duminică, mai 10, 2026

Ori apometru pe scar, ori secet la robinet!

22

Dispozitii legale de maxim interes pentru consumatorii de ap potabil: toat lumea trebuie s opteze ntre a-si „scoate” apometrele din locuinte pe casa scrii, sau s ncheie conventii cu asociatiile din care fac parte, pentru ca acestea din urm s i poat „strnge cu usa” n caz de neplat. Presedintii de asociatii vor fi chemati pentru informare iar Consiliul Local Brlad va trebui s emit o hotrre conform dorintei localnicilor.

Decizia luat la nivel national este cam cu „du-te vino”, n sensul c indiferent c opteaz pentru a-si scoate apometrele pe cas scrii sau pentru conventii la nivel de asociatie, banii dati de consumatori sunt la fel de multi. Concret, costurile pentru mutarea apometrelor pe scar ar fi aceleasi cu cele percepute n cazul n care se fac conventii la nivel de asociatii. Adic, dac un consumator vrea s si mute contorul, plteste manopera si materialele, ns nu si pierderile de ap cuantificate de la contorul de bransament la cel de locuint. Dac nu vrea s achite contravaloarea aestei operatiuni, poate face un contract cu asociatia, pentru ca aceasta ulterior s fac un altul de conventioe cu furnizorul, numai c pierderile rmn n continuare mentionate pe facturi. Care ar fi avantajele ntr-un caz sau altul? „n primul rnd, cnd se mut contorii pe casa scrii, se plteste o manoper si contravaloarea materialelor, dar investitia se amortizeaz n timp, nemaifiind perceput indicele de pierdere. Pe de cealalt parte, exist varianta a doua, fr a costuri din partea consumatorilor, dar pe baza unui contract de conventie la nivel de asociatie. n aceste caz, noi emitem factura, la noi se face ncasare, ns un rol important l are asociatia”, ne-a declarat Vasile Ungureanu, directorul Aquavas Brlad. Pentru a se asigura c toate detaliile referitoare la viitoarea modalitatea de furnizare a apei vor fi pe deplin ntelese, reprezentantii Aquavas au decis ca, astzi, de la ora 11.00, n sala de sedinte a Primriei Brlad, s fie convocati toti sefii celor 35 de asociatii de proprietari din oras. ntrunirea va avea ca scop prezentarea unui volum mult mai mare de informatii dect cel prezentat mai sus. Totusi, indiferent de de varianta pe care o vor alege brldenii, o problem rmne fr rezolvare: cozile interminabile de la ghiseele de ncasare ale sociattii furnizoare. O solutie n acest caz ar fi personalizarea facturilor cu arhicunoscutele coduri de bare, astfel nct orice om care efectueaz operatiuni bancare s si poat plti factura la ap la orice banc, bancomat sau POS. Decizia n acest caz apartine societtii „mam” de la Vaslui si doar de aceasta depinde ca si n Brlad facturile la ap s poat fi pltite precum cele emise de alti furnizori de utilitti (gunoi, telefonie, internet, cablu, energie electric, gaz etc). „Este interesant solutia, chiar o voi propune si eu, pentru c, ntr-adevr, suntem cam singurii furnizori care nc mai chemm oamenii la ghiseu. Ne vom gndi serios!”, a mai spus Ungureanu.

22 COMENTARII

  1. In sfarsit o idee geniala pe care Titi si Ungureanu au gandit-o cu picioarele in ligheanul cu apa rece….daca prostia ar durea

  2. cei care nu stiti, m-ai sunt si alte golanii ex. am auzit ca fosti angajati sau chiar angajati din cadrul Aquavas contra unei sume de bani iti inverseaza apometrul fara probleme deoarece au procurate sigilii(chiar daca vine un control nu se poate sesiza totul e perfect)consumatorul declarand fictiv 1-2 m cubi.
    apreciez comentariul lui licurici si il sustin.

