vineri, ianuarie 23, 2026

De 1 Decembrie, spitalul brladean are program de week-end

Pentru a veni n sprijinul pacientilor, conducerea Spitalului de Urgent Elena Beldiman Brlad informeaz populatia c, de Ziua National a Romniei, asistenta medical va fi asigurat ca n zilele de week-end. Mai exact, nici un cabinet din cadrul Ambulatoriului Integrat nu va fi deschis pe 1 Decembrie. Pentru c este declarat zi liber de la Guvern, medicii vor lucra dup programul obisnuit al zilelor de sfrsit de sptmn. n ceea ce priveste sectiile spitalului, Compartimentul de Primire Urgente va sta la dispozitia pacient ilor pentru a asigura urgentele, iar celelalte sectii vor functiona prin intermediul liniilor de gard. Astfel, accidentatii, victimele agresiunilor pe fondul consumului de alcool, cei cu intoxicatii alimentare, cu viroze respiratorii, cu fracturi sau cu alte afectiuni vor putea fi consultati chiar dac e srbtoare. Ca si n anii precedenti, pe 1 Decembrie, de Ziua National a Romniei, toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului vor fi nchise, urmnd ca urgentele s fie tratate la Compartimentul de Primire Urgente si cu ajutorul medicilor de gard din celelalte sectii. Adic vom lucra dup programul de week-end, ne-a spus medicul Gabriela Danis, purttorul de cuvnt al spitalului.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Parlamentar vasluian, în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii

Deputata Laura Gherasim, în calitate de președinte al Comisiei...

Vasluienii se vor putea imuniza împotriva gripei în farmacii

Farmaciile din județ ar putea să devină centre de vaccinare...

Județul Vaslui se mai dezgheață. Ieșim de sub codurile galbene de ger

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins avertizările, inclusiv...

Related Articles

Popular Categories