Starea proast a drumurilor din judetul Vaslui face ca ambulantele s stea mai mult n service dect pe traseu.
Masinile Serviciului de Ambulant al Judetului (SAJ) Vaslui au mari probleme atunci cnd trebuie s rspund solicitrilor din mediul rural, din cauza strii proaste a drumurilor. n satele Vasluiului sunt sute de kilometri de drum pe care nu este nici mcar pietris. Atunci cnd ninge sau plou, e dezastru. Ca s poat prelua totusi pacientul, se apeleaz la crut sau tractor. „Ca zone cu probleme avem, n primul rnd, Gvanul si Lacul, din comuna Bogdana, apoi Stejarul, de la Pungesti, plus Popesti – Dragomiresti. Dac plou,
nu avem cum ajunge acolo”, a spus unul din ambulantierii din cadrul SAJ. Cnd starea drumului nu permite accesul ambulantei, familia aduce bolnavul cu cruta sau cu alte mijloace de transport. „Masinile se stric att de des, nct nu dovedim s mergem cu ele n service. Sunt zone unde, dac plou, nici cu elicopterul nu se poate intra, darmite masinile noastre”, a mai spus soferul. n judetul Vaslui sunt peste 200 de km de drum de pmnt, pe care nu exist nici mcar o roab de pietris. Exist zone de cosmar pentru ambulant, si chestiunea se amplific pe vreme de ploaie sau zpad. Drumul ru se face si mai ru. Logic, cad masinile si cresc costurile. Sunt cheltuieli foarte mari cu schimbatul pieselor si ntretinerea masinilor, iar gradul de uzur al autoutilitarelor creste direct propor- tional cu numrul de kilometri parcursi n mediul rural”, a spus Liviu Buculeasa, directorul tehnic la SAJ Vaslui.