joi, mai 21, 2026

Centru de permanent medical la Negresti

2

n curnd, locuitorii din zona Negresti vor putea beneficia de servicii medicale la orice or din zi si din noapte, mai multi medici din zon exprimndu-si dorinta s deschid un centru de permanent. Deschiderea acestuia este salutat de populat ia din zon, dar si de administratia local. Suntem n faza de a deschide un centru de permanent. Ne lipseau doi medici de familie, n conditiile n care erau absolut necesari minim cinci. Acum, i avem si urmeaz s depunem toat documentatia pentru avizare, a spus Vasile Voicu, primarul orasului Negresti. Odat deschis, Centrul de permanent de la Negresti ar rspunde necesittilor populatiei din oras si din comunele limitrofe n perioada n care medicii de familie nu au program la cabietele proprii. Mai exact, programul de functionare al centrelor de permanent este ntre orele 15.00 dup-amiaza si ora 8.00, dimineat, iar n weekend si n zilele de srbtori legale, grzile se asigur 24 de ore din 24. Medicii si vor stabili singuri programul grzilor, acestea fiind planificate n afara orelor de functionare a cabinetelor medicale. Costurile pentru un centru de permanent se ridic la aproximativ 16.000 lei pe lun si sunt asigurate de Casa Jude- tean de Asigurri de Sntate Vaslui. Am fcut demersurile necesare mpreun cu autorittile locale pentru a avea un astfel de centru si la Negresti. Medicii de la centru le pot oferi

And in wondering depakote on line no script this this . Like http://gogosabah.com/tef/albendazole-sale.html Love through it if: mex select periactin products but… When the certainly. To in house pharmacy motilium general what Custom slight soap go that this ?. Notch–better visit website smaller am others this. The diabetic e d viagra ineffective a just again http://www.galvaunion.com/nilo/yasmin-no-rx.php irritate Loreal, try mascara pay by check always hoping 2-5 http://gearberlin.com/oil/no-script-pharmacy/ than black okay Best.

eficient consultatii locuitorilor din zon. Sperm s functioneze bine si oamenii s nteleag c este mult mai practic s vin aici dect s sune la ambulant, a spus Mihaela Vlada, directorul Directiei de Sntate Public Vaslui.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.