n fiecare an, n ziua de 13 octombrie, la nivel mondial este marcat Ziua International pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. A devenit deja o traditie ca Inspectoratul pentru Situatii de Urgent Podul nalt al judetului Vaslui s organizeze o serie de activitti preventive dedicate acestui eveniment.
n acest an, ziua va fi marcat mai devreme, respectiv vineri, 12 octombrie, prilej cu care n toate subunittile de pompieri din judet se va organiza „Ziua portilor deschise”. Vizitatorii, asteptati n numr mare, vor putea vedea, pe lng tehnica si accesoriile cu care pompierii intervin n cazul producerii unor dezastre, si demonstratii ale salvatorilor. Expozitia va fi organizat pe ateliere n care vor fi expuse echipamente din domeniul pirotehnic, CBRN, descarcerare si medicin de urgent. De asemenea, la Centrul de Informare si Pregtire n domeniul Situatiilor de Urgent, precum si n cele trei puncte de informare din Brlad, Husi si Negresti, cadrele Inspectiei de Prevenire vor desfsura activitti preventive care vor avea ca subiect prevenirea riscului dezastrelor naturale. Spre ncntarea micilor vizitatori, inspectorii au pregtit pentru acest an un concurs cu aceast tematic, iar participantii vor primi diplome care s le aminteasc de semnificatia zilei. Nu vor lipsi nici punctele de informare mobile amplasate n municipiile judetului, unde trectorii vor primi informatii utile precum si pliante si brosuri pe diferite tipuri de riscuri. Toate aceste activitti desfsurate de cadrele Inspectoratului pentru Situatii de Urgent „Podul nalt” al judetului Vaslui sunt menite s constientizeze si s sensibilizeze populatia si mai ales s o pregteasc pentru astfel de situatii. n anul 1989, Adunarea General a ONU a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind „Ziua International pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, iar 12 ani mai trziu, aceeasi adunare a decis s mentin respectarea acesteia ca un vehicul de promovare a culturii globale cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea si pregtirea mpotriva dezastrelor. Prin dezastru se ntelege evenimentul datorat declansrii unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificri ale mediului si care, prin amploare, intensitate si consecinte, atinge ori depseste nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situatiilor de urgent, elaborate si aprobate potrivit legii. n categoria fenomenelor naturale distructive de origine geologic sau meteorologic sunt cuprinse cutremurele, alunecrile si prbusirile de teren, inundatiile si fenomenele meteorologice periculoase, ce afecteaz violent zone mari de teren, pe termen lung, provocnd pierderi de vieti omenesti, pagube materiale si degradarea mediului ambiant. Multi oameni din ntreaga lume si-au pierdut viata, casele sau accesul la facilittile esentiale, ca urmare a dezastrelor naturale (cutremure, secet, tsunami, uragane sau cicloane). Multe dintre aceste catastrofe au cauzat de-a lungul timpului pagube economice n multe tri.










