Toamna prelungit din 2013 a fost principalul dusman al islazurilor din judet. Cresctorii de animale au profitat de vremea cald si au psunat animalele pn la prima ninsoare, care a czut abia la jumtatea lunii ianuarie. Rezultatul unei astfel de activitti se va vedea cel mai bine la primvar, cnd pajistile vor fi aride.
Attila Miklos, directorul Oficiului pentru Ameliorare si Reproduct ie n Zootehnie (OARZ) Vaslui, spune c majoritatea comunittilor locale nu respect programul de psunat, cu efecte negative pentru sectorul zootehnic. „Pn a nins, s-a pscut continuu, iar psunile au fost fcute praf. O s vedem n luna mai, cnd psunile vor fi prloag, din cauz c a fost distrus puterea de pornire a vegetatiei. Sunt cteva comune, cum ar fi Pdureni si Berezeni, unde animalele nu sunt lsate pe cmp toat iarna. Psunile sunt administrate de asociatii si prim rii, iar primarii trebuie s reactioneze. n perioada 10 octombrie – 10 mai, animalele trebuie s fie n stabulatie, pentru a se putea reface iarba”, a spus Attila Miklos. Pe de alt parte, zootehnia judetului Vaslui continu s piard efective importante pe segmentul bovine. Dac n anul 2010 n judet existau 42.000 de capete bovine matc, anul trecut a fost nchis cu circa 31.000 de capete de animale. Si, dac pn acum s-a crezut c numrul de animale scade din cauza anilor secetosi, specialistii au ajuns la concluzia c mbtrnirea fermierilor este principala cauz a reducerii numrului de bovine. „Am avut o ntlnire cu reprezentant ii nostri din teritoriu, care ne-au spus c foarte multe bovine se vnd pentru c fermierii sunt tot mai btrni. Tineri care doresc s creasc animale sunt tot putini, cei n vrst nu mai au putere, asa c si vnd animalele. ns, tranii sunt btrni si si vnd animalele. Dup anul 2000, aveam multe gospodrii unde se cresteau trei, patru vaci; acum, se tin maxim dou, doar pentru consumul propriu”, spunea, anul trecut, Miklos Attila.