„Dragi romni din Arezzo, sunt Aurelia Ceoromila, pre- sedinte al Asociatiei „DACII”, din Provincia Arezzo, si de peste sase ani m-am aplecat, am ascultat si am ncercat sa rezolv problemele fiecrui romn care mi-a cerut ajutorul. Poate nu am reusit de fiecare dat, dar stiu c am fcut tot ceea ce, din modesta si limitata mea pozitie, puteam face. Acum, exist posibilitatea ca aceste limit sa se lrgeasc foarte mult…”. Asa si fcea campanie, n 2011, Aurelia Ceoromila pentru alegerile locale din Arezzo. n cuvinte simple, dar de efect. Romnii nu au uitat, dar nu au uitat nici italienii sau cei din forma- tiunea politic pentru care a pus umrul: Partidul Democrat. Asa c, odat cu demiterea consilierului Marzia Fontana, Aurelia Ceoromila a trebuit s- i ia locul n Consiliul Comunal al primriei din Arezzo. Investitura va avea loc la sedinta consiliului de vineri, 11 aprilie 2014. Brldeanc n vrst de 50 de ani, Aurelia a juns n Italia n 2003 si s-a implicat n social att ca simplu romn, ct si prin intermediul Asociatiei „Dacii”, pe care o conduce. A promovat, printre altele, rubrica informativ „Forum Romnesc”, venind n sprijinul romnilor din zon cu informatiile si consultanta necesare. n 2011, particip cu Partidul Democrat la alegerile locale pe lista primarului Fanfani. Aurelia nu este la prima experient de acest fel, ea avnd deja dou mandate de consilier la o primrie din judetul Vaslui. „Nu intentionez s fiu doar reprezentanta romnilor”, declara Aurelia. „Voi lucra pentru interesul orasului Arezzo si al cet- tenilor si. Cred c toti au aceleasi probleme si aceleasi necesitti. Important este s fim uniti n nfruntarea si rezolvarea lor”, a mai spus brldeanca. „Suntem n fata unui fapt istoric pentru orasul nostru”, spune asesorul pe probleme de integrare Stefania Mgi. „Pentru prima oar, un cettean romn intr s fac parte din consiliul comunal. Este semnalul institutional al dezvoltrii orasului Arezzo si al capacittii de integrare a culturilor si popoarelor diferite. La Arezzo, unul din zece e cettean strin, iar comunitatea romneasc numr mai bine de 5.000 de persoane. Prezenta Aureliei n consiliul comunal va ntri politica de integrare”. (sursa:http://www.lanazione.it/)
Not: Material publicat prin amabilitatea dlui Cristi Merchea, directorul editorial al publicatiei EMIGRANTUL, publicatie independent a Asociatiei socio-culturale „Emigrantul” Roma – Italia











mai sunt si altii … lazar nina din birlad candideaza pentru al doilea sau al treilea mandat.. cosilier local in italia….
Comentariile sunt închise.