Absolventii de liceu din judet vor sustine, astzi, prima prob scris din cadrul Bacalaureatului 2012. Este vorba despre limba si literatura romn, la care sunt asteptati circa 3.500 de candidati, att din promotia curent, ct si din cele anterioare. Doi dintre tineri au solicitat sustinerea probelor scrise n conditii speciale, respectiv ca un supraveghetor s scrie ceea ce dicteaz cei doi, iar un membru al comisiei s asiste. Este vorba despre un absolvent de la Liceul Pedagogic „Al. Vlahut” Brlad si unul de la Colegiul Economic „A. Rugin” Vaslui, care sufer de afectiuni medicale ce i mpiedic s scrie singuri. Candidatii nscrisi la Bac vor sustine cele trei probe scrise n 11 centre de examen din judet, urmnd ca tezele s fie corectate n 4 centre zonale din judet. Deocamdat, ns, la limba si literatura romn, vor avea de rezolvat trei subiecte, fiecare fiind notat cu cte 30 de puncte, ntr-un interval de timp de trei ore. Cum modelele de subiecte au fost afisate acum cteva luni, tinerii au avut timp s se familiarizeze cu ele, astfel nct, acum, s poat asterne pe hrtie ceea au nvtat n timpul cursurilor liceale.
Bafta elevi~