HC Vaslui a cstigat fr probleme primul meci al etapei de debut a celei de-a doua prti a campionatului, impunndu-se n fata LPS Piatra Neamt cu scorul de 36-27.
Peste 500 de spectatori au venit, ieri, s ncurajeze HC Vaslui la primul meci din partea a doua a campionatului, jucat mpotriva vecinilor de la nord, LPS Piatra Neamt. Iar oaspetii nu au fost deloc „mn moart”, n prima parte a jocului tinndu-se aproape de gazde, ba chiar conducnd, la un moment-dat, cu scorul de 13-14. Vasluienii au recuperat si, la pauz, conduceau cu patru goluri. n repriza secund, pe fondul unui joc mult mai srac n gafe, elevii profesorilor Liviu Gugles si Laurentiu Cozma au punctat de patru ori la rnd, fr s primeasc gol (23-17). Diferenta a crescut ulterior, meciul ncheindu-se cu scorul de 36-27.
„Este o victorie de moral. Ne era dor de atmosfera din sal. Ne bucurm c am reusit s-i facem fericiti pe cei prezenti, care au venit n numr mare. Sperm s avem un parcurs bun n retur, astfel nct s accedem la baraj fr nfrngere”, a spus Dragos Soare, care a marcat opt goluri n aceast partid. Au mai marcat Musteat si Ragea (cte sase), Petraru si Caciuc (cte patru), Arbone (trei), Moldovanu si Bhnreanu (cte dou), Barac (un gol).