  3. oamenii corecti si cinstiti vor sa-si faca instalatie separata, cu distributie pe orizontala, cu contor pus la intrarea in apartament sau jos, la casa scarii, cate un contor pentru fiecare. numai asa pot sa-si achite numai contravaloarea consumului lor. golanii, zgarcitii, pensionarii paranoici si hotii, astia fura cu stuturi inainte de apometrele din casa, cu picatura si firicelul prelins la teava sau vasul de wc, cu magnetul pe contor etc, nu mai zic , ca am vazut destule, si cand vrei sa-ti scoti si tu ca omul contorul pe casa scarii sa platesti numai cat consumi, NUMAI HOTII SI LEPRELE SE IMPOTRIVESC, FIINDCA S-AU OBISNUIT SA TRAIASCA PE SPATELE CELOR CA MINE, CARE SUNT CORECTI. EI DECLARA ZERO SAU 1 METRU CUB SI EU DECLAR 15 SI PLATESC 23 METRI CUBI, CA SA TIN IN SPATE SI GOLANII, BETIVANII, CURVELE BARFITOARE SI PENSIONARII CU VENITURI VAI MAMA LOR, DAR CHITITI CAND E SA ECONOMISEASCA UN BAN. PAI EU DE SA PLATESC PENTYRU ALTII???? VREAU SI EU SA AM APA , CUM AM GAZ DE LA EON, CU CEAS LA USA, SA NU EXISTE DUBII CAT CONSUMA SAU FURA FIECARE !!!! NUMAI NECINSTITII REFUZA IDEEEA ASTA , FIINDCA S-AU INVATAT GOLANI, PE BANII CELOR CINSTITI

  4. FAZA E SUPER TARE SI VA SPUN SI DE CE….AM CATIVA VECINI CARE TARAIE APA K SA NU CONSUME APOMETRU SI ALTII PLATIM PIERDERI….LUI II CONVINE SA PLATEASCA PIERDERI K NU INREGISTREAZA APOMETRU DAR MIE NU K EU SI ASA DAU PESTE 1 MIL LA APA LUNAR…..AM TOT AUZIT CUM SE TARAIE APA LA VECINU DE DEASUPRA SI AM MERS LA EL SPUNAND K IMI TOT UMEZESTE TAVANU SI KND AM INTRAT LA EL LA BAIE AVEA BIDOANE DE APA DE 5 L LANGA CADA SI CADA PLINA SI NOI PLATIM PIERDERI !CE SPUNETI DE ASTA….L AM INTREBAT CE S ASTEA SI A ZIS K SUNT IN CAZ K SE OPRESTE APA…..MA DAT CU VAR…..!SUPER NU?ALTII NU DAU DRUMU LA CENTRALA DELOC SI STAU COJOACE PE EI SA NU PLATEASCA GAZ SI ALTII CONSUMA DE RUP….SI PLATESC SI PT EI DAK SUNT PERECII RECI….

  5. corectia de 1.5 nu este ok pentru cei corecti care platesc si la timp, pierderile sunt suportate de toti si cei care lasa sa picure apa in cada,pentru a plati mai putin sunt jalnici si se descalifica ca si oameni (sunt purtatori de cnp si atit)

  6. legal suntem proprietari de la iesirea din apometru si ne intereseaza cum ne facem instalatia se poate face in regie proprie -amplasarea apometrelor- sigilarea lor -este atributia furnizorului- se poate face instalatia si intr-o zi sigilarea contorilor daca se vrea (hotarire de asociatie cu 2/3 din membri)..presupun ca o scara cu 19 ap si cu vointa poate rezolvasituatia in 4-5 zile daca se vrea

  7. Sunt blocuri unde s-au scos apometrele pe casa scarii acum un an, se poate si se merita. La noi erau 6 in casa si declarau 1-2 mc pe luna, le plateam noi apa. Acum plateste fiecare ce consuma.

  8. De cind face Ungureanu si acolitii legea la barlad?Cum gindeste acest om sa sparga pereti sa ii puna pe oameni sa traga tevi de pexal pentru apa de-a luncul camerelor de la casa scarii si pina in baie bucatarie pentru a pune el apometre pe casa scarilor si a umple buzunarele unor firme de constructii.Oare cei care au proiecata tevile direct din subsol prin ghene la baie si separat la bucatarii era nebun?Numai un om neintreg la cap ii va accepta idea acestiu ungureanu de asi modifica si gauri apartamentul

  9. Aquavas sponsorizeaza campania electorala a PSD-ului din baniii populatiei…….profita…. nu au concurenta….dar in scurt timp fiecare scara de bloc isi va fora put de apa cu hidrofor…vom plati doar cacatul…ce sper sa ajunga in gura politicienilor

  10. Asta este o modalitate pentru determinarea populatiei de-a mai umple buzunarile Aguavas si a unor firme de interes, a celor ce ne conduc ! Se va vedea ,problema ramane fara rezultat si va ramanea pana va creste nivelul de trai !!!!!

  11. pe noi ne pune la plata si cheltuim sa punem apometre pe scara dar nu avem siguranta ca nu mai platim pierderi ,dar de ce nu se gandeste desteptul de ungureanu sa repare retelele de apa ca nu este saptamana sa nu faca ,cate o gaura in asfalt gospogarul lu’ peste.sau mai gandit ei cum sa mai faca un banut pe spatele nostru.

  12. Dupa ce ca ne dau pisat la pret de busuioaca pe conducte, mai vor sa puna lumea la cheltuiala si pentru mutarea instalatiei.

  13. Baiatu asta e lovit la ceas, cum dracu sa-mi demolez toata casa pt a scoate apometrele pe scara?
    cine imi renoveaza apartamentu, ungureanu?

  14. Eu cred ca nu au interes sa faca asta. Se incarca artificial prin indicele de corectie aplicat de aquavas pe factura, cca 1,5-2 mc in plus. Inmultiti cu nr. de apartamente din Vaslui racordate, si raportativa apoi cantitatea reala de apa bruta inregistrata la intrarea in statia de tratare a apei si ve-ti vedea ca cantitatea de apa tratata consumata de Vasluieni , depaseste capacitatea de aductiune. Deci ce interes are aquavas sa faca o contorizare care ar favoriza cetateanul? Asociatile de locatari, in speta administratorii, nu participa la citirea contorilor la intrarea in bloc. Ii doare in cot. Mai mult, contorii de apa la bransamentele de orce fel,sunt verificati tot de aquavas. Deci durere generala in cot.

  15. Ce proiect mai este ?i acesta? Vor s? distrug? cu ajutorul nostru pere?ii proprietatea statului pentru care ne oblig? s? investim n anveloparea lor , sau, platforma locuibil? proprietate personal? pe care pl?tim impozit, precum cei de la cablu:RDS-RCS, ROMTELECOM, EON-GAZ care au g?urit pere?ii…? La un cutremur mai puternic, totul se d?rm?, motivul este clar : voi proprietarii sunte?i vinova?i c? a?i acceptat g?urirea pere?ilor sau, ?i a platformei locuibile, ei, cei care distrug, sunt basma curat?. Ce leg?tur? are, citez : ,, dac un consumator vrea s si mute contorul, plteste manopera si materialele, ns nu si pierderile de ap cuantificate de la contorul de bransament la cel de locuint.” a?a au spus ?i nainte de a ne cere s? montam apometre n locuin?e ,, pl?ti?i ct consuma?i” ?i totul s-a schimbat f?r? nicio problem?, mai mult, pre?ul cre?te f?r? justificare. nc? o problem?, citez : ,,Este interesant solutia, chiar o voi propune si eu, pentru c, ntr-adevr, suntem cam singurii furnizori care nc mai chemm oamenii la ghiseu. Ne vom gndi serios!, Aloooo!!!! nu ?tii ce vorbe?ti omule, nu ?tii nc? ce se ntmpl? n alte loca?ii, nu tr?ie?ti n Brlad ? nu pl?te?ti facturi ???…nu vorbi aiurea, peste tot se st? la rnd, ghi?eele exist?, sunt valabile ?i utile oricui.

  16. MAI AU O FIRMA SPECIALIZATA IN ASTFEL DE HOTII SA MAI IA AMARITILOR CITEVA ZECI DE MILIOANE PENTRU MODIFICAREA INSTALATIEI.BARLADENI NU ACCEPTATI ASEMENEA HOTIE .NU AU DREPTUL SA MODIFICE PROIECTUL BLOCULUI SI SA STATI CU TEVI PRIN CASA DE LA INTRARE KLA BAIE LA BUCATARII.ASA AU FOST PROIECTATE ASA TREBUIE LASATE.VOR BANI ADUSI LA PICIOARE SI IMBOGATIREA UNOR FIRME DE CONSTRUCII .NU VA LASATI GAURITE APARTAMENTELE ,ACESTA FIIND UN VIS AL DOMNULUI UNGUREANU.

  17. Cum ar putea scoate apometrele pe scara blocurilor daca intrarea conductei de apa se face prin subsolul cladirilor si de jos in sus de la un apartament la altul prin ghena? La unele blocuri de locuinte si contoarele de energie electrica sunt in apartamente, programul pentru mutarea acestora a esuat.

Comentariile sunt închise.