vineri, ianuarie 23, 2026

Euro – maximul din acest an, francul – nou record istoric

Incertitudinea de pe plan extern a mentinut leul pe depreciere, astfel c, ieri, BNR a anuntat pentru euro un curs de referint de 4,2855 lei/euro, maximul din acest an, iar pentru francul elvetian paritatea a atins un nou record istoric, de 4,0898 lei/franc.

Un curs superior pentru euro a fost publicat de BNR cel mai devreme la 30 decembrie, de 4,2877 lei/euro. Comparativ cu nivelul de miercuri, paritatea este cu 2,35 bani mai mare, de la 4,2620 lei/euro. Francul elvetian a atins ieri al cincilea maxim consecutiv, cursul fiind cu 0,33 bani mai mare fat de paritatea de miercuri, de 4,0865 unitti. Leul s-a depreciat n acest an cu 19,5% fat de moneda elvetian, de la 3,4211 lei/euro la finalul lunii decembrie 2010. naintea declansrii crizei financiare, din septembrie 2008, francul se tranzactiona pe piata romneasc n jurul a 2,2 lei/unitate, iar deprecierea n raport cu acea referint se ridic la circa 85%. Leul s-a depreciat si n raport cu moneda american, iar paritatea oficial a urcat cu 5,48 bani, la 3,0177 lei/dolar, de la 2,9629 lei/dolar miercuri. Potrivit dealerilor, leul s-a confruntat cu o presiune semnificativ de depreciere dup nchiderea sesiunii locale, iar cursul a urcat peste 4,3 lei/euro. La deschidere schimburile se perfectau n jurul nivelului de 4,2850 lei/euro, mult peste nchiderea de miercuri, de 4,2665 – 4,2700 lei/euro. Ulterior, cursul a continuat s creasc, pe volume reduse de transfer, iar n jurul orei 10:15 euro era cotat la 4,2910 – 4,2930 lei. Spre jumtatea sesiunii, cursul a sczut sub 4,29 lei/euro, n conditiile n care euro a nceput s cstige teren fat de francul elvetian, iar juctorii au nceput s intre la cumprare de active riscante, care au ajuns la un nivel atractiv dup scderile din ziua precedent. „Aprecierea euro n fata euro se datoreaz unor zvonuri potrivit crora elvetienii ar vrea s introduc un impozit de 1% pe depozitele n franci ale nerezidentilor”, a spus un dealer. n jurul orei 13:00 euro era schimbat pentru 4,2850 – 4,2880 lei. Juctorii asteapt n aceast sesiune publicarea datelor privind balanta comercial si evolutia numrului de cereri noi de ajutor de somaj din SUA, acesta din urm fiind considerat de piete un indicator pentru evolutia viitoare a economiei americane. Valutele din regiune afisau cresteri usoare, iar bursele europene au rmas pe plus, temerile privind criza datoriilor de stat din zona euro fiind calmate pentru moment de comentariile directorului general al Societe Generale, Frederic Oudea, si de eforturile Frantei de a reduce deficitul bugetar. Dobnzile de referint afisate joi pentru plasamentele pe o zi au urcat de la 4,28 – 4,78% la 4,78 – 5,28%, iar randamentele afisate pentru sumele plasate pe termen de o sptmn au crescut de la 4,25 – 4,75% la 4,75 – 5,25%.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

„Trenul Unirii” ajunge sâmbătă în Vaslui și Bârlad, pe traseul simbolic al Zilei de 24 Ianuarie

Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca...

Proiect de hotărâre: Fără garaje pe domeniul public al municipiului Vaslui

Un grup de consilieri municipali a inițiat un proiect...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Related Articles

Popular Categories