joi, mai 7, 2026

Un test sangvin capabil sã depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente, creat de cercetãtori

0

Medicii francezi din Nisa au anuntat sâmbãtã cã au pus la punct un test revolutionar care este capabil sã depisteze cancerul pulmonar în stadii incipiente, gratie unei simple analize de sânge.

Potrivit cercetãtorilor coordonati de profesorul Paul Hofman de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezintã „o descoperire extraordinarã în domeniul cancerelor pulmonare invazive“, informeazã lefigaro.fr. Studiul realizat de cercetãtorii francezi a fost publicat în revista stiintificã americanã Plos One. Gratie acestui studiu, va fi posibil, peste cîtiva ani, ca medicii sã depisteze de o manierã precoce orice cancer pulmonar, cu ajutorul unei simple analize de sânge, iar acest fapt va putea fi realizat cu câteva luni sau chiar cu cîtiva ani înainte ca tumorile sã devinã vizibile si sã poatã fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice – radiografii si tomografii. „Am avut aceastã idee în 2008, ne-am gândit sã folosim aceastã tehnicã de detectare, utilizatã deja pe persoane care au raportat un cancer pulmonar, dar aplicând-o de aceastã datã asupra persoanelor cu risc crescut de îmbolnãvire, dar care nu prezintã încã tumori canceroase“, a explicat profesorul Hofman. „Am ales pentru acest studiu un grup de 168 de persoane, din orasele Nisa si Nancy, diagnosticati cu o bronhopatie cronicã obstructivã. Pentru cinci dintre ei, adicã 3%, testul sangvin a evidentiat prezenta unor celule tumorale circulante (CTC) care joacã rolul de santinelã, a unui sistem de alertã. În lunile care au urmat, un nodul tumoral a apãrut într-adevãr la acei cinci pacienti, confirmând astfel în procent de 100% sensibilitatea testului. Cu totii au putut sã fie operati într-un stadiu precoce si sunt astãzi considerati vindecati“, a adãugat cercetãtorul francez. Depistarea în stadii precoce a cancerului pulmonar, unul dintre cele mai grave dintre toate tipurile de cancer – rata de supravietuire în primii cinci ani dupã diagnosticare este sub 15% – este crucialã pentru cã, în majoritatea cazurilor, atunci când medicii descoperã o tumoare pe radiografii, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar sansele de vindecare sunt minime.