n anul 2014, pensiile vor fi indexate cu jumtate din valoare salariului mediu pe economie si n procent de sut la sut cu rata inflatiei. Ministrul Muncii, Mariana Cmpeanu, a declarat c, anul viitor, pensiile vor creste cu procentul care va rezulta prin aplicarea legii. Conform Ordonantei de Urgent nr. 1 din 22 ianuarie 2013 privind modificarea si completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru anul 2013, valoarea punctului de pensie este de 762,10 lei. Astfel, valoarea punctului de pensie s-a majorat de la 732,80 la 762,10 lei, (cu 4%). Aceast nou valoare a punctului de pensie s-a aplicat retroactiv, de la 1 ianuarie 2013, si s-a reflectat n cuantumul pensiilor primite n luna februarie 2013. „Conform dispozitiilor actului normativ mentionat, n anul 2013, indicele de corectie care se aplic punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificrile si completrile ulterioare, este 1,06. Astfel, toate persoanele care au fost nscrise la pensie ncepnd cu luna ianuarie 2011 vor beneficia si de o majorare a punctajului mediu anual utilizat la stabilirea pensiei de asigurri sociale, determinat de aplicarea indicelui de corectie de 1,06”, a precizat Loredana Enache, purttorul de cuvnt al Casei Judetene de Pensii Vaslui. Spre exemplu, un pensionar a fost nscris la pensie de limit de vrst ncepnd cu data de 1 februarie 2011 cu un punctaj mediu anual de 1.20000 puncte si o pensie de asigurri sociale de 880 lei. Aplicarea indicelui de corectie de 1,06 nseamn majorarea punctajului mediu anual de la 1.20000 la 1.21272 puncte si o pensie de asigurri sociale de 888 lei (majorarea de 888 lei nu include si majorarea cu 4% aplicat asupra valorii punctului de pensie).











in 2014 sunt alegeri europarlamentare si prezidentiale….pensionarii vor merge sa voteze. pentru tineri doar ajutor de somaj…
vor mai primi cate o felie de paine si o lingura de untura pe luna.
Comentariile sunt închise.