n aceast iarn, numrul solicitrilor pentru ajutoarele de nclzire la nivelul Brladului a sczut aproape la jumtate fat de iarna 2010-2011. Mai exact, din categoria celor care folosesc centrale pe gaz si-au depus dosare 4.500 de familii, iar din categoria celor ce utilizeaz sobe pe lemne, crbuni sau combustibili petrolieri s-au nscris 700 de familii. Ct despre persoanele care locuiesc n blocuri de tip ANL, adic n sistem centralizat, functionarii din cadrul Directiei de Asistent Social (DAS) au primit doar 500 de dosare. Potrivit reprezentant ilor acestui serviciu, anul trecut au fost aprobate ajutoare pentru 9.000 de familii care au sobe sau centrale pe gaz si pentru 700 de familii din sistemul centralizat. Reducerea considerabil a numrului de solicitri pentru iarna 2011-2012 se datoreaz att criteriilor foarte dure ce trebuiau ndeplinite, dar si faptului c, ntre timp, multi brldeni au plecat din oras. Dovad st si numrul considerabil mai mic al persoanelor numrate la Recensmntul din luna octombrie. ntruct ajutoarele de nclzire se acord n intervalul 1 noiembrie 2011 – 31 martie 2012, functionarii DAS primesc n continuare dosare. ns vor beneficia de subventii doar ncepnd cu luna decembrie, fr a primi bani si pentru noiembrie.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




