Primarul comunei Perieni, Alexandru Iacob, nu si-a ncasat niciodat, de la nvestirea n functie si pn n prezent, salariul de la stat. De fiecare dat, banii au ajuns la institutiile de nvtmnt din comun, fiind folositi pentru organizarea a nu mai putin de 25 de excursii. n total, peste 1.000 de elevi au vzut toat tara pe banii primarului. ns eforturile financiare ale acestuia nu se opresc nici pe departe aici. Din buzunarul propriu, Iacob a pus bani si pentru pietruirea a 10 kilometri de drumuri stesti (2 miliarde lei vechi), reabilitarea bisericii si cimitirului din comun (5 miliarde), amenajarea unui parc de recreere (1 miliard) si altele.
Prima actiune caritabil pe care a fcut-o Iacob n satul n care s-a nscut a avut loc n luna august 2008, cnd a ncasat primul salariu de primar. Banii, circa 3.000 lei noi la acea vreme, au fost imediat donati uneia din cele patru scoli din comun. Suma a a fost folosit pentru organizarea unei excursii n tar. De atunci pn n prezent, astfel de actiuni au devenit traditie, ntruct primarul si-a donat, lunar, salariul care, n timp, a sczut pn la 1.500 de lei noi. Important este c, pn acum, peste 1.000 de scolari si prescolari au avut sansa s vad zeci, poate chiar sute de obiective turistice si mnstiri din tar.
Piatra… din propriul buzunar!
A doua fapt generoas fcut de primar s-a concretizat acum cteva zile, cnd edilul a pltit din propriul buzunar mai multe utilaje pentru a reabilita si pietrui circa 10 kilometri de drumuri stesti. Vorbim despre ulite si alte drumuri mai mici, unde accesul nu se putea face dect cel mult cu cruta. Primarul spune c nu a mai rbdat s vad cum oamenii erau nevoiti s si scoat bolnavii si mortii pe brate pn la drumurile accesibile. Prin urmare, a donat 2.500 metri cubi de piatr, care a fost mprstiat pe toate ulitele satului. „Le-am promis c, pn la finalul mandatului, i fac pe acesti oameni s-si arunce cizmele si m tin de cuvnt. N-am avut alt solutie, fiind o comun marginalizat la capitolul fonduri, si a trebuit s bag mna n buzunar. Nu conteaz ct am dat, am fcut pentru constenii mei”, a declarat primarul Iacob.
Epitrop pentru biserica
Iacob s-a implicat si n treburile bisericii, ajutndu-l pe preotul paroh s scape de dou mari chinuri. Primul: au disprut caprele, vacile si caii legati de crucile cimitirului. Cu dou tiruri de fier (circa 2 miliarde lei vechi), muncitorii angajati de Iacob au „trntit” un gard de peste 2 metri nltime. n continuare, s-a ocupat si de acoperisul bisericii, investitia de aici scotndu-i din buzunar alte 2 miliarde lei vechi. Preotul paroh din comun nici n-a visat vreodat asa ceva, iar acum l declar pe Iacob epitropul bisericii. Despre celelalte investitii din comun (magazin economat, dispensar nou, agentie local a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, vreo 5 kilometri de trotuare de pavele, 8 parcri pavate), care i-au scos lui Iacob alti bani din buzunar, acesta nici nu vrea s se mai laude.
Ambitii cu banii de acasa
C edilul din Perieni e certat aproape la cutite cu seful su de partid, deputatul Dan Marian, nu mai este de mult un secret. Prin urmare, Iacob spune c, n eventualitatea n care deputatul nu se va tine de cuvnt si nu va face lobby pentru reabilitarea celor 17 kilometri de drumuri comunale prinse n Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii, tot el va pune bani din buzunar mcar pentru pietruire. Pn acum, deja a pltit cu bani grei construirea a aproape 200 de podete din beton. Totusi, cea mai mare suprare pe care Iacob si-a strigat-o toat vara este cea legat de alimentarea cu ap a comunei. „Proiectul cu alimentarea cu ap din comun a costat circa 15 miliarde si a fost fcut pe timpul guvernrii liberale. Din pcate, lucrrile au fost fcute de mntuial, iar acum, din patru puturi forate, doar dou mai sunt functionale, si zeci de fntni au secat. La insistentele mele la nivel guvernamental, ni s-au repartizat 15 miliarde lei vechi pentru reabilitarea ntregului sistem de puturi forate si executarea a dou noi bazine de colectare. Ni s-au virat 1,5 miliarde iar diferenta se numeste tentativ de furt din partea lui Dan Marian. El i-a luat si i-a repartizat la cei care nu aveau deloc probleme cu apa, n comune unde apa se gseste la 70 de metri, n timp ce, la noi, aceasta se gseste la peste 200 de metri adncime. Noroc c am intervenit la timp, iar acum am fcut licitatia si avem toate sansele s primim diferenta de bani pentru a ncepe lucrrile”, a mai spus Iacob. Beneficiind de un buget mult prea mic n comparatie cu nevoile comunei, Iacob mai spune c a reusit, n colaborare cu consilierii locali, s vin si n sprijinul tinerilor cstoriti si necstoriti care au posibilitti materiale reduse. Astfel, pentru acestia, Primria le-a pus la dispozitie loturi de cas, n suprafat de 500 metri ptrati fiecare, ce urmeaz s fie repartizate n mod gratuit. Tot n perspectiv, se afl si finalizarea unui proiect transfrontalier cu Republica Moldova, ce vizeaz amenajarea a 5 kilometri de rigole. Din pcate, att poate sustine bugetul local.











