Spre deosebire de hepatita C, în terapia infectiei cronice cu virus B se administreazã doar Peginterferon, fãrã a se asocia zilnic si ribavirina. În caz de esec al tratamentului cu Peginterferon, se poate utiliza un inhibitor de proteazã – Entecavir, tratament care trebuie urmat fãrã întrerupere, zi de zi, pe duratã nededeterminatã. De mentionat cã acest tratament nu are efecte secundare majore, nu vindecã Hepatita B, dar o tine foarte bine sub control. Atentie: chiar si în cazul în care terapia cu Peginterferon a dat rezultate, pacientul trebuie sã-si facã periodic analize de monitorizare, pentru a depista la timp o eventualã reactivare a virusului B.
Dr. Mihnea Hurmuzachi, sef sectie Spitalul de Boli Infectioase Iasi, explicã: „Pânã în urmã cu câtiva ani, hepatita B reprezenta 70-80% din totalul cazurilor de infectie cronica viralã hepatiticã. Despre hepatita C se stiau mai putine lucruri, diagnosticarea se fãcea mai rar, iar terapia era de-abia la începuturi. Între timp, lucrurile s-au schimbat, în primul rând datoritã vaccinãrii obligatorii încã de la nastere, cu rappeluri la anumite intervaluri de timp, dar si la cerere la persoanele adulte. Ca atare, numã- rul de infectii noi cu virus B a scãzut, iar situatia sa inversat, hepatitele C devenind predominante. Pe de altã parte, infectia cu virus B este cu un potential de severitate mai crescut, chiar dacã hepatita C cronicizezã mai frecvent. Forma acutã a infectiei B poate avea o evolutie dramaticã, ajungându-se uneori chiar la deces (hepatita fulminantã). Prin comparat ie, în hepatita C, formele acute sunt extreme de rare si mai putin severe. Iar în cazul hepatitei B un factor potential agresiv îl reprezintã asocierea cu un al virus hepatitic – virusul D (virusul Delta), între cele douã virusuri existând o relatie parazitã. Virusul D nu poate provoca niciodatã boala, având nevoie de învelisul virusului B (Ag HBs), determinând o formã severã de evolutie, adesea cu sfârsit nefericit, în termen de 10-15 ani din momentul contaminãrii cu virus Delta. Aceasta nu înseamnã cã nu existã solutii terapeutice. La ora actualã existã tratament atât în ceea ce priveste Hepatita B sau C cronicã, cât si pentru cea care asociazã virusul B si D“. Hepatita B beneficiazã într-o mare mãsurã de un tratament asemãnãtor „C-ului“. Este vorba de Peginterferon. Dar, spre deosebire de Hepatita C, în terapia infectiei cronice cu virus B nu se asociazã zilnic si ribavirina. În caz de esec al tratamentului cu Peginterferon (aproximativ 65% dintre cazuri) se foloseste Entecavir (un inhibitor de proteazã), pe duratã dedeterminatã. Tratamentul hepatitei B sau B plus D se face numai cu interferon, o datã pe sãptãmânã, timp de un an. Evolutia poate fi în aproximativ 30% dintre cazuri bunã, stabilizând permanent indicatoriibiologici ai pacientului (viremie denedetectabilã la sfârsitul unui an de tratament cu Pegintereferon, normalizare a transaminazelor). Dupã sase luni de la finalizarea tratamentului cu Peginterferon, se face o viremie de control; aceasta trebuie sã fie în continuare nedetectabilã. În caz contrar, se trece la terapia cu Entecavir. Pacien- tii cu hepatitã B la care terapia cu Peginterferon a dat rezultate, trebuie sã-si facã în continuare analize pentru monitorizarea evolutiei: o datã la sase luni trebuie sã-si verifice probele hepatice – TGP, TGO, bilirubina. Dacã în acest interval sase luni, valorile probelor hepatice se mentin normale, se recomandã efectuarea viremiilor de control o datã la 2 ani.
Tratamentul pentru hepatita B a avut rezultate. Trebuie sa mai fac analize
periodic? Mai tin regim?
