Elevii vasluieni au excelat la etapa national a Concursului Made for Europe, care n fiecare an premiaz cele mai bune produse finale ale proiectelor europene realizate cu ajutorul financiar al Comisiei Europene, prin Programul de nv- tare pe tot Parcursul Vietii. Cei 6 olimpici care au reprezentat tot attea scoli si licee din Vaslui, Brlad si Husi au obtinut trei premii I, dou premii II si un premiu III la sec- tiunile la care au participat. n perioada 19-21 aprilie, 6 institutii de nvtmnt au reprezentat judetul Vaslui la Bucuresti, la editia a VI-a a Concursului National Made for Europe. Ca n fiecare an, elevii vasluieni au impresionat prin produsele realizate si prezentarea acestora, astfel nct punctajele primite din partea membrilor comisiei nationale, format din inspectori de specialitate, i-au plasat pe primele locuri n clasament. Astfel, bratul robotic Aro 1, realizat de elevii Grupului Scolar Industrial Stefan Procopiu Vaslui n cadrul proiectului de mobilitati de elevi Leonardo da Vinci Sistemele de locomotie ale robotilor mobili si industriali – Orientarea robotului n zona de interventie, prezentat de Marian Ctlin Lc- tus, din clasa a XII-a, a obtinut premiul I. El a fost ndumat de profesorii Mariana Bacosc si Daniela Silvia Ionascu. Tot pe primul loc la sectiunea proiecte bilaterale s-a aflat Vlad Alexandru Mustiat, din clasa a XII-a, ndrumat de profesorul Willy Hanga. El a prezentat un website si un dictionar de termeni tehnici IT, produse finale ale proiectului bilateral Comenius Highschool Technical English Challenges, derulat de Colegiul National Cuza Vod Husi n parteneriat cu un liceu din Turcia. Softul educational realizat n cadrul proiectului bilateral Comenius Langue, culture et civilisation a travers lEurope de membrii echipei de proiect de la Colegiul Economic Anghel Rugin a fost distins cu premiul al III-lea. Produsul a fost prezentat de eleva Georgiana Bianca Barblat, din clasa a XI-a, ndrumat de prof. Mihaela Cosovanu. La nivel gimnazial, produsul final al proiectului multilateral Comenius Valorificarea siturilor naturale, la care Scoala cu Clasele I-VIII nr. 7 Cpitan Grigore Ignat din Brlad a fost partener, a obtinut premiul I. Website-ul si Mini Eco Enciclopedia au fost prezentate de eleva Floris Iasmina Mihalache, din clasa a VIII-a, ndrumat de prof. Irina Stoian. Pe locul al doilea la aceeasi sectiune a fost o alt unitate din Brlad. Scoala cu Clasele I-VIII nr. 8 din localitate a derulat timp de doi ani un proiect multilateral cu titlul Fire – life and civilization. Cu un website si un ghid cu titlul How to be friend of fire, Scoala nr. 8 Brlad s-a clasat pe locul al doilea, fiind reprezentat la etapa national a Concursului Made for Europe de eleva Andra Georgiana Pricop, din clasa a VIII-a, ndrumat de prof. Alina Buhus. Un binemeritat loc II a ocupat si Scoala cu Clasele I-VIII nr. 3 Constantin Parfene Vaslui, prin eleva Narcisa Teodora Nemtanu, din clasa a VII-a, pregtit de prof. Maria Monica Coman, coordonatorul proiectului. Ea a prezentat o carte de bucate si o colectie de ziare realizate de cele cinci scoli partenere n proiectul multilateral Comenius We – the children have a right to learning and developing our interests. Comisia national de evaluare a fost format din inspectori scolari de specialitate, printre acestia num rndu-se si Landiana Mihnevici, inspector scolar pentru proiecte educationale si programe europene din cadrul Inspectoratului Scolar Judet ean Vaslui, presedinte al acestei comisii fiind Corina Popescu, coordonator Departament Comenius n cadrul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare. La competitie au participat aproximativ 100 de elevi din toate judetele trii, reprezentnd tot attea institutii de nvt- mnt si proiecte. Produsele si modul de prezentare al acestora au fost dintre cele mai variate, fiind exemple de bun practic pentru toti participant ii, elevi si profesori nsotitori.











avem copii destepti!!! bravo lor,parintilor, profesorilor indrumatori!!!!!!!sunt copii care muncesc din dorinta de a se realiza in viata,copii care vor sa depaseasca conditia umila a parintilor lor.Cum sa ne ajutam copiii sa progreseze daca nu avem cu ce?cine ne sprijina pentru a le asigura un viitor frumos?poate statul?poate primaria?poate vreo fundatie?……..nu ne ajuta nimeni!!!!!!!!! Acesti copii olimpici care ne umplu sufletele de bucurie cu astfel de rezultate , care fac cinste scolii, orasului, judetului,daca nu sunt sustinuti financiar vor ajunge probabil niste amarati de bugetari!!!!!SUNT MAMA UNEI PREMIANTE , din pacate o biata bugetara!!!!!!!
Comentariile sunt închise.