n perioada 2 – 6 septembrie, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Vaslui a desfsurat 70 de actiuni de control pentru verificarea respectrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor. Verificrile au fost efectuate n orasele Vaslui – 30 actiuni, Brlad – 10 actiuni, Husi – 8 actiuni si 22 de actiuni n mediul rural. Pentru nclcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional 47 de operatori economici, fiind aplicate 37 de amenzi contraventionale, n valoare total de 53.300 lei, si 10 avertismente. n timpul verificrilor efectuate, s-au constatat deficiente privind comercializarea produselor alimentare cu data durabilittii minimale depsit (cornuri, pufuleti, napolitane, condimente, arpacas cu grgrite). Comisarii de la Protectia Consumatorilor au mai descoperit produse expuse la comercializare fr a avea afisat perioada n care se desfsoar vnzarea cu pret redus si tipul vnzrii, precum si prestarea serviciilor de alimentatie public n spatii neautorizate pentru aceast activitate. n aceeasi perioad, au fost cercetate si solutionate 12 reclamatii primite din partea consumatorilor. n urma cercetrilor efectuate, 6 reclamatii s-au dovedit a fi ntemeiate, 4 reclamatii au fost nentemeiate iar dou, redirijate pentru cercetare si solutionare organismelor competente.










