Românii anticipeazã o usoarã crestere a salariilor si a tarifelor, cu influentã favorabilã asupra dorintei de cumpãrare, iar campania electoralã îi face mai optimisti si cu privire la performanta economicã, în contrast cu asteptãrile celorlalti europeni, potrivit unui sondaj realizat de GfK.
„În 2013, economia româneascã a înregistrat o crestere de 3,5 procente. Este putin probabil ca aceastã ratã de crestere sã continue în 2014. Ca de fiecare datã în perioada campaniilor electorale, consumatorii devin tot mai optimisti, fiind de pãrere cã în urmãtoarele câteva luni vor beneficia de performanta economicã în crestere. La -3,7 puncte, asteptãrile privind starea economiei continuã sã fie negative, înregistrând însã o crestere constantã pe parcursul acestui an”, aratã rezultatele studiului GfK Climatul de Consum Europa. Asteptãrile românilor privind veniturile au crescut deja cu mult peste media pe termen lung de zero, situându-se la 5,3 puncte. Consumatorii români se asteaptã deci la o usoarã crestere a salariilor si tarifelor. În iunie indicatorul a atins o valoare maximã de 6,5 puncte, cea mai ridicatã valoare înregistratã din noiembrie 2008. „Aceste evolutii pozitive au favorizat si dorinta de cumpãrare. Indicatorul se situa la -6,9 puncte în septembrie, ceea ce marcheazã o crestere de 7 puncte pe parcursul trimestrului al treilea. Indicatorul a crescut cu circa 14 puncte fatã de valoarea de anul trecut”, precizeazã sursa citatã. aPe de altã parte, consumatorii europeni nu sunt la fel de optimisti ca în iunie în ceea ce priveste viitorul. În ultimele trei luni asteptãrile privind starea economiei au scãzut în aproape toate tãrile în care este derulat studiul, cu scãderi substantiale în unele zone. Tendinta ascendentã prezentatã de asteptãrile privind veniturile si dorinta de cumpãrare pare sã fi dispãrut si ea în multe tãri. Indicele climatului de consum GfK pentru UE (28 tãri) se situeazã în prezent la 4,2 puncte, comparativ cu 9,1 puncte în trimestrul anterior. „Dezvoltarea economicã în majoritatea tãrilor Uniunii Europene (UE) a fost semnificativ mai micã decât cea anticipatã în primãvarã de organismele economice si de guverne. În unele tãri, performanta economicã a început de fapt sã scadã din nou. Acest lucru se datoreazã unor motive foarte diferite. Germania nu mai este forta motrice a cresterii economice în Europa, economia acesteia scãzând de fapt usor, cu 0,2 procente în trimestrul al doilea. Potrivit expertilor, cresterea va reveni în trimestrul al treilea, rãmânând însã relativ slabã. Desi consumatorii germani continuã sã facã cumpãrãturi cu plãcere, sectorul orientat cãtre export al economiei a fost afectat de cererea externã slabã”, explicã autorii sondajului. De asemenea, douã dintre cele mai mari economii din Europa, Franta si Italia, continuã sã aibã probleme structurale majore. Nu existã pânã în prezent indicatii cã acest lucru se va schimba în lunile care urmeazã sau cã guvernele vor începe sã introducã si, mai presus de orice, sã aplice cu strictete reforme majore. „Un alt aspect demn de avut în vedere sunt conflictele semnificative care au dominat recent scena internationalã. Acestea includ tensiunile si sanctiunile economice dintre Rusia si UE, rãzboiul din Orientul Mijlociu, amenintarea prezentatã de Statul Islamic (SI) si tranzitia politicã din Turcia. Toate aceste evenimente contribuie la cresterea stãrii de nesigurantã în rândul consumatorilor. Firmele si bãncile s-au abtinut deci de la a face investitii si a acorda împrumuturi. La rândul lui, acest lucru a avut un impact direct asupra performantei economice a diferitelor tãri”, se mentioneazã în studiu. Rezultatele studiului GfK Climatul de consum Europa au la bazã un studiu asupra consumatorilor realizat, lacomanda Comisiei Europene, în toate tãrile Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane, reprezentând populatia adultã din 28 de tãri UE.










