Marti, politistii brldeni au organizat pe raza municipiului o razie, prin aceste activitti urm- rindu-se identificarea persoanelor care comit fapte de natur penal sau contraventional, precum si aplicarea cu fermitate a prevederilor legale fat de persoanele ce le ncalc. n actiune au fost angrenat i att politisti din cadrul Politiei municipiului Brlad, alturi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui, ct si elevi ai Scolii de agenti de politie Vasile Lascr Cmpina. Pentru 69 de persoane care au svrsit fapte de natur contraventional au fost luate msuri de sanctionare contraventional, valoarea acestora fiind de 14.180 lei, iar 2 conductori auto au rmas fr permis de conducere pentru c nu au respectat reguli referitoare la circulatie rutier pe drumurile publice. Au fost legitimate peste 159 de persoane, au fost verificate 124 autovehicule si au fost controlati 26 agenti economici. Politistii au fost prezenti n zona unittilor de nvtmnt din municipiul Brlad, n scopul preventiv si pentru mentinerea unui climat de ordine si sigurant civic. De asemenea, politistii au probat activitatea infractional a lui Gheorghe N., de 33 de ani, din municipiul Brlad, care este cercetat pentru svr- sirea a 3 infractiuni de furt calificat, fapte comise n cursul anului 2010 si n luna mai 2011. Acesta a sustras fier vechi, n valoare de 3.500 lei, din incinta unei societti comerciale din municipiul Brlad, pe care ulterior l-a vndut la un centru de colectare a fierului vechi. Gheorghe N. a fost retinut pentru o perioad de 24 ore, ieri fiind prezentat la Parchetul de pe lng Judectoria Brlad, respectiv Judec- toria Brlad cu propunerea de arestare preventiv. Brbatul este cunoscut cu antecedente penale pentru svrsirea de infractiuni de furt. Instanta a admis propunerea Parchetului de pe lng Judectoria Brlad si a dispus arestarea preventiv a lui Gheorghe N. pentru o perioad de 29 zile, acesta fiind condus la arestul inspectoratului.











Ar trebui sa faceti asta in fiecare zi..
Comentariile sunt închise.