Primarul Pungestiului, fugrit de la locul de munc!

Ieri, cum au aflat c primarul lor, Mircia Vlas, a venit la serviciu dup o lun de concedii ndite, mai multi locuitori ai comunei Pungesti s-au prezentat la primrie si i-au cerut vehement demisia. Edilul a iesit din institutie pe usa din dos si… a disprut din nou din peisaj.

Peste dou zile se mplineste exact o lun de cnd aproape 300 de localnici din comuna Pungesti s-au opus amplasrii, pe terenurile lor, a primei sonde din Romnia destinat explorrii gazelor din sist. Tot att a trecut de cnd pungestenii si-au vzut ultima oar la ochi primarul pe care l-au ales, n 2012, pentru a treia oar. Edilul Mircia Vlas a anuntat acum o lun c pleac n concediu medical exact n ziua n care spiritele s-au inflamat n Pungesti iar oamenii s-au decis s fac un lant uman n calea utilajelor care urmau s intre pe un teren care apartine primarului si pe care se vroia amenajarea perimetrului sondei. Ulterior, la expirarea concediului medical, Vlas a cerut n completare concediu de odihn, motivnd c de mai bine de 10 ani de cnd conduce destinele pungestenilor nu a avut nici mcar o zi liber. Lumea din comun l-a criticat n fel si chip, mai ales cnd a vzut c acesta i evit chiar si pe cei care l-au sustinut n campania electoral de anul trecut. Primul pas fcut de oameni a fost s le cear consilierilor locali s dea o nou hotrre de consiliu local pentru interzicerea, pe pmntuirile comunei lor, a procedeului numit fracturare hidraulic, necesar explor- rilor si exploatrilor gazelor din sisturi bituminoase. Aceast initiativ a mers la pachet cu organizarea unui referendum cu aceeasi tem, dar si cu o initiativ de demitere a lui Mircia Vlas. Sustinerea de care s-a bucurat cele dou initiative de plebiscit (sustinute de mai bine de jumtate de oamenii din comun) si mai ales faptul c toti consilierii s-au declarat de acord cu fracturarea hidraulic i-a convins si mai tare pe pungesteni c sunt pe drumul cel bun.

Tupeul, de neacceptat

Numai c, ieri, la orele amiezii, primarul Mircia Vlas s-a rentors din concediu si a trecut… pe la locul de munc. Vreo 80-100 de pungesteni au fost pe faz si au mers imediat n fata primriei, unde minute n sir au strigat c vor demisia edilului. Oamenii nu s-au lsat nduplecati nici mcar de prezenta jandarmilor si politistilor veniti imediat n zon si postati n fata institutiei. Incidente nu au fost de niciun fel, ns oameni au reactionat si mai zgomotos cnd au vzut c primarul Vlas a iesit pe usa din dos a primriei si a plecat grbit, refuznd s stea de vorb cu protestatarii. De fapt, noi cnd am aflat c a venit la serviciu, ne-au dus imediat acolo, numai c el s-a miscat ceva mai repede si a plecat, dar nu nainte de a chema Jandarmeria si Politia. Au venit cteva masini cu jandarmi, nsotite de seful Jandarmeriei de la Vaslui, si ceva politisti, ns lumea sa manifestat corect, a strigat Demisia! Demisia!, ns nu au fost alte probleme, ntruct primarul plecase deja din primrie. Nu ni se pare corect s refuze dialogul cu oamenii la nesfrsit, mai ales c intentiile noastre erau pasnice si nu doream dect explicatii din partea dumnealui, ne-a declarat Ctlin Scntei, unul dintre cei care au mers ieri la primrie pentru a-i cere lui Vlas s si dea demisia. n jurul orei 16.00 oamenii din Pungesti au spus c l-au vzut pe primar stnd de vorb cu trupele de ordine, pe un cmp, undeva ntre satele Armsoaia si Silistea. Cei de acolo s-au gndit c ar fi vorba despre o strategie. Si anume de a-i mpiedica s plece astzi spre Vaslui, asa cum au anuntat, pentru a cere demisia prefectului Radu Renga. Acesta a decis s atace n instant initiativa oamenilor de organizare a referendumului pentru aflarea pozitie locuitorilor comunei n vederea nceperii forajelor pentru gazele din sist. Primarul Vlas, desi, ieri, a fost apelat telefonic n nenum rate rnduri de redactorii Monitorul de Vaslui a refuzat s rspund la telefonul de serviciu.

6 COMENTARII

  1. spanzuratoarea e prea putin, ceausescu a fost impuscat, si daca punem in oglinda ce a facut ceausescu si ce au facut astia dupa revolutie cred ca ar trebui trasi pe roata

  2. Primarul din Pungesti executa ordinele lui BUzatu, iar Buzatu executa ordinele lui Ponta, Ponta a facut niste promisiuni fata de americani……..
    Locuitorii ce traiesc in Romania sufera din cauza deciziilor luate de reprezentantii guvernului si parlamentului….atunci DEMISIA PONTA, DEMISIA ANTONEscu……..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.