n asteptarea srbtorilor de iarn, Scoala Gimnazial „Mihail Sadoveanu”, din Husi, a fost, recent, gazda unui eveniment de exceptie, intitulat „Vreau s fiu si eu ca Mosul”. Actiunea, desfsurat la mijlocul acestei luni pline de semnificatii, a fost organizat n cadrul proiectului interjudetean „Toleranta – un pas spre prietenie”. La activitate au participat elevi din ciclul primar, printi si cadre didactice din judetele Vaslui, Iasi, Suceava, Neamt, Galati si Constanta, nsumnd reprezentanti a nu mai putin de 33 de unitti de nvtmnt. „Luna decembrie ne oblig, prin srbtorile create de divinitate, s avem sentimente de fraternitate fat de ceilalti, prin generozitate, buntate si rbdare. Aducem multumiri conducerii scolii, directorului, prof. Daniela Brnici, printele paroh Radu, nvttorilor Ion Vasiliu, Luminita Mandrea, Iuliana Valentina Liciu, Nela Radu, Olguta Lazr si Carmen Bahn pentru primirea clduroas, spectacolul prezentat si concursul interjudetean organizat. Toti colegii participanti au donat dulciuri, fructe si haine Centrului de Asistent si ngrijire a Persoanelor Vrstnice Husi, primind n schimb un program de colinde pregtit de nv. Ion Vasiliu. Ne-am bucurat de o vizit la Episcopie, la fabrica de pufuleti si de napolitane si am vizitat birourile de la Vama Albita. Pe aceast cale, aducem multumiri si sefului Centrului, ec. Ctlin Ciobanu, Arhimandritului Veniamin V. Botoroga, familiei Dan si Loredana Marian, ct si lui Cornel Marius Ursan, comisar adjunct al Sectorului Politiei de Frontier Husi”, a declarat Gabriela Lolica Antipa, coordonatorul proiectului.










