luni, mai 11, 2026
Acasă Locale Aproape 3 milioane euro pentru dezvoltarea comunelor de pe Valea Racovei

Aproape 3 milioane euro pentru dezvoltarea comunelor de pe Valea Racovei

1

Asociatia Valea Racovei, format din consiliile locale, agentii economici si ONG-urile de pe raza comunelor de pe Valea Racovei a obtinut prin Programului National de Dezvoltare Rural un ajutor financiar nerambursabil de 1.355.700 lei. Banii vor fi folositi pentru implementarea unei strategii de dezvoltare local. Separat, Asociatia va implementa proiecte n valoare de aproape 2,55 milioane euro.

n data de 31 ianuarie, Asociatia „Valea Racovei” a semnat cu MADR contractul prin care obtinut finantare nerambursabil prin Programul National de Dezvoltare Rural (PNDR), n valoare de 1.355.700 lei (300.000 euro). Contractul a fost semnat de reprezentantul organizatiei, Vasile Novac, primarul comunei Ivnesti. Cu acesti bani, asociatia va functiona pentru implementarea strategiei de dezvoltare local a zonei Valea Racovei, iar durata contractului nu va depsi 31 decembrie 2015. Separat, Asociatia „Valea Racovei” Vaslui va implementa proiecte n valoare de aproape 2,55 milioane euro. Asociatia „Valea Racovei” este ultimul grup de actiune local (GAL) nfiintat pe raza judetului Vaslui si constituie un parteneriat public-privat constituit din 38 de membri. Astfel, din Asociatie fac parte nou consilii locale, nou ntreprinderi mici si mijlocii, 10 persoane fizice si autorizate, patru persoane fizice si sase organizatii non-guvernamentale, printre care si Asociatia „Grupul de initiativ al comunittii romilor din comuna Puscasi” si Asociatia socio-cultural „Lautarii Valea Mare”. Partenerii privati si reprezentantii societtii civile reprezint 76% din totalul partenerilor. Planul de dezvoltare local prevede implementarea a cel putin 92 de proiecte pe Msura 41, avnd ca obiective instalarea tinerilor fermieri, sprijinirea fermelor de semi-subzistent, modernizarea exploatatiilor agricole, procesarea produselor agricole, sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-ntreprinderi, ncurajarea activittilor turistice, modernizarea satului, cooperare cu alte GALuri din tar. Fondurile europene n sum de aproape 2,55 milioane euro vor fi acordate institutiilor publice, organizat iilor neguvernamentale, fermierilor, cooperativelor agricole si ntreprinderilor din teritoriu. Asociatia „Valea Racovei” va avea n proportie de peste 50% din totalul beneficiarilor diverse forme asociative: asociatii intercomunitare, asociatii si fundatii, cooperative agricole. La jumtatea acestei luni, se va lansa prima sesiune pentru depunerea de proiecte, astfel nct beneficiarii s poat beneficia de fonduri ct mai repede. „Pentru noi este foarte important ca partenerii nostri s fie ct mai seriosi, pentru c proiectele trebuie depuse foarte repede. Pentru noi, consiliile locale, aceste finantri prin PNDR reprezint o oportunitate pe care nu trebuie s o ratm. Fiecare primrie va depune proiecte si sperm ca, pn n primvar, fiecare comun s beneficieze prin aceste proiecte de propriile utilaje de deszpezire. Foarte important, n acest demers ne bucurm de sustinerea Consiliului Judetean, pentru c trebuie s venim cu partea noastr de cofinantare, pe care nu am putea s o asigurm singuri. i vom contacta pe toti cei care ar putea fi posibili beneficiari ai acestor proiecte. Nu vom putea s rezolvm toate problemele din zona rural din cadrul acestui GAL, dar este un nceput bun, spunem noi, cu att mai mult cu ct avem mai multe tipuri de proiecte pe care le vom finanta. Benefic este si faptul c, astfel, se vor crea noi locuri de munc, aceasta fiind si una din conditiile impuse n fiecare proiect. Asteptm initiative pentru toate domeniile de finantare si credem c vom finanta chiar si proiecte de dezvoltare a turismului rural n zone cu potential,” a spus Vasile Novac, primarul comunei Ivnesti.

1 COMENTARIU

  1. Frlicitari NOVAC! Ai de unde fura in continuare. Deja ai prostit pe toti taranii luindu-le pamintul – cica in arenda – luind cacalau subventii de la stat pe dea moaca in numele lor si alte potlogarii de asemenea pe care angajatii tai le stiu. Ai grija, nu vorbi prin somn ca te aude DNA-ul.

Comentariile sunt închise.