Cred c mai mult de jumtate dintre vasluieni l-au cunoscut sub acest apelativ, care, dup cum era rostit, includea pe lng o not de familiaritate si respect nuantat, afectivitate, simpatie. Pentru mine, Titi Gheorghiu s-a identificat n primul rnd cu Vasluiul, dar nu cu cel de astzi, ci cu Vasluiul anterior industrializrii, pe care nu l-am cunoscut dect indirect. Originar din aceeasi zon, trind ns mult timp n alte prti romnesti, prima cunostint cu orasul n care mi-am petrecut aproape 33 de ani (vor mai fi si altii?) a avut loc prin intermediul revistei „Urzica”, n care aprea frecvent isclitura „Titi Gheorghiu – Vaslui”. Si, cnd am descins aici, dup februarie 1979, nu am cunoscut dect un vasluian, fiindc pe atunci vasluieni nu prea existau, cel putin n cercurile pe care le contactam, cultur, pres, activitti artistice etc. Cel mult ntlneam pe cei care copilriser aici. L-am cunoscut ns si pe Titi Gheorghiu, vasluianul prin excelent, cu defectele si calittile sale. Era singurul care prezenta cu dragoste, dar si cu usoare note hiperbolizante, Vasluiul de dinaintea demolrilor, care ar fi avut parcuri de neegalat, un mic teatru-bijuterie n care a jucat Tnase si un mare si fastuos teatru (de fapt un fost hangar pentru aprovizionarea trupelor germane) numit pe drept cuvnt „Eminescu”! Si mai avea o calitate putin cunoscut de ceilalti, datorit faptului c fcuse un liceu – cel putin partial – n care se pstrase spiritul interbelic. S-a spus pe drept cuvnt c un liceu pe atunci valora ct o facultate serioas de astzi sau ct cinci „de la mare distant”! De aceea, pentru „nea Titi”, un dicton latin sau o expresie n limba german sunau foarte firesc, desi le rostea foarte rar; depindea de interlocutor… n rest, era asa cum l cunostea Vasluiul, plin de spirit, autor de farse sau, victima acestora. De exemplu, ntr-o zi, se afla la barul hotelului „Racova”, n compania unor tineri necunoscuti, fiind mbrcat cu niste blue-jeans canadieni, foarte originali. Erau perfect mulati si aveau un lact minuscul care bloca att cureaua, ct si fermoarul. Le-a explicat tinerilor mecanismul, le-a artat cheita de la lact, iar acestia au fcut gluma proast s i-o fure. Cnd a vrut s se duc undeva, situatia a fost mai mult dect penibil… Dar localul su de baz – si al micii boeme vasluiene care fiinta pe a atunci – era „Ceainria”. Cndva, un alt vistor exaltat de la Cooperatia local s-a gndit s inaugureze la Vaslui un local n care s se bea numai ceai, asa ceva existnd, dup cte stiu, numai la Cluj. Respectivul local a stat gol dou sptmni; s-a trecut apoi la buturile „traditionale”, de nu mai gseai un scaun liber, a rmas ns denumirea initial, folosit, desigur, ironic. Aici am avut mai multe ntlniri cu „nea Titi”. M mrginesc s relatez dou dintre ele. n preajma Anului nou, publicase o pagin ntreag de umor n ziarul local si a venit s-mi arate si mie produsul tipografic. La masa mea se mai asezase cineva, si lsase bagajele si se dusese pn la bar. La ntoarcere, si-a gsit scaunul ocupat de Titi Gheorghiu. – Domnule, este scaunul meu! Titi tace, nu-i d nicio atentie. Cetteanul insist nervos, repeta mereu c este dreptul su s ocupe scaunul, iar n final aproape tipa: – Si cine esti dumneata? Replica lui Titi Gheorghiu a venit imediat: – Uite-te n ziar si ai s vezi. Altdat, pe o vreme de ploaie mocneasc, intr ud tot n Ceainrie. Fierbea de indignare. n ziua respectiv, autobuzele nu circulaser, din lips de combustibil. Nea Titi fusese la vaga lui slujb de la „Mecanica” si venise pe ploaie, pe jos, ctiva kilometri si mi se plngea, clocotind de sfnt mnie: – Nu mai exist omenie, nu mai exist bun-simt. Mergeam prin ploaie, au trecut pe lng mine, n masini, o multime de asazis i prieteni, nici unul nu a oprit. Nu se uita ct de greu merge un om btrn, bolnav si… beat. S-a dus nea Titi, s-au dus Ion Iancu Lefter, Ion Enache, (Titi Gheorghiu l frantuzea „Enas”), Ion Emil Andriesanu, Ion Mt, Vasile Hritcu, altii s-au retras prin sate, mai rezist Viziteu. Cu merite si cu scderi, era sarea si piperul taifasurilor si zbavelor n care se vorbea despre literatur, se recitau versuri, se njura „ratto voce” regimul politic, se fcea oricum mai mult cultur dect astzi si, n acea atmosfer s-au plmdit crti pe care le dorim rsfoite dup o sperat respingere a domniei calculatorului.
Dan Ravaru
Intamplarrea, domnule profesor Ravaru, face sa ma numar printre privilegiatii acestui tinut numit Vaslui, care i-a cunoscut pe cei enumerati de d-voastra in articolul de mai sus.
Intamplarea a facut , fiind eleva la liceu, sa fac o asa zisa ” practica” in atelierul de pictura de la Mecanica. Am avut privilegiul sa cunosc acest OM , acest spirit deosebit. Imi recita poezii, catrene si toate alea. In atelierul de asa zisa pictura se pictau doar lozinci de genul ” TRAIASCA PARTIDUL COMUNIST ROMAN” si altele de acest gen. In apatele acestei munci , cei ce se invarteau in grupul lui nea Titi mai erau Nicu Nicoara si tatal ” micutei Picasso” , care pe vremea aceea nici nu era proiectata. Era doar licar in ochii scanteierori ai lui Niki, care se iubea in taina cu cu Puica Ocheana pe atunci numele ei. Nea Titi facea catrene si-mi spunea ca unei copile ce eram ” Cand o vede pe Narcisa, s-eapleaca tunrul din Pisa” Si eu savuram vorbele lui si le asimilam ca pe o dulce amagire a vremurilor de atunci. Au trecut ceva ani, dar ceea ce ma bucura este faptul ca totusi , cineva , isi mai aminteste de acele vremuri si de acei oameni minunati. Am avut onoarea s-ai cunosc pe toti cei enumerati de d-voastra. Pe domnul Iancu Lefter l-am cunoscut atunci cand am participat impreuna cu fiica d-lui,Cezara la, la o fata nationala de literatura . Nebunelu de Enache imi cerea ziarul de 8 martie si-mi facea versuri ” La minut”. D-l Mata imi era client la o carciumioara pe care am avut-o prin 92 IAR d-L viziteu mi-a fost vecin de bloc.
Asa ca ma consider o norocoasa. D-zeu sa va dea sanatate , ca stiu ca aveti nevoie si sa ne bucurati din cand in cand cu cate un remember. Sa auzim de bine.
Comentariile sunt închise.