Peste 90% din cardurile de sntate au ajuns la asigurati si peste 100.000 au fost deja activate, urmnd ca, de la 1 februarie, cel mai probabil, folosirea acestora s devin obligatorie, a declarat presedintele Casei Nationale de Asigurri de Sntate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Cardurile de sntate asigur un control mai bun al banilor. Banii s i dm acolo unde trebuie si cnd trebuie, a spus presedintele CNAS, cu prilejul conferintei regionale Medicul de familie – practician si manager, organizat de Asociatia Medicilor de Familie Bucuresti si Patronatul Medicilor de Familie Bucuresti- Ilfov. Ciurchea a precizat c distributia cardurilor s-a fcut n proportie de 90%, urmnd ca medicii de familie s distribuie restul. El a mai spus c sub 10% dintre carduri au fost retrimise Casei de Asigurri de Sntate Bucuresti pentru c aveau anumite greseli, care vor fi remediate. Si Casa Asigurrilor de Snatate a Aprrii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autorittii Judectoresti (CASAOPSNAJ) vor primi cardurile n scurt timp. Rodica Tnsescu, presedintele Societtii Nationale de Medicina Familiei (SNMF), a spus c ar fi necesar ca toat lumea s primeasc card. De la nasterea unui copil, i acorzi servicii medicale, a explicat ea. Vasile Ciurchea a mai spus c, n primele luni, lucrurile vor merge n paralel si se va folosi att cardul, ct si raportrile medicilor, pentru a fi evitate sincopele. El a mentionat si c, din 2015, medicii de familie ar putea primi un plus pentru anumite servicii. Anul viitor intentionez s primiti un plus pentru niste servicii. Lum de exemplu diabetul. Ne dorim s nu creasc bazinul de diabetici. O s gndim mpreun un sistem de monitorizare si s cointeresm si pacientul. La fel pentru HIV/ SIDA si alte boli. S ne concentrm pe niste arii terapeutice Este important cointeresarea pacientului. Poate la un moment dat pacientul va plti o sum de bani dac nu respect regimul dat de medic – medicatie, stil de viat, a mai spus Ciurchea.