faceti o tura prin perieni sa vedeti ce drumuri au ! in loc de asfalt au pus pavele pe margine si alea in panta ! dar sigur domnu iacob nu simte gropile la volanul unui x6!
doamne cate aberatii:)):)):)):))…….pai la un salariu actual de 1500 RON cum doamne iarta-ma ajunge sa investeasca miliarde????ca parca asa era vorba ca a facut totul din banii ce ii revin ca salariu de primar:)):)):)):))
frumos spus akolo „articol abject”. eu as spune mai degraba „articol de kkt”!
si-o inteligenta in politica…vai de steaua ta, draga elena!
dece nu sunteti si voi ca el sa puneti bani din buzunarul vostru si sa ajungeti si voi cine este el?
dupa ce ca omu face si da bani din buzanarul lui mai faceti si gat
Se pare c? articolul este scris n necuno?tin?? de cauz?
Num?rul de elevi ?colari ?i pre?colari nscri?i n institu?iile comunale nu este mai mare de 700. A?i vrut s? accentua?i ntr-un mod stupid c? peste 1.000 de elevi au vzut toat ?ara pe banii primarului. ?ti?i vorba popular? cnd faci din ?n?ar arm?sar nu te a?tepta s?-l ncaleci. Asta e cazul vostru. De la 2-3 excursii organizate s-a ajuns la un nr. de peste 1000 de elevi. Fenomenul de nflorire predomin?exagerare prosteasc? care doar ntr-un articol infect ca acesta ?i putea g?si locul.
Ooo dar vai ce avem noi aici:)) Anu viitor sunt alegerile si gata au inceput primarii sa se trezeasca?Dorm 3 ani de zile si in al 4 lea isi dau seama ca nu au facut nimic?Crede Iacob ca ingrasa porcul de Craciun sau ce?Nici macar 1% din ce a promis in campanie nu a realizat si da vina pe altii?Vai de viata noastra!!!Daca 3 pavele si 1 remorca de pietris costa atat, si i a platit el din buzunar iti dai seama cu cine vorbim?Cu Abramovici cu cine?A dat ”miliarde” la Biserica si nu a fost in stare sa repare troita de la intrare din sat! Hai sa fim seriosi…Peste tot e criza numai la el nu e, daca si permite sa dea bani din propriul buzunar.Dumneata domnule redactor ai gandit cand ai scris sau intai ai scris si apoi ai gandit? Vai de Perieni!!!
sa vina pro tv sa filmeze comuna sa vedeti dak e adevarat ce zice iacob numai miciuni na facut nimik in comparatie k alte comune
ce drumuri a facut el erau facute in mandatul lui lea strica ce podete abureala de trei lei pavele minciuni si lea vandut singur lea luat de la firma lui care nu le cumpara nimeni si lea adus la prosti apa a fost adusa de fostu primar el na facut nimik iar excursiile au fost din banii primariei cel mai mare hot plus consilierii k 2 clase numai analfabeti sunt varza
Se pare c? articolul este scris n necuno?tin?? de cauz?
Num?rul de elevi ?colari ?i pre?colari nscri?i n institu?iile comunale nu este mai mare de 700. A?i vrut s? accentua?i ntr-un mod stupid c? peste 1.000 de elevi au vzut toat ?ara pe banii primarului. ?ti?i vorba popular? cnd faci din ?n?ar arm?sar nu te a?tepta s?-l ncaleci. Asta e cazul vostru. De la 2-3 excursii organizate s-a ajuns la un nr. de peste 1000 de elevi. Fenomenul de nflorire predomin?exagerare prosteasc? care doar ntr-un articol infect ca acesta ?i putea g?si locul.
fura de zece ori ba chiar de 20 de ori pe cat lasa amaratilor
Asta care ai scris articolul sigur ai fost uns de domnul primar,ai denaturat total adevarul,stii ce a facut pentru tinerii casatoriti?le a vandut terenuri pentru case in bariera puiesti si nici acum nu le au facut acte,le au luat banii si nu le au mai dat terenurile,plus multe alte magarii cu materiale la supra pret din magazinul propriu
Comentariile sunt închise.