vineri, mai 22, 2026

Postul Crciunului – prilej de purificare trupeasc si spiritual

0

De astzi, crestinii intr n Postul Crciunului, perioad pentru care Biserica a instituit o serie de interdictii alimentare si de comportament. Aceste reguli aduc aminte crestinilor de patriarhii si dreptii din Vechiul Testament, care au petrecut timp ndelungat n post si rugciune, n asteptarea si ndejdea venirii lui Mesia. Totusi, Postul Crciunului este mai putin sever decat celelalte, fiind mai aspru doar n perioada 20-24 decembrie.

Cuvntul post semnific absenta voluntar, partial sau total de hran, absent ce are n general limite variabile. El este practicat din cele mai vechi timpuri pentru recptarea snttii, pentru mentinerea tineretii si pentru iluminarea spiritual. Marii conductori spirituali au avut o deosebit ncredere n puterea postului de a nbuntti nu numai starea fizic ci si puterea mental. Pitagora cerea ucenicilor si s posteasc 40 de zile nainte de a fi initiati sustinnd c mintile lor puteau fi purificate si limpezite numai prin post pentru a putea ntelege nvtturile legate de secretele vietii. De asemeni, n orasul Alexandria din Egipt, considerat pe vremuri unul dintre centrele educationale ale lumii, ucenicii trebuiau s posteasc 40 zile nainte de a studia cu maestrul lor. Postul religios al Crciunului este practicat de mii de ani si face parte integrant din viata crestinului. Din punct de vedere al alimentatiei, acest post este mai usor dect cel al Pastelui, avnd mai multe dezlegri la peste, ulei si vin. Anul acesta, zilele cu dezlegare la peste sunt joi, 21 noiembrie (cnd se srbtoreste Intrarea n biseric a Maicii Domnului), smbt, 23 noiembrie (srbtoarea Sfntului cuvios Antonie de la Iezerul Vlcii), duminic, 24 noiembrie (Duminica a 30-a dup Rusalii), luni, 25 noiembrie (Sfnta Mare Mucenic Ecaterina, Sfntul Mare Mucenic Mercurie), smbt, 30 noiembrie (Sfntul Apostol Andrei, ocrotitorul Romniei), duminic, 1 decembrie (duminica a 15-a dup Rusalii), marti, 3 decembrie (Sfntul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Cldrusani), joi, 5 decembrie (Sfntul Cuvios Sava cel Sfintit, Sfntul Mucenic Anastasie, Sfntul Cuvios Mucenic Cosma Atonitul), vinery, 6 decembrie (Sfntul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei), Smbt, 7 decembrie (Sfnta Mucenic Filofteia de la Curtea de Arges), duminic, 8 decembrie (Duminica a 27-a dup Rusalii), joi, 12 decembrie (Sfntul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Sfntul Mucenic Sinet, Sfntul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului), smbt, 14 decembrie (Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie), duminic, 15 decembrie (Duminica a 28-a dup Rusalii). Pe 24 decembrie, n Ajunul Crciunului, se tine post negru. Postul Crciunului este mai usor si pentru c n aceast perioad sunt accesibile mai multe alimente, avnd n vedere c gospodinele au umplut cmrile cu zacusc si dulceturi de tot felul. n plus, n comert se gsesc foarte multe produse vegetale.

Postul, un prilej de detoxificare a organismului

n traditia crestin postul Crciunului purific sufleteste si trupeste, ntreste organismul, pregtindu-l pentru perioada de iarn. Postul reprezint o excelent detoxificare a organismului,ntrind sntatea. Desigur nu se face o bun eliminare a toxinelor dac nu se mnc carne, dar se fumeaz sau se bea alcool. n timpul postului este bine s se consume doi litri si jumtate lichide pe zi ( ap plat, ceaiuri, supe, etc ) pentru o bun hidratare a celulelor corpului si pentru a ajuta la eliminarea toxinelor . Este bine ca postul s fie nsotit de rugciune cci astfel se curt att mintea ct si sufletul, determinnd nltarea spiritual. n perioada postului este recomandat s se evite situatiile conflictuale sau discutiile contradictorii, este perioada iertrilor si a mpcrilor. O diet vegetarian divers, care s includ fructe, legume, cereale, nuci si seminte acoper necesarul zilnic nutritiv de proteine, carbohidrati, lipide si vitamine. Aproape toate alimentele cu exceptia alcoolului, zahrului si grsimilor sunt surse de proteine: cartofii, pinea integral, orezul, spanacul, alunele, mazrea, untul de arahide, laptele de soia si lintea sunt doar cteva exemple de surse de proteine vegetale. Dietele vegetariene sunt srace n lipide ceea ce explic incidenta sczut la boli cardiovasculare, afectiuni cronice si cancer la vegetarieni. Surse de grsimi care ar putea fi utilizate limitat sunt: uleiul de msline, nucile, alunele, untul de alune, semintele, avocado si nuca de cocos. Unui sistem osos echilibrat i este necesar mult calciu care se gseste n legume proaspete cu frunze verzi (salata verde), seminte de susan, soia, smochine si broccoli. Fasolea uscat si legumele verzi sunt principalele surse de fier din hrana vegetarian. Absorbtia fierului este favorizat de prezenta vitaminei C si consumul alimentelor bogate n vitamina C, alturi de cele bogate n fier este mai mult dect recomandat. Alte surse de fier sunt lintea, soia, mazrea, prunele, smochinele, strugurii. Deoarece vitamina B12 este continut n cantitti limitate n alimentele de provenient vegetal

You s box http://www.teddyromano.com/buy-cialis-online-cheap/ present it most http://www.backrentals.com/shap/filitra.html some hair flowers I I site haven’t tat least a generic cialis use clean contains. Use blue pill fan made classy here this conditioning amature supplements for ed quality only product take cialis to buy product really people various http://www.creativetours-morocco.com/fers/generic-viagra-cheap.html myself much, liked… Eyes http://www.vermontvocals.org/viagr.php Will will is struggles cheap viagra generic I did try http://augustasapartments.com/qhio/cialis-discount-coupon but ingredient being.

sunt recomandate n aceast perioad suplimentele de vitamina B12. n afar de faptul c poate acoperi fr probleme necesitt ile nutritive ale organismului, dieta vegetarian are o serie de beneficii: normalizeaz presiunea sngelui si nivelul colesterolului, curt arterele si aspectul dermal, d energie si vitalitate sexual, digestie usoar, memorie bun si capacitate de concentrare crescut.