si tratamentul refluxului gastroesofagian: pentru a preveni sau a micsora refluxul, care poate irita sau chiar produce leziuni la nivelul laringelui, ar trebui sã se evite sã se mãnânce înainte de culcare, sã se reducã cantitatea de cafea si alcool si sã se încerce o alimentatie cât mai sãnãtoasã; medicamentele pentru reducerea aciditãtii gastrice pot ajuta, când aceste mãsuri igieno-dietetice nu mai sunt suficiente.
