Rata final de promovare la examenul national de definitivare n nvtmntul preuniversitar, sesiunea 2014, la nivel judetean, dup solutionarea contestatiilor, este de 54,8%, dat de cei 91 de candidati promovati, din totalul de 166 care au obtinut proba scris. Comparativ cu rezultatele nregistrate nainte de depunerea contestatiilor, cnd promovaser 85 de candidati, se constat o crestere a procentului de promovabilitate cu 3,6%. „Pe lng cei care au picat examenul, alti 38 de profesori au fost prezenti n slile de examen ns s-au retras din concurs, dup aflarea subiectelor. Alti 30 de dascli nu s-au mai prezentat deloc la definitivat. Din cei 166 de candidati care au sustinut examenul n judetul Vaslui, dup contestatii, 91 au obtinut note peste 8.00, baremul minim pentru definitivarea n nvtmnt”, a declarat prof. Doru Balan, inspector general adjunct n cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui. Reamintim c la acest examen au fost admisi s participe la proba scris doar candidatii care au ndeplinit cumulativ conditiile prevzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare n specialitatea postului de cel putin un an, calificativul pentru anul scolar n curs „Bine” sau „Foarte bine” si minim media 8.00 la cele dou inspectii speciale la clas desfsurate pe perioada anului scolar. Cadrele didactice care au promovat examenul national de definitivare au dobndit dreptul de practic n nvtmntul preuniversitar.