Oricând apare o crestere a valorilor probelor hepatice, atunci ar trebui efectuatã imediat viremia, pentru a putea stabili dacã nu e vorba o recãdere. Bineînteles, creasterea transaminazelor poate apã- rea si atunci când persoana nu a urmat un regim de viatã sãnãtos, conform recomandãrilor medicale. Orice pacient cu hepatitã cronicã nu trebuie sã uite niciodatã cã ficatul trebuie crutat. Aceasta înseamnã o alimentatie sãnãtoasã, evitarea alcoolului, program de odihnã corect, evitarea eforturilor fizice mari. Nerespectarea acestor indicatii medicale poate duce la depistarea unor probe hepatice cu valori peste normal. Dar, si insist asupra acestui aspect, poate fi vorba si de o recãdere, de o reactivare a virusului B. Ca atare viremia trebuie efectuatã de fiecare datã când transaminazele au valori mai mari decât cele normale pe o perioadã mai îndelungatã de timp.
Pentru hepatita B existî un tratament care nu vindeca, dar tine foarte bine boala sub control
În 70% dintre cazuri tratamentul cu Peginterferon nu dã rezultate stabile în timp, desi pe perioada terapiei pot exista câstiguri majore în ceea ce priveste evolutia bolii. Post-terapie, însã, la sase luni de la finalizarea tratamentului, multi dintre pacienti prezintã recãderi – poate creste din nou viremia (rata de multiplicare a virusului). Atunci când Peginterferonul nu dã rezultate, existã un tratament care nu vindecã, dar tine foarte bine boala sub control. Este vorba de terapia cu Entecavir, usor de administrat: un singur comprimat pe zi, administrat pe cale oralã, fãrã efecte secundare importante. Usor de tolerat, tratamentul trebuie fãcut ani si ani de zile, fãrã întrerupere. Practic în momentul în care se opreste tratamentul cu Entecavir, virusul hepatitic B se redesteaptã. E o terapie care trebuie urmatã fãrã întrerupere. Scopul ei este de a transforma antigenul HBS, în anticorpi, lucru care însã se întâmplã foarte rar în practicã. Atât timp cât pacientul ia zilnic Entecavir si respectã un regim corect viatã, lucrurile sunt perfect în regulã: transaminaze normale, viremie nedectabilã si o stare generalã excelentã. Terapia nu modificã în mod major hemoleucograma, iar functia hepaticã este în parametri normali. Din pãcate, în momentul în care acest tratament se opreste, situatia revine de la punctul de unde s-a plecat. De precizat cã Entecavir se recomandã si pentru persoanele care au rãspuns initial la Peginterferon, dar la care ulterior s-a reactivat virusul. Bineînteles, si cei care urmeazã terapia cu Entecavir“ trebuie sã facã periodic analize de monitorizare: probele hepatice – o datã la 3 luni; anticorpi anti HBS si antigenul HBS – o datã la 6 luni; viremia – anual.
Hepatita cu virus B si D
În ceea ce priveste pacientii cu hepatitã cu virus B si D, singura lor sansã este sã rãspundã la tratamentul cu Peginterferon. În cazul lor, terapia cu Entecavir nu are efect. „Existã o serie de cercetãri pentru medicamente adresate acestor pacienti, dar sunt încã în curs de evaluare. As vrea sã mai punctez faptul cã uneori timpul poate rezolva ce nu a putut face tratamentul. Existã persoane cu hepatitã B plus D care nu au rãspuns la terapia cu Peginterferon, dar au tinut un regim de viatã foarte corect. Au înteles toate aspectele restrictive legate de boalã si s-au debarasat de virusul Delta în decurs de câtiva ani. În momentul în care rãmâi numai cu virusul B, lucrurile stau altfel, existând varianta terapiei cu Entecavir“, mai spune dr. Mihnea Hurmuzachi. De asemenea, trebuie amintit cã hepatita cu virus B si D, are cel mai multe indicatii pentru transplant hepatic. De aceea, este ca pacientii sã facã aceste demersuri din timp. Se fac investigatii, se intrã într-o bazã de date, pe liste de asteptare. Sunt lucruri care nu trebuie amânate. Nu se stie niciodatã când când ai norocul de a fi compatibil pentru un transplant hepatic“.
Analize periodice
Pacientii care au rãspuns pozitiv la terapia cu Peginterferon: • la fiecare 6 luni trebuie efectuate probele hepatice – TGP, TGO, bilirubina. • dacã la fiecare sase luni, valorile probelor hepatice se mentin normale, se recomandã efectuarea viremiilor de control o datã la 2 ani • oricând apare o crestere a valorilor probelor hepatice, atunci viremia ar trebui efectuatã imediat. Pacienti care urmeazã terapia cu Entecavir: • probele hepatice o datã la 3 luni – TGP, TGO, bilirubina; • anticorpi anti HBS si antigenul HBS o datã la 6 luni; viremia anual.
