Un grav accident rutier a avut loc, vineri dimineat, pe DE 581, ntre localittile Tutova si Bdeana. n urma accidentului, n care au fost implicate patru autoturisme, a rezultat rnirea a cinci persoane, dintre care una, aflat n stare foarte grav, a murit, ieri, la Iasi.
Vineri dimineat, la ora 9.29, politistii au fost sesizati prin intermediul numrului unic de urgent 112 despre faptul c, pe DE 581, n afara localittii Tutova, a avut loc un accident de circulatie n care au fost implicate mai multe autoturisme. La fata locului, politistii din cadrul Biroului Drumuri Nationale si Europene au stabilit urmtoarele: Daniel T., de 37 de ani, din municipiul Brlad, circula din directia Tutova ctre Brlad. La un moment-dat, a redus viteza si a intentionat s efectueze manevra de schimbare a directiei de mers ctre stnga, fiind acrosat de un autoturism care circula n aceeasi directie de mers, la volanul cruia se afla Ciprian A., de 28 de ani, din municipiul Bucuresti. n urma impactului, primul autovehicul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat n coliziune cu un alt autoturism, care circula n mod regulamentar din directia Brlad ctre Tutova. Ulterior, autovehiculul condus de Daniel T. a ajuns n afara prtii carosabile. Conductorul unui alt autoturism, Marius P., de 32 de ani, din municipiul Constanta, care circula tot din directia Tutova ctre Brlad, a evitat zona n care s-a produs impactul, a circulat pe acostamentul din partea dreapt si s-a oprit n santul pentru scurgerea apei pluviale, din afara prtii carosabile. La Spitalul Municipal de Urgent Elena Beldiman din Brlad au fost transportate cinci persoane: Daniel T., de 37 de ani, conductorul primului autoturism, care a fost internat cu diagnosticul com grad IV (el a si fost transportat ulterior la o unitate spitaliceasc din municipiul Iasi, unde, ieri dimineat, a murit), Nicoleta A., de 28 de ani, din municipiul Bucuresti, pasager n al doilea autoturism, Marius P., de 32 de ani, mpreun cu sotia si cu fiul lor, n vrst de opt luni, ultimii trei fiind ocupantii celui de-al patrulea autovehicul. Niciuna din cele patru persoane transportate la spital nu a rmas internat. Politistii efectueaz cercetri pentru a stabili cu exactitate mprejurrile n care a avut loc accidentul si cine se face vinovat de producerea acestuia.











DUMNEZEU SA-L IERTE!
AM COPILARIT IMPREUNA.MARE PACAT!
la puscarie cu tine idiot maniac DE VITEZA
acolo sa putrezesti bucurestean imputit
Comentariile sunt închise.